Om de afaceri: Eram curios dacă din agricultură se poate trăi. Se poate

Omul de afaceri Ioan Simion, care vinde echipament petrolier în România, Rusia, Kazahstan şi alte ţări, a făcut un bilanţ al afacerilor sale din domeniul agricol, spunând că se poate trăi din agricultură. Ioan Simion a investit 11,5 milioane de lei în acest domeniu.

1746 afișări
Imaginea articolului Om de afaceri: Eram curios dacă din agricultură se poate trăi. Se poate

Om de afaceri: Eram curios dacă din agricultură se poate trăi. Se poate

În al patrulea an de agricultură desfăşurată pe 250 de hectare comasate 100% din judeţul Olt, omul de afaceri Ioan Simion, care vinde echipament petrolier în România, Rusia, Kazahstan şi alte ţări, a făcut bilanţul afacerilor sale din domeniu agricol.

”În septembrie 2013 am înfiinţat societatea Agroserv Confind odată cu achiziţionarea terenului comasat 100% din zona Balş. Am avut dorinţa de a investi în agricultură pentru că, pe lângă petrol şi alte câteva domenii de activitate de interes autohton, consider că aceasta reprezintă o zonă de identitate naţională. Pe de altă parte, eram curios dacă din agricultură, în cazul respectării tuturor regulilor, se poate trăi. Am aflat că aproape se poate”, a declarat Ioan Simion.

Investiţia iniţială în cele 250 de hectare de teren comasat 100% a fost de aproximativ 5 milioane de lei. Au urmat alţi 6,5 milioane de lei, investiţi în silozuri, rampe cu dispozitive de cântărire şi alte utilaje agricole. Intenţia este ca în jurul Agroserv Confind să se constituie un întreg lanţ de producţie.

”Am investit în silozuri, care au o capacitate de stocare de 8000 de tone, pentru că nu am vrut să vindem întreaga producţie direct după recoltare. Producţia păstrată am introdus-o pe piaţă treptat, în funcţie de evoluţia preţurilor la bursă. Capacitatea de stocare şi cea de prelucrare de care dispunem este mult superioară suprafeţei pe care o exploatăm în prezent”, a spus Ioan Simion.

În 2017, cea mai mare suprafaţă de teren cultivată de Agroserv Confind este ocupată de grâu şi floarea soarelui.

În prezent, exploatarea agricolă nu dispune de un sistem de irigaţii funcţional, însă pe una dintre laturile terenului există un canal de irigaţii cu o lungime de 800 de metri.

”Cu siguranţă vom face investiţii şi în această direcţie”, a declarat Ioan Simion.

Pentru acest an, Agroserv Confind estimează producţii la grâu de 4500 de kg la hectar, iar la floarea soarelui de 3000 kg la hectar.

Omul de afaceri câmpinean Ioan Simion a intrat în lumea antreprenoriatului în anul 1991, deschizând un service auto şi trecând apoi la construcţia de şuruburi şi alte elemente adiacente. Mai târziu a început producţia de echipament pentru industria petrolieră în cadrul Confind Câmpina, iar începând cu 2013 a extins zona activităţilor sale de business în domeniile agriculturii şi sănătăţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici