Niţă: Dorinţa este ca locuinţele prin "Prima Casă" să fie construite

Ministrul pentru IMM, Constantin Niţă, a declarat, duminică, la Suceava, că a stabilit cele şapte etape ce trebuie parcurse pentru obţinerea unei locuinţe prin programul guvernamental "Prima Casă", arătând că, după opinia sa, aceste case trebuie să fie construite, şi nu cumpărate de pe piaţa liberă.

28 afişări
Imaginea articolului Niţă: Dorinţa este ca locuinţele prin "Prima Casă" să fie construite

Niţă: Dorinţa este ca locuinţele prin "Prima Casă" să fie construite (Imagine: Mediafax Foto)

Niţă a spus, într-o conferinţă de presă, că pentru a se putea multiplica garanţia oferită de stat pentru obţinerea unui credit aceste locuinţe incluse în program ar trebui construite, şi nu achiziţionate de pe piaţa liberă.

"Dorinţa noastră este ca aceste case să fie construite, şi nu luate de pe piaţa liberă, decât, eventual, cele construite după 1 septembrie 2008, atunci când a început perioada de criză. Eu cred că numai în felul acesta putem să multiplicăm aceste garanţii şi să dăm posibilitatea sectorului privat să poată să lucreze", a spus Niţă.

El a adăugat că pentru acest program prima dată va trebui depusă cererea de finanţare, iar pasul al doilea este analiza eligibilităţii, conform normelor bancare. Ulterior, se va face solicitarea garanţiei la Fondul de garantare, urmată de analiza acestei solicitări şi de acordarea garanţiei către bancă de către Fondul de garantare, iar apoi aprobarea dosarului clientului.

În final se va înscrie ipoteca, de bancă, pe numele statului.

"Aceste şapte etape stau la baza acordării acestei garanţii", a spus Niţă.

El a arătat că Ministerul de Finanţe împreună cu Fondul de garantare vor trebui să negocieze "foarte strâns" cu băncile, să găsească cea mai bună soluţie de finanţare la o dobândă cât mai mică.

Executivul a anunţat, recent, un program prin care creditele contractate pentru cumpărarea primei locuinţe vor fi garantate de stat în limită maximă de 60.000 euro.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici