Noi curse aeriene interne şi internaţionale pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa. Preţurile încep de la 90 de lei, pe interne

Noi curse aeriene vor fi introduse, începând din aprilie 2017, cu plecare de pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa, atât interne, către Cluj, Timişoara, Iaşi şi Oradea, cât şi internaţionale, către Roma, Paris, Milano, Stuttgart, Bratislava sau Varşovia.

14016 afișări
Imaginea articolului Noi curse aeriene interne şi internaţionale pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa. Preţurile încep de la 90 de lei, pe interne

Noi curse aeriene interne şi internaţionale pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa (Imagine: Radu Vioreanu/ Arhiva Mediafax)

Acestea se adaugă zborurilor charter deja existente către Tel Aviv, urmând a fi introduse chartere şi spre Beirut şi Bruxelles, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii Asociaţiei Litoral - Delta Dunării (ALDD) au declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că zborurile vor fi introduse în urma unei colaborări pe care o au cu Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” Constanţa şi cu compania Blue Air, pentru a creşte numărul de turişti şi durata medie a sezonului turistic, în această destinaţie.

„Proiectul nostru se finalizează cu succes, cu o companie românească, Blue Air fiind prima companie aeriană care deschide baza aeriană pe Aeroportul Constanţa. Am realizat un amplu chestionar online şi către mediul din turism, pentru a stabili împreună cu touroperatorii şi agenţii economici implicaţi în turism topul destinaţiilor interne şi externe cu care să conectăm Constanţa”, a declarat preşedintele ALDD, Corina Martin.

Astfel, noile zboruri introduse în aprilie 2017, cu plecare de pe Aeroportul Constanţa ,vor fi spre Cluj, Timişoara (două zboruri/ săptămână), Iaşi, Oradea (un zbor/ săptămână), Roma, Paris, Milano, Stuttgart şi Bratislava sau Varşovia. De asemenea, vor fi menţinute, pe perioada verii, cele trei zboruri charter pe săptămână între Constanţa şi Tel Aviv şi vor fi introduse chartere spre Beirut şi Bruxelles.

„Preţurile încep de la 90 de lei, pe interne, un număr suficient de locuri, tariful include pe lângă transportul între Constanţa şi aceste rute un snack, care va fi un sandviş, băuturi răcoritoare, oferite gratuit, şi un bagaj până la 32 de kilograme care va putea fi înregistra gratuit”, a declarat directorul comercial al Blue Air, Tudor Constantinescu.

O aeronavă Blue Air va fi poziţionată, de la începutul primăverii, pe aeroportul de la Mihail Kogălniceanu, urmând să efectueze atât curse interne, cât şi curse externe.

„Vom avea un avion care va fi bazat aici, vom avea o bază tehnică, bază cu personal navigant şi sperăm că acest prim pas pe care îl vom face, din primăvara anului viitor, să conducă şi la o creştere a numărului de curse, care implicit va duce şi la o creştere a numărului de persoane din cadrul Blue Air care vor fi detaşate să lucreze aici”, a afirmat directorul Blue Air, Gheorghe Răcaru, precizând că speră ca astfel ar trebui să crească şi numărul turiştilor străini, care ar trebui să vină să descopere România.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici