Sistemul care conectează băncile la baza de date ANAF, nefuncţional. Cei care vor credite trebuie să aducă adeverinţe

Sistemul informatic care conectează băncile la baza de date ANAF nu mai funcţionează, pentru că din 12 iunie se desfăşoară lucrări de mentenanţă. Fiscul recomandă solicitanţilor de credite să aducă adeverinţe de la angajator, până la remedierea situaţiei.

4006 afișări
Imaginea articolului Sistemul care conectează băncile la baza de date ANAF, nefuncţional. Cei care vor credite trebuie să aducă adeverinţe

Din data de 8 iunie 2017, sistemul informatic care leagă băncile de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în baza căruia instituţiile bancare pot verifica veniturile unui solicitant de credit, nu mai funcţionează. Reprezentanţii ANAF au răspuns Mediafax că "poate fi o problemă de ore sau de zile" până când situaţia va fi remediată.

ANAF recomandă ca până atunci solicitanţii de credite să aducă adeverinţe de la angajator, aşa cum s-a procedat anterior.

"Din data de 12 iunie se desfăşoară lucrări de mentenanţă la nivelul sistemului informatic al ANAF. Aceste lucrări vor fi finalizate în cel mai scurt timp posibil. În ceea ce priveşte raportarea către bănci a veniturilor persoanelor care solicită credite vor fi aplicate prevederile legale referitoare la eliberarea adeverinţelor de venit la solicitarea beneficiarului sau a instituţiilor bancare", se arată în răspunsul ANAF.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici