Munchau, Financial Times: Europa are acum două crize

Wolfgang Munchau, editorialistul Financial Times care a fost invitat la Gala ZF afirmă că Europa are acum două crize după ce Marea Britanie a fost izolată de ceilalţi parteneri din Europa.

399 afişări
Imaginea articolului Munchau, Financial Times: Europa are acum două crize

Munchau, Financial Times: Europa are acum două crize (Imagine: ZF)

"Deci acum avem două crize. O încă nerezolvată criza a euro-zonei şi o criză a Uniunii Europene. Din cele două a doua este ca potenţial chiar mai serioasă. Zona euro poate sau nu să se rupă dar Uniunea Europeană sigur se va rupe. Decizia ţărilor din euro-zonă de a se plasa în afara cadrului european al Uniunii Europene şi de a stabili centrul unei politici fiscale printr-un tratat multilateral, în afara cadrului stabilit de tratatele europene ar putea să producă această splitare a uniunii europene", conform unui comentariu publicat în FT de Munchau, scrie Ziarul Financiar.

Munchau a declarat la gala ZF în urmă cu o săptămână că "Nu am niciun dubiu că toate ţările din blocul comunitar vor fi în zona euro în viitor, asta dacă euro va mai exista. Dacă ma întrebaţi direct, cred că euro va mai exista peste cinci ani, plus/minus Grecia".

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici