Nistoran: ANC trebuie să treacă sub control parlamentar

Guvernul, Parlamentul şi mai ales oamenii politici care formează aceste instituţii trebuie să realizeze importanţa asigurării independenţei Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC), în contexul declanşării procedurii de infringement, a declarat, joi, preşedintele ANC, Liviu Nistoran.

18 afișări
Imaginea articolului Nistoran: ANC trebuie să treacă sub control parlamentar

Nistoran: ANC trebuie să treacă sub control parlamentar (Imagine: Diana Iurkiewicz - Mediafax Foto)

"Cred că numai trecerea sub control parlamentar va satisface cerinţele Comisiei Europene şi va crea o autoritate pentru sectorul comunicaţiilor independentă şi stabilă. Acest lucru se poate face cel mai uşor prin amendarea OUG 106/2008 privind înfiinţarea şi funcţionarea acestei instituţii", a afirmat Nistoran într-un comunicat al ANC remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Comisia Europeană a decis, joi, să lanseze procedura de încălcare a tratatului, împotriva României, pentru nerespectarea regulilor privind independenţa autorităţii de reglementare în domeniul comunicaţiilor, potrivit unui comunicat CE.

CE a decis să se adreseze Curţii de Justiţie împotriva României în acest caz, lansând procedura de infringement.

 

 

ANC este instituţia care stabileşte regulile pentru piaţa de comunicaţii din România, a cărui valoare se ridică la şapte miliarde de euro şi 8% din PIB.

Citeşte şi:

CE lansează procedura de infringement împotriva României în domeniul comunicaţiilor

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici