Negocierile între Ucraina, Rusia şi UE pe tema gazelor vor continua săptămâna viitoare. Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar de 2 miliarde euro

Negocierile pe tema gazelor între Rusia şi Ucraina nu au ajuns la niciun rezultat deocamdată, urmând să continue miercurea viitoare, la Bruxelles, anunţă Comisia Europeană, citată de AFP.

145 afișări
Imaginea articolului Negocierile între Ucraina, Rusia şi UE pe tema gazelor vor continua săptămâna viitoare. Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar de 2 miliarde euro

Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar de 2 miliarde euro pentru plata gazelor ruseşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Au fost făcute progrese importante", a declarat comisarul UE al Energiei, Günther Oettinger, după întrevederea cu reprezentanţii Ucrainei şi Rusiei, Iuri Prodan şi Aleksandr Nowak.

"Sperăm să ajungem la un acord săptămâna viitoare", a adăugat el.

Aliaţii Ucrainei trebuie să ajute această ţară să plătească restanţele la gaze Rusiei, a recomandat luni cancelarul Germaniei, Angela Merkel. "Este necesar un acord între Ucraina, Uniunea Europeană şi Rusia pentru găsirea unei soluţii care să permită stabilizarea aprovizionării cu gaze iarna aceasta", a subliniat cancelarul german.

Vladimir Putin avertizat joi ţările europene că există "riscuri majore" privind alimentarea cu gaze în această iarnă în lipsa unui acord între Moscova şi Kiev. "Nu există niciun risc cauzat de oficialii ruşi în cooperarea cu Europa, dar există riscuri privind tranzitul gazelor" prin Ucraina, a declarat Putin într-o conferinţă de presă organizată la Belgrad. "Dacă vom observa că partenerii noştri ucraineni vor începe să preia ilegal gaze din conductele noastre destinate tranzitului, atunci vom diminua livrările pe măsura gazului sustras", a avertizat Putin.

Rusia a sistat, din iunie, livrările de gaze către Ucraina, în contextul în care Kievul refuză să achite gazul la tarifele impuse de Gazprom, Kievul acumulând restanţe de 5,3 miliarde de dolari. Comisia Europeană a admis că există riscul unor întreruperi de scurtă durată a gazelor în această iarnă, precizând că problemele pot fi depăşite dacă statele membre UE cooperează mai strâns în domeniul energetic.

Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar de 2 miliarde euro pentru plata gazelor ruseşti

Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar în valoare de 2 miliarde de euro, sumă cerută de Rusia până la sfârşitul lunii octombrie pentru reluarea livrărilor de gaze suspendate în iunie, a anunţat marţi Comisia Europeană.

Această cerere trebuie să fie analizată în timpul consultărilor cu FMI şi autorităţile ucrainene, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, Simon O'Connor, în timp ce la Bruxelles continuă o întâlnire UE-Ucraina-Rusia, pentru garantarea aprovizionării Ucrainei şi Europei cu gaze, în timpul iernii.

"Comisia va face o propunere Parlamentului European şi Consiliului, în baza acestei analize, şi rămâne angajată în susţinerea Ucrainei", a spus O'Connor.

Autorităţile de la Kiev şi Moscova discută, cu ajutorul UE, un acord interimar care prevede plata de către Ucraina a unor facturi restante de 3,1 miliarde de dolari grupului rus Gazprom, din care 2 miliarde de dolari înainte de sfârşitul lunii octombrie.

La negocieri participă comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, ministrul rus al Energiei Alexandr Novak şi omologul ucrainean Iuri Prodan.

Pentru a facilita acordul, preşedinţii celor două state, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, au cerut vineri UE să ajute Kievul să depăşească dificultăţile financiare.

Uniunea Europeană şi FMI au aprobat deja Ucrainei o finanţare de 17 miliarde de euro, din care 11 miliarde de euro din partea UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici