Obligaţia Poştei de a furniza servicii naţionale va fi prelungită cu un an, până în decembrie 2013

Autoritatea de reglementare în telecom (ANCOM) intenţionează să prelungească cu un an, până la 31 decembrie 2013, obligaţia Poştei Române de a furniza servicii fiecărui locuitor, indiferent de localitatea în care trăieşte, activitate neprofitabilă pentru operator.

366 afișări
Imaginea articolului Obligaţia Poştei de a furniza servicii naţionale va fi prelungită cu un an, până în decembrie 2013

Obligaţia Poştei de a furniza servicii naţionale va fi prelungită cu un an, până în decembrie 2013 (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)

De asemenea, ANCOM propune şi stabilirea unui nou mecanism de compensare a costului net rezultat în urma desfăşurării acestei activităţi, asimilată furnizării serviciului universal.

Costul net al furnizării serviciului universal reprezintă pierderile înregistrate de Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin din exercitarea acestei activităţi.

Compensarea costului net se va realiza doar la cererea CNPR şi va fi finanţată prin intermediul unui fond de serviciu universal ce va fi administrat de ANCOM.

CNPR va transmite ANCOM o situaţie privind costurile, veniturile şi capitalul angajat pentru furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, certificată de un auditor independent.

În acelaşi timp, Poşta va avea obligaţia de a ţine o evidenţă contabilă separată, în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pentru activităţile care au legătură cu furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.

"ANCOM face ultimul pas către liberalizarea totală a pieţei serviciilor poştale prin două proiecte de decizie, supuse miercuri, 26 septembrie, consultării publice, care au ca principal obiectiv prelungirea cu un an a calităţii de furnizor de serviciu universal a CNPR, eliminarea dreptului rezervat acesteia de a furniza anumite servicii, precum şi stabilirea unui nou mecanism de compensare a eventualelor pierderi înregistrate de CNPR ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu universal", se arată într-un comunicat al instituţiei.

CNPR beneficiază, până la 31 decembrie 2012, de dreptul exclusiv de a presta servicii poştale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, cu o greutate mai mică de 50 g şi pentru care se percepe un tarif mai mic de 2 lei.

De la 1 ianuarie 2013, orice operator poştal va avea dreptul de a furniza acest tip de servicii.

Proiectele celor două decizii ANCOM pot fi consultate pe pagina web a instituţiei. Persoanele interesate pot formula şi transmite observaţii şi propuneri până la 26 octombrie, pe adresa sediului central al autorităţii.

ANCOM este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.

Acţionarii operatorului sunt Ministerul Comunicaţiilor - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%.

În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici