Nuclearelectrica readuce în discuție dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) în contextul stării de alertă energetică. Situația la zi
Producătorul național de energie electrică precizează luni, printr-o postare pe Facebook, să a gândit și dezvoltat încă din 2019 proiectul reactoarelor modulare mici (SMR), pe lângă retehnologizarea unităților existente și dezvoltarea a două noi, „pentru a răspunde simultan atât nevoii de capacități crescute, dar și pentru a face față schimbărilor climatice severe”.
Postarea a fost publicată cu puțin timp înainte ca premierul, și în același timp ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, că anunțe ultimele măsuri și concluzia discuțiilor cu marile companii consumatoare de energie pentru a reduce, voluntar sau printr-un mecanism legal, consumul de curent.
Argumentele Nuclearelectrica
„În baza noilor politici europene, care subliniază importanța dezvoltării capacităților de producție din surse nucleare, există rațiuni de asigurare a necesarului de consum pe termen lung, a securității energetice a statelor UE, și, cu atât mai important, dat fiind contextul actual la nivel regional și în România, de asigurare a securității energetice și a întregului spectru al consumatorilor.
Planul de acțiune pentru electrificare (EAP) al Comisiei Europene menționează explicit și accelerarea inovării în soluțiile de electrificare, sprijinul pentru tehnologiile nucleare inovatoare, avansate, inclusiv reactoarele modulare mici (SMR), pentru a furniza energie electrică.
Dezvoltarea programului nuclear al României, din perspectiva strategiei de investiții a Nuclearelectrica, prevede retehnologizarea Unității 1 și creșterea capacităților nucleare prin Unitățile 3 și 4 și Proiectul Reactoarelor Modulare Mici.
Programele nucleare ale unui stat, raportat la severitatea schimbărilor climatice, sunt obligate să țină cont de impactul acestora, să înglobeze tehnologii nucleare avansate care să facă față acestor schimbări și să funcționeze că adjuvant pentru tehnologii și resurse aflate deja în operare. Abilitatea de a anticipa aceste nevoi este critică, ceea ce înseamnă că este cu atât mai critică fereastră de implementare, proiectul SMR fiind, de asemenea, gândit și dezvoltat încă din anul 2019 pentru a răspunde simultan atât nevoii de capacități crescute, dar și pentru a face față schimbărilor climatice severe.
Implementarea mai accelerată a ambelor tehnologii, CANDU și SMR, așadar creșterea simultană a capacităților nucleare, în conformitate cu Planul Național, reprezintă o necesitate care poate să facă o diferența semnificativă în gestionarea schimbărilor climatice, cu impact pozitiv direct asupra sistemului energetic românesc și a consumatorilor. Reziliența energetică a unui stat depinde atât de utilizarea eficientă a surselor și a capabilităților sale, dar și de accelerarea dezvoltării acestor proiecte, cu implicarea activă a tuturor entităților cu responsabilități.
Un program nuclear perfect adaptat contextului actual, trebuie să:
Asigure complementaritatea atât cu tehnologiile nucleare de mare capacitate aflate deja în operare (CANDU-SMR în cazul României), cât și cu sursele regenerabile;
Asigure stabilitate prin CANDU, dar și flexibilitate, prin SMR, simultan, tehnologii cu caracteristici diferite, dar esențiale în asigurarea unui răspuns eficient în situații de criză climatică și energetică”, a publicat Nuclearelectrica, pe contul de Facebook.
Traseul proiectului SMR de la Doicești
De amintit că proiectul SMR de la Doicești a fost recent, din nou, în centrul atenției publice după ce Corpul de control al premierului a făcut public raportul întocmit după verificările efectuate în perioada 15 octombrie 2025 – 20 martie 2026, pentru a vedea în ce măsură Nuclearelectrica S.A. s-a ocupat de implementarea proiectului privind dezvoltarea reactoarelor modulare mici în România (SMR).
Corpul de control al prim-ministrului a descoperit, conform sintezei transmise jurnaliștilor, atât întârzieri, cât și creșteri semnificative ale costurilor față de proiectul inițial aprobat de acționari, pe lângă aspecte legate de partenerii de proiect.
Nuclearelectrica este producătorul național de energie nucleară controlat de stat, prin Ministerul Energiei, cu 82,49% din acțiuni, deține jumătate din compania de proiect de la Doicești, RoPower Nuclear S.A., alături de Nova Power&Gas.
Sinteza verificărilor și recomandările Corpului de control al premierului a fost transmisă luni seara, la aproximativ două săptămâni după ce Nuclearelectrica anunțase că a recepționat, pe 14 iulie, de la Ministerul Energiei, acționarul majoritar, o solicitare de convocare a unei Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor pentru a se lua act de o notă de informare a acționarilor Nuclearelectrica privind concluziile și recomandările cuprinse în acest raport. Pe 20 iulie, Nuclearelectrica a anunțat decizia de convocare a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru data de 10 / 11 septembrie, având această notă de informare pe ordinea de zi.
Conducerea Nuclearelectrica a transmis de asemenea marți acționarilor, printr-o amplă informare la Bursa de Valori București, un punct de vedere față de constatările și recomandările Corpului de control al premierului, făcută publică luni seara, privind stadiul implementării proiectului reactoarelor modulare mici de la Doicești.
De asemenea, Nova Power&Gas, partener egal al Nuclearelectrica în compania de proiect RoPower Nuclear S.A., înființată pentru dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, a anunțat, marți, ca reacție la raportul Corpului de control al premierului, făcut public luni seara, privind implementarea acestuia, că tranzacția prin care a vândut amplasamentul nu îi poate produce pierderi companiei de proiect, aceasta fiind chiar notificată de trei ori în ultimele aproape opt luni cu privire la posibilitatea reversării acesteia, respectiv disponibilitatea Nova Power&Gas de răscumpărare a activelor „în situația în care părțile decidente consideră oportună necontinuarea proiectului SMR”.
Conform partenerilor, prin proiectul SMR, cu o durata de viață de peste 60 de ani, de la punerea în funcțiune, vor fi înlocuiți cei 600 MW instalați în fosta termocentrală de la Doicești, lângă râul Dâmbovița, cu 462 MW energie curată generată de șase reactoare modulare mici (SMR), o tehnologie a americanilor de la NuScale. Aceștia au anunțat că vor fi disponibile aproximativ 4.000 de locuri de muncă pe perioada dezvoltării: 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 în timpul perioadei de construcție, 2.300 de locuri de muncă în producția și asamblarea componentelor, la care se adaugă dezvoltarea unei industrii conexe și atragerea de investiții asociate.