Ordonanţa de urgenţă privind majorarea cu 20% a alocaţiilor pentru copii a fost respinsă de Camera Deputaţilor. După promulgare se aplică dublarea alocaţiilor

Ordonanţa de urgenţă care prevede creşterea etapizată a alocaţiilor copiilor, respectiv prima majorare de 20% din septembrie, a fost respinsă, miercuri, şi în Camera Deputaţilor, astfel încât, după promulgare, Executivul va trebui să pună în aplicare legea de dublare a acestora.

8960 afișări
Imaginea articolului Ordonanţa de urgenţă privind majorarea cu 20% a alocaţiilor pentru copii a fost respinsă de Camera Deputaţilor. După promulgare se aplică dublarea alocaţiilor

Decizia de respingere a ordonanţei de urgenţă a Guvernului a fost luată cu 166 de voturi „pentru”, 63 „împotrivă” şi 29 de abţineri

Deputatul PNL Victor Paul Dobre a cerut retrimiterea proiectului la Comisie, însă solicitarea a fost respinsă.

„E păcat să facem din alocaţii un subiect electoral. Eu cred că românii înţeleg acest joc politic pe care îl faceţi. Eu cred că românii vă vor taxa la alegeri. Ei nu acceptă ca acest subiect să fie discutat politic”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.

„Noi am votat pentru dublarea alocaţiilor, drept pentru care nu putem accepta o strategie de tergiversare a acestei legi votată de Parlament”, a spus Marton Arpad, deputat UDMR.

„Ne-am învăţat în ultimele luni ca PNL să ducă minciuna la nivel de artă. Nu pot să-mi explic cu pot să inventeze atâtea situaţii. Se întreba cineva retoric dacă s-au făcut studii... Ce studii să mai facem? 150 de lei e puţin, avem cea mai mică alocaţie pentru copii din Europa! Nu negociem drepturile copiilor cu dvs. V-am dat lege, aveţi obligaţia să o aplicaţi. Nu copiii României, nu copiii noştri trebuie să deconteze furturile liberalilor”, a afirmat liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis.

Camera Deputaţilor a fost for decizional. Senatul a respins săptămâna trecută această ordonanţă de urgenţă.

Astfel, după promulgare, se revine la proiectul iniţial, propus de PSD, anume dublarea alocaţiilor, de la 150 la 300 de lei pe lună.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an, după cum urmează: creşteri de 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022.

Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis. Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.

Premierul Ludovic Orban a spus în repetate rânduri că guvernul nu îşi permite dublarea alocaţiilor din cauza lipsei de bani de la bugetul de stat.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici