Economic

CONFERINŢA MEDIAFAX – Ministerul Agriculturii va subvenţiona creşterea accizei la motorină pentru agricultură şi în 2015

Statul va subvenţiona şi anul viitor, prin Ministerul Agriculturii, creşterea accizei la motorină, măsura urmând să fie aprobată printr-o hotărâre de Guvern în săptămânile următoare, prin care va fi alocat sprijinul pentru ultimul trimestru şi primele trimestre din 2015, plătit din bugetul pe 2015.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: Exportatorii de ovine pierd din cauza bolii limbii albastre. Trebuie să caute noi pieţe

Crescătorii de ovine, care exportau în ţările arabe în această perioadă, au probleme din cauza bolii limbii albastre şi trebuie să caute noi pieţe externe, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa "MEDIAFAX Talks about Agriculture".

CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: Fermierii vor primi în octombrie avansuri de 79 de euro pe hectar

Fermierii vor primi în a doua parte a lunii octombrie avansuri pentru plăţile la hectar în valoare totală de aproximativ 692 de milioane de euro, respectiv 79 de euro pe hectar, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Agriculture.

Moscova ameninţă UE cu întreruperea livrărilor în cazul revânzării gazului rusesc către Ucraina

Ministrul rus al Energiei Aleksandr Novak a avertizat Europa împotriva oricărei revânzări a gazului rusesc către Ucraina, într-un interviu publicat vineri în presa germană, în aceeaşi zi în care vor fi reluate discuţiile dintre Moscova, Kiev şi Uniunea Europeană.

Ungaria a suspendat livrările de gaze către Ucraina

Operatorul reţelei ungare de gazoducte FGSZ a anunţat joi că a suspendat pe o durată nedeterminată livrarea de gaze către Ucraina din motive tehnice, o măsură "neaşteptată şi inexplicabilă", potrivit grupului public ucrainean Naftogaz.

G7 ameninţă Rusia cu noi sancţiuni

Grupul celor şapte state puternic industrializate (G7) a ameninţat joi Rusia cu noi sancţiuni, în cazul în care aceasta nu va respecta acordul de încetare a focului în estul Ucrainei, negociat la Minsk, pe 5 septembrie.

Ucraina: Investigaţie împotriva fostului ministru de Finanţe, legată de programul rusesc de bailout

Ucraina a deschis o investigaţie penală împotriva fostului ministru de Finanţe Iuri Kolobov, legată de un ajutor de 3 miliarde de dolari acordat de Rusia anul trecut prin achiziţia de obligaţiuni ucrainene.

Policolor vinde către un investitor imobiliar un teren de 13,9 ha pe care este amplasată fabrica

Policolor va vinde către un dezvoltator imobiliar terenul aferent platformei industriale pe care o deţine în Bucureşti, amplasată în Bulevardul Theodor Pallady, facilităţile de producţie şi activităţile administrative urmând să fie relocate în zona de vest a Capitalei.

Comisia Europeană lansează o procedură de infringement împotriva Bulgariei, în cazul băncii KTB

Comisia Europeană a anunţat joi lansarea unei proceduri de infringement împotriva Bulgariei, din cauza incapacităţii de a permite clienţilor băncii Corpbank (KTB), care a fost trecută sub supravegherea specială a băncii centrale, să aibă acces la depozite.

Scăderea cheltuielilor limitează deficitul bugetar la 0,24% din PIB după opt luni

Deficitul bugetului consolidat a urcat uşor în luna august şi a ajuns la 0,24% din PIB după primele opt luni, pe fondul menţinerii ritmului de creştere pe partea de venituri şi al accentuării scăderii la capitolul cheltuieli.

AFM: 2.533 din 3.000 de tichete Rabla pentru persoane juridice, distribuite. Înscrierile se pot face încă 5 zile

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit până în prezent 2.533 din cele 3.000 de tichete destinate firmelor şi instituţiilor în programul Rabla, în condiţiile în care ultima zi de depunere a dosarelor pentru a beneficia de program în acest an este 30 septembrie.

Comisia Europeană a aprobat preluarea de către MOL a peste 200 de benzinării Eni în România, Cehia şi Slovacia

Comisia Europeană (CE) a aprobat preluarea de către grupul ungar de petrol şi gaze MOL a firmelor de distribuţie a carburanţilor deţinute de compania italiană Eni în România, Cehia şi Slovacia, care administrează peste 200 de benzinării în cele trei ţări.

Dragnea: China a depăşit suspiciunile privind boala vacii nebune şi va primi exporturile româneşti

Autorităţile chineze vor relua procedurile de avizare pentru exporturile de produse agroalimentare româneşti, fiind depăşită etapa suspiciunilor cu privire la "boala vacii nebune", a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, după întâlnirea cu omologul său chinez, Zhang Gaoli, aflat la Bucureşti.

Euro s-a depreciat joi faţă de dolar aproape de cel mai redus nivel din ultimii doi ani

Euro s-a depreciat joi faţă de dolar aproape de cel mai redus nivel din ultimii doi ani, investitorii anticipând că politicile monetare din Europa şi Statele Unite se vor îndrepta în direcţii opuse.

Dragnea anunţă noi discuţii cu oficialii ruşi pentru dreptul de survol al Tarom spre Beijing

Autorităţile de resort vor avea, în luna noiembrie, noi discuţii cu oficialii Federaţiei Ruse privind obţinerea autorizaţiei de survol necesară reluării curselor aeriene directe pe ruta Bucureşti-Beijing ale companiei Tarom, a anunţat, joi, vicepremierul Liviu Dragnea.

România şi China încep consultările pentru realizarea unui Parteneriat Strategic

Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat că a convenit cu omologul chinez, Zhang Gaoli, aflat la Bucureşti, începerea consultărilor pentru realizarea unui Parteneriat Strategic între România şi China, prima etapă urmând să fie înfiinţarea unui consiliu economic interministerial.

Populaţia va putea achita taxele cu cardul. Comisioanele vor fi suportate de stat, la maxim 0,3% din valoarea tranzacţiei

Persoanele fizice vor avea posibilitatea să plătească cu cardul, prin Trezorerie, toate impozitele şi taxele administrate de către Fisc, primării şi alte instituţii publice, comisioanele tranzacţiilor fiind suportate de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească 0,3% din valoarea tranzacţiei.

China Nuclear Power a depus ofertă angajantă pentru reactoarele 3-4 CNE, Guvernul începe negocierile

Compania China Nuclear Power Corporation a depus, la 23 septembrie, o ofertă angajantă pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la centrala din Cernavodă, urmând ca în perioada următoare comisia guvernamentală să analizeze oferta şi să înceapă negocierile, a anunţat vicepremierul Liviu Dragnea.

Producătorii de tutun se tem de noi majorări de accize, care vor pune presiune pe piaţa fiscalizată

Producătorii de tutun se tem de noi majorări de taxe de anul viitor, fie prin creşterea accizelor în avans faţă de calendarul de armonizare, fie prin schimbarea metodologiei de calcul privind cursul de schimb utilizat la determinarea accizei, aşa cum s-a mai întâmplat după ani dominaţi de alegeri.

Renault trebuie să renunţe la unul dintre modelele Logan MCV, Dokker sau Lodgy ale Dacia. Care este motivul

Renault trebuie să oprească producţia unui model de familie al mărcii Dacia, Logan MCV, Dokker sau Lodgy, a declarat un purtător de cuvânt ai grupului, confirmând informaţia publicată de Les Echos, potrivit Autonews Europe.

Electrica are rezerve de 500 milioane de euro, pe care le va investi mai ales în eficientizarea reţelelor

Compania Electrica are în conturi circa 500 milioane de euro, bani pe care îi va investi în mare parte pentru eficientizarea reţelelor de distribuţie a electricităţii, şi mai puţin în extindererea lor, a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei Privatizare din Depatamentul pentru Energie.

Toate solicitările din 2014 pentru Prima Casă vor fi aprobate. Fonduri disponibile: 710 milioane lei

Persoanele care doresc să cumpere locuinţe prin programul Prima Casă au la dispoziţie un buget total de 710 milioane lei, în urma realocării banilor neutilizaţi la achiziţia locuinţelor ANL către toate tipurile de case, fondurile fiind suficiente până la sfârşitul anului pentru toate solicitările.

Elveţia finanţează cu zece milioane de franci un proiect energetic în Arad

Elveţia finanţează cu zece milioane de franci elveţieni un proiect energetic în municipiul Arad, în valoare totală de 12,2 milioane de franci, care vizează atât modernizări în reţeaua de distribuţie a agentului termic, cât şi extinderea iluminatului public prin folosirea sistemelor fotovoltaice.

Poşta Română are nevoie de 100 milioane de euro pentru a furniza servicii similare unui operator european

Poşta Română are nevoie de investiţii de 100 milioane de euro pentru a putea furniza servicii similare unui operator din Europa, bani care vor fi aduşi de viitorul investitor strategic atras în urma procesului de privatizare, a declarat ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea.

Ministrul Cotovelea, un pic surprins de anunţul de vânzare a Palatului Telefoanelor: „Mă aşteptam să fiu informat de decizia Telekom”

Ministerul pentru Societatea Informaţională nu a fost informat de decizia executivului Telekom România Communications de a scoate la vânzare Palatul Telefoanelor, ministrul Răzvan Cotovelea fiind "un pic suprins" de această decizie.

10 oameni care au devenit milionari în dolari înainte să împlinească 20 de ani – FOTO

Idei construite în timp sau care au luat contur rapid le-au adus unora milioane sau sute de milioane de dolari, iar autorii multora dintre acestea nu aveau mai mult de 20 de ani atunci când şi-au pus creativitatea în practică.

Cel mai mare acţionar privat al Oltchim propune ca statul să elaboreze planul de reorganizare

Compania germană PCC SE, cel mai mare acţionar privat al Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), a propus aprobării acţionarilor ca planul de reorganizare a combinatului să fie elaborat de statul român, creditorul principal, şi să includă reduceri "adecvate" ale datoriilor.

SFATUL unui miliardar renumit pentru succesul în afaceri: Concediu nelimitat pentru angajaţi

Miliardarul britanic Richard Branson, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din lume, susţine că angajaţii ar trebui să-şi poată lua concediu atât timp cât doresc ei şi că o astfel de măsură nu ar afecta compania la care aceştia lucrează.

Starbucks deschide marţi prima cafenea din Pipera, de 200 metri pătraţi, în zona de birouri

Starbucks va deschide marţi prima cafenea din Pipera, în complexul de birouri Novo Park din nordul Capitalei, cu o suprafaţă de 200 metri pătraţi, fiind a opta locaţie din Bucureşti, şi ajunge la 11 unităţi în total, după numai câteva săptămâni de la ultima inaugurare, în Constanţa.

Vânzările H&M în România au crescut cu 39% în primele nouă luni ale anului financiar

Vânzările retailerului suedez de îmbrăcăminte H&M în România au crescut cu 39% în perioada decembrie-august, primele nouă luni ale anului financiar, la 864 de milioane de coroane (94,1 milioane de euro) de la 620 de milioane de coroane suedeze în acelaşi interval al anului trecut.

Timişoara: Cinci persoane, reţinute în dosarul de evaziune fiscală de peste 34 de milioane de lei

Cinci persoane au fost reţinute, în noaptea de miercuri spre joi, iar alte două sunt cercetate sub control judiciar, în dosarul de evaziune fiscală de peste 34 milioane de lei, în care cu o zi în urmă cu fost făcute percheziţii la Timişoara şi Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preţul gazelor din Ucraina ar putea creşte de patru ori în acest an

Preţul gazelor din Ucraina ar putea creşte de patru ori până la sfârşitul anului, în condiţiile în care compania naţională de petrol şi gaze Naftogaz se pregăteşte să introducă un tarif unic pentru toate categoriile de consumatori, potrivit agenţiei ucrainene de presă UNIAN, citată de RIA Novosti.

Raiffeisen Asset Management va avea un nou director general, din luna ianuarie

Raiffeisen Asset Management (RAM) va avea din luna ianuarie a anului viitor un nou director general, postul urmând să fie preluat de către Răzvan Szilagyi, care ocupă în prezent poziţia de director de vânzări în Divizia de Trezorerie a Raiffeisen Bank.

Camelia Şucu începe să cultive legume bio pe un teren de lângă Capitală luat în arendă

Femeia de afaceri Camelia Şucu vrea să înceapă anul viitor să cultive legume şi fructe bio pe patru hectare de teren pe care le-a luat în arendă anul trecut în comuna Ciolpani, de lângă Bucureşti, produsele urmând să fie comercializate în Piaţa de Gros din Berceni, pe care o deţine de doi ani.

Barack Obama îndeamnă Iranul „să nu piardă şansa” unui acord privind programul nuclear

Preşedintele american Barack Obama i-a îndemnat, miercuri, pe liderii iranieni "să nu piardă şansa" unui acord pe tema programului nuclear, relatează AFP.

Patronatele franceze propun o terapie de şoc pentru combaterea şomajului record

Patronatele franceze au propus miercuri o controversată terapie de şoc pentru combaterea şomajului record, care include reducerea numărului zilelor de sărbătoare şi relaxarea prevederilor referitoare la salariul minim şi a celor privind timpul de lucru, într-o ţară acuzată de imobilism.

Banca Mondială: Consumul din Rusia cade victimă tensiunilor din Ucraina

Consumul din Rusia, care contribuie la jumătate din economia de 2.000 de miliarde de dolari, cade victimă a tensiunilor din Ucraina, blocând principalul motor de dezvoltare a ţării, avertizează un raport publicat miercuri de Banca Mondială.

Statul român a deschis o acţiune împotriva Enel la Curtea de Abitraj din Paris, solicitând 521 milioane euro

Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) a deschis o acţiune la Tribunalul Internaţional de Arbitraj de la Paris împotriva grupului energetic italian Enel, solicitând plata a 521,58 milioane de euro.

Estul Germaniei continuă să fie sensibil în urma vestului, la 25 de ani de la reunificare

Diferenţele economice dintre estul şi vestul Germaniei continuă să se facă simţite, la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, în pofida progreselor realizate în fosta RDG, potrivit unui raport guvernamental anual referitor la starea naţiunii reunificate, publicat miercuri.

McDonald’s România vrea să dubleze reţeaua de cafenele în 2015 şi caută terenuri pentru restaurante

McDonald's vrea să-şi dubleze numărul de cafenele din România până la sfârşitul anului viitor, la 20 de unităţi, dintre care patru vor fi deschise în acest an, şi în acelaşi timp caută terenuri pentru extinderea lanţului de restaurante, în condiţiile în care nu a deschis niciunul în acest an.