Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, către funcţionarii publici: Vor fi salarii care vor scădea, după Legea salarizării

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, joi, la Sinaia, că vor fi salarii care vor scădea ca urmare a adoptării Legii salarizării unitare, întrucât în acest moment există angajaţi din „anumite” instituţii care au salarii „total scăpate de sub control”.

8022 afișări
Imaginea articolului Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, către funcţionarii publici: Vor fi salarii care vor scădea, după Legea salarizării

Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, către funcţionarii publici: Vor fi salarii care vor scădea, după Legea salarizării (Imagine: Alexandra Pandrea/ Mediafax Foto)

Solicitată să răspundă anunţului făcut de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, privind protestele de după Paşte, Olguţa Vasilescu a precizat: „Nu am spus niciodată acest lucru, că niciun salariu nu va scădea. Nu am spus niciodată că va fi în lege trecut că nu va scădea niciun venit. Pentru că sunt salarii care scad după acest proiect de lege. Sunt angajaţi din anumite instituţii care aveau salarii total scăpate de sub control”.

„Şi dacă vreţi, vă dau un singur exemplu: un consilier de ministru care avea 9.000 de lei. Cum putem să lăsam aşa ceva? Că nu puteam să ducem toţi consilierii de miniştri la 9.000 de lei. E logic să scadă salariul acestei persoane? E logic. Şi atunci cum să scriu eu în Legea salarizării unitare că garantăm? E şi o prostie asta, hai să fim serioşi. Cum să scriem aşa ceva?”, a spus Olguţa Vasilescu.

La rândul său, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că în România există bugetari şi bugetari de lux.

„În România există două categorii de bugetari: bugetarii şi bugetarii de lux. Şi nu putem să ne permitem şi nici nu e logic să existe funcţii sub funcţia cea mai înaltă dintr-o instituţie care să fie mai bine plătită decât şeful instituţiei. Nu se regăseşte nicăieri lucrul acesta”, a arătat Tăriceanu.

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) anunţă că vor demara acţiuni de protest după sărbatorile pascale, fiind nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unitare.

"Având în vedere ca proiectul legii salarizării prevede evaluarea posturilor din administraţia publica în vederea stabilirii salariilor de bază aferente acestora urmată de reîncadrarea personalului pe posturi( art 35 din proiect); ignorarea, în construcţia legii, a Deciziei CCR 794/2016, identificând un maxim al salariului mai mic decât cel aflat astăzi în plată, scoaterea asistentei sociale din familia ocupatională administratie pt a nu fi reper în marirea salariilor angajatilor din UAT-uri şi Consiliile judetene, refuzul de a introduce în proiectul legii salarizării a unui articol conform căruia nimeni nu va suferi o diminuare salarială şi culminând cu discuţiile contradictorii avute cu Ministrul Muncii asupra diminuărilor salariale în familia ocupatională -administraţie, vă informăm că organizaţia noastră, SNFP, va demara acţiunile de protest imediat după sărbătorile pascale", transmit sindicaliştii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici