Nuclearelectrica a repornit Unitatea 2 de la Cernavodă

Societatea Naţională Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 10 decembrie, urmând să atingă puterea nominală în aceeaşi zi. Unitatea 2 fusese oprită controlat în seara zilei de joi, 7 decembrie.

211 afișări
Imaginea articolului Nuclearelectrica a repornit Unitatea 2 de la Cernavodă

Nuclearelectrica a repornit Unitatea 2 de la Cernavodă

„Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat şi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în seara zilei de 7 decembrie, pentru efectuarea unor lucrări preventive de verificare, control şi intervenţii punctuale asupra unei serii de sisteme, în scopul îmbunătăţirii fiabilităţii acestora în perioada de iarnă: sistemul de excitaţie a generatorului electric, calibrări, înlocuire kit-uri calificate la mediu, sistemul mecanic al maşinii de încărcat-descărcat combustibil”, precizează Nuclearelectrica, într-un comunicat transmis sâmbătă. Conform programului de testare a fiabilităţii echipamentelor, anunţat în data de 6 decembrie, la sistemele menţionate anterior, suplimentar, „s-au realizat pe timpul opririi lucrări de remediere a sistemului de by-pass aferent turbinei, partea clasică a centralei”, se arată în comunicatul SNN.

Nuclearelectrica mai informează că, în conformitate cu normele de securitate nucleară şi procedurile centralei, „astfel de intervenţii se pot efectua numai cu reactorul în stare oprită”. Activităţile mai sus menţionate au fost realizate în perioada opririi „în condiţii de securitate nucleară, siguranţă a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului incojurător”.

În calitate de operator al unităţilor nucleare de la Cernavodă, SN Nuclearelectrica SA „îşi rezervă dreptul de a-şi efectua lucrările preventive de testare, control şi remediere în strictă conformitate cu standardele de securitate nucleară şi programele de mententanţă preventivă, comunicate ca atare către CNCAN”, se mai precizează în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici