Economic

Băsescu: Ponta minte în legătură cu scrisorile CE despre banii UE

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, miercuri seară, pe premierul Victor Ponta, că minte când susţine că UE a informat că au fost deblocaţi banii europeni pe POSDRU.

CNADNR a reziliat două contracte de deszăpezire încheiate cu Romstrade, firma lui Nelu Iordache

CNADNR a reziliat două contracte încheiate cu Romstrade, firmă deţinută de Nelu Iordache, pentru întreţinerea pe timp de iarnă a două loturi de drumuri deoarece nu au fost trimise utilajele în bazele de deszăpezire şi nu a fost asigurată cantitatea de material antiderapant necesară.

Uniunea Europeană propune o creştere moderată a salariilor funcţionarilor europeni

Comisia Europeană a propus miercuri o creştere moderată, de 1,7% a salariilor funcţionarilor din UE, ceea ce echivalează, în raport cu inflaţia, cu scăderea puterii de cumpărare de 1,1%.

Austeritatea din Marea Britanie va dura mai mult decât s-a anticipat, până în 2018

Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a anunţat miercuri că austeritatea la care este supusă ţara va dura cu un an în plus faţă de aşteptările iniţiale, până în 2018, guvernul fiind nevoit să reducă estimările de creştere economică.

Boeing 787 Dreamliner are probleme: Scurgeri de carburanţi provocate de erori de fabricaţie

Administraţia Federală pentru Aviaţie din Statele Unite a ordonat verificarea tuturor aeronavelor Beoing 787 Dreamliner, după două cazuri de scurgeri de carburanţi provocate de erori de fabricaţie.

România nu a absorbit niciun euro în noiembrie din fondurile de coeziune

Rata reală de absorbţie a Românei pe cele şapte programe operaţionale cu fonduri structurale şi de coeziune a fost în luna noiembrie aceeaşi ca şi la sfârşitul lui octombrie - 9,72%, respectiv 1,867 miliarde euro, de la Bruxelles nefiind virat niciun euro ca plăţi intermediare ale Comisiei Europene.

Băncile internaţionale se află sub asediul noilor reglementări impuse după criza financiară

Modelul bancar promovat timp de peste 30 de ani de conglomeratele financiare formate prin fuziuni transfrontaliere intră în contradicţie cu realitatea post-criză a reglementărilor naţionale mai stricte, iar băncile îşi restrâng operaţiunile internaţionale pentru a se adapta noilor realităţi.

Nokia surprinde piaţa cu un Lumia ieftin. Cât va costa smartphone-ul

Nokia a lansat miercuri Lumia 620, un smartphone ieftin din gama Lumia, modelul entry-level, al treilea telefon al grupului bazat pe ultima versiune Windows Phone luând prin surprindere analiştii.

Wall Street Journal: Grecii îşi pun speranţele într-un călugăr care ar fi prezis acum trei decenii criza ţării

Tot mai mulţi greci merg în pelerinaj la mormântul unui călugăr foarte respectat, care ar fi prezis în urmă cu aproape trei decenii că Grecia va trece în viitor printr-o "mare distrugere şi confuzie", urmată de foamete şi tulburări politice, scrie Wall Street Journal (WSJ).

Cursul BNR a urcat la 4,5454 lei/euro, MAXIMUL ultimelor şase săptămâni

Cotaţiile monedei naţionale au continuat să urce uşor în prima parte a sesiunii interbancare de miercuri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în creştere cu 1,38 bani, la 4,5454 lei/euro, reprezentând maximul ultimelor şase săptămâni.

O firmă asociată cu numele lui Puiu Popoviciu dezvoltă un imobil de birouri lângă Magheru

Wellkept Imobiliare, o firmă controlată de o societate înregistrată în Cipru şi asociată cu numele omului de afaceri Gabriel (Puiu) Popoviciu, a început construcţia unei clădiri de birouri cu cinci etaje pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din centrul Bucureştiului, vizavi de Sala Dalles.

Dezvoltatorul Sun Plaza va construi complexul de birouri The Mark, din zona Griviţa: Nu putem începe construcţia proiectului într-o zonă care arată ca un câmp de luptă

Fondul austriac S IMMO va începe construcţia complexului de birouri The Mark, din zona Griviţa, după ce va fi finalizată măcar o parte din infrastructura din apropiere, a declarat Mark Kruger, project development al companiei, care a adăuga că în prezent zona arată ca un câmp de luptă.

Oficial: Probabilitatea ca reactoarele 3 şi 4 să fie construite cu companii asiatice este foarte mare

Probabilitatea ca reactoarele nucleare 3 şi 4 ale centralei din Cernavodă să fie construite cu companii asiatice este "foarte mare", potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu.

Poşta Română încearcă să îşi menţină afacerile prin intrarea pe asigurări şi servicii de telefonie

Afacerile Poştei Române vor continua să scadă şi în 2013, după pierderea unui drept rezervat companiei, la finele acestui an şi, iar în acest context managementul operatorului vizează noi activităţi, de brokeraj de asigurări şi servicii financiar-bancare sau de telefonie mobilă.

România vrea să aloce cheltuielilor pentru cercetare de 2% din PIB până în 2020

România îşi propune să ajungă la o pondere de 2% în Produsul Intern Brut (PIB) a cheltuielilor pentru cercetare până în anul 2020, în linie cu prevederile Strategiei Europa 2020, nivelul atins anul trecut fiind de 0,48% din PIB, a declarat Viorel Dobrescu, director în Ministerul Afacerilor Europene.

Parisul, „Oraşul Luminilor”, rămâne în întuneric din cauza unor planuri ale guvernului francez

Eticheta legendară de "Oraşul Luminilor" pentru Paris ar putea fi în pericol, din cauza unei propuneri a ministrului pentru energie şi mediu vizând stingerea pe parcursul mai multor ore din timpul nopţii a luminilor din interiorul şi exteriorul magazinelor, birourilor şi clădirilor publice.

Şeful companiei ruse TISE va veni peste câteva zile la Bucureşti pentru discuţii despre Oltchim

O delegaţie a companiei ruse TISE este aşteptată la Bucureşti în câteva zile pentru discuţii privind o "colaborare strategică" în sectorul petrochimiei, rafinării petrolului şi a produselor chimice, inclusiv Oltchim, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu.

Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a scăzut uşor la 6 luni, dar traficul de voce a crescut

Numărul utilizatorilor activi ai serviciilor de telefonie mobilă a scăzut cu 3,1% în perioada iunie 2011-iunie 2012, la 22,7 milioane, iar traficul de voce a urcat cu 6,2%, la 30,8 miliarde de minute, potrivit datelor ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicaţii.

Programul „Weekend în Bucureşti”: Cât costă două nopţi de cazare în Capitală la hoteluri de 2, 3 şi 4 stele

Turiştii se pot caza în weekend la mai multe hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din Bucureşti la tarife pentru două nopţi de cazare, plus mic dejun, prin programul "Weekend în Bucureşti", lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Banca Mondială în România: Avem nevoie de o strategie 2014-2020, de priorităţi şi politici sectoriale coerente

România are nevoie de o strategie pentru perioada 2014-2020, în care să fie identificate priorităţile de dezvoltare pe termen mediu şi lung, iar acestea să fie transferate în politici sectoriale coerente, a declarat miercuri economistul-şef al Băncii Mondiale (BM) în România, Cătălin Păuna.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Transgaz ar putea fi revocat din funcţie în ianuarie

Acţionarii transportatorului de gaze Transgaz Mediaş (TGN) vor discuta, în ianuarie, revocarea din funcţie a preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al companiei, Victor Alexandru Schmidt.

Un fost broker din SUA, arestat pentru fraudă în tranzacţii de peste 1 miliard dolari cu acţiuni Apple

Un fost broker al companiei Rochdale Securities a fost arestat de agenţi FBI în SUA şi acuzat de fraudă pentru că a încercat să profite personal de pe urma unor achiziţii de acţiuni Apple în valoare de peste 1 miliard de dolari, cumpărate din banii companiei.

Nokia lansează un nou model Lumia, împreună cu cel mai mare operator de telefonie mobilă din China

Grupul finlandez Nokia lansează un nou model de smartphone din seria Lumia, bazată pe sistemul de operare Windows, în parteneriat cu China Mobile, cel mai mare operator de telefonie mobilă din China.

Câştigul salarial a crescut în octombrie faţă de luna anterioară cu 0,9%, la 1.552 lei

Câştigul salarial mediu net a crescut în octombrie, faţă de luna anterioară, cu 14 lei (0,9%), la 1.552 lei, cele mai mari valori fiind înregistrate în transporturi aeriene, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

România, mai puţin coruptă decât în 2011. Clasamentul corupţiei la nivel mondial. Ce loc ocupă ţara noastră

Corupţia continuă să facă ravagii în lume, apreciază Transparency International în raportul său asupra corupţiei în 2012 publicat miercuri la Berlin, relatează AFP, care prezintă primele şi ultimele ţări din clasament, percepute ca necorupte şi, respectiv, cele mai corupte.

Raportul Transparency International pe 2012: Corupţia continuă să facă ravagii în zona euro

Corupţia continuă să facă ravagii în lume şi afectează, în zona euro, ţările cele mai lovite de criză, şi anume Grecia şi Italia, a căror poziţie se deteriorează, anunţă Transparency International (TI) în raportul său anual publicat miercuri.

Guvernul a adoptat suplimentarea bugetelor MJ, ICCJ, MP şi CSM. Executivul a aprobat finanţarea a 50 de posturi în Ministerul Public

Guvernul a aprobat, marţi, suplimentarea bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii, prevăzute de OUG 71/2009 privind restanţele salariale din sectorul bugetar.

Ponta: Programul Operaţional Sectorial Transporturi va fi deblocat, acceptând corecţii financiare şi amendă

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Mioveni, că Programul Operaţional Sectorial (POS) Transporturi în care este inclusă realizarea tronsonului de autostradă Nădlac-Arad va fi deblocat, însă România va trebui să accepte corecţii financiare şi să plătească amendă.

România cere ca statele din afara euro să nu fie excluse din uniunea bancară în cazul dezacordurilor

România a solicitat în cadrul ECOFIN ca viitoarea uniune bancară să ofere condiţii egale statelor UE, indiferent dacă sunt sau nu în zona euro, astfel încât cooperarea să continue şi în caz de dezacord între poziţia unui stat care nu a adoptat euro şi o decizie a Consiliului Guvernatorilor BCE.

Renault vrea să relanseze brandul Alpine pentru a concura Porsche

Grupul francez Renault, confruntat cu un declin al vânzărilor mai rapid decât al altor concurenţi europeni, ţinteşte o redresare a livrărilor parţial prin relansarea brandului sport Alpine, aflat în stare latentă timp de aproape două decenii, relatează Bloomberg.

Ponta,la Mioveni:Îmi doresc ca uzina să producă şi angajaţii să circule pe noul drum încă 100 de ani

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Mioveni, la inaugurarea noului drum de acces cu regim de autostradă, care face legătura între Uzinele Dacia de la Mioveni şi DN 73, că îşi doreşte ca uzina să producă, iar angajaţii societăţii să circule pe noul drum "încă 50 de ani sau 100 de ani".

ANALIZĂ: Ponturi pentru o vacanţă reuşită de revelion în străinătate

Reuşita unei vacanţe de revelion în străinătate depinde şi de programarea din timp a vizitelor la obiective de atracţie, o rezervă de bani pentru situaţiile neprevăzute, cum ar fi întârzierea avioanelor, şi chiar plata facturilor înainte de plecarea din ţară, afirmă turoperatorii.

Grupul Nokia vinde sediul din Finlanda din cauza pierderilor

Grupul finlandez Nokia, confruntat cu scăderea vânzărilor şi cu pierderi, a semnat un acord cu fondul de investiţii imobiliare Exilion Capital pentru vânzarea sediului din Espoo, Finlanda, ca parte a unui program de restructurare.

Guvernul a redus plafonul anual de împrumut pentru primari, pe intervalul 2013-2015

Guvernul a redus plafonul total anual în care primarii vor putea contracta finanţări rambursabile în intervalul 2013-2015, comparativ cu nivelul permis în acest an, pentru a se încadra în deficitul bugetului general consolidat.

Guvernul a dat avizul: România va fi de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare

România susţine demersurile privind crearea unei uniuni bancare la nivelul UE şi procesul de consolidare a guvernanţei din zona euro, dar consideră că acesta nu trebuie să fie în detrimentul statelor din afara zonei euro, şi va fi de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare.

Comisarul european pe energie, nemulţumit de modul în care au fost numiţi unii reprezentanţi ai ANRE

Comisarul european pe energie, Günther H. Oettinger, a transmis ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, o scrisoare în care îşi exprimă nemulţumirea faţă de modalitatea în care au fost numiţi reprezentanţii Comitetului de reglementare al ANRE, pe care o apreciază "netransparentă şi neconcurenţială".

Producătorii de autoturisme se aşteaptă ca piaţa auto din Germania să scadă anul viitor

Vânzările de maşini noi în Germania ar putea ajunge anul viitor la unul dintre cele mai scăzute niveluri din peste două decenii, a avertizat, marţi asociaţia industriei auto VDA, în contextul impactului negativ al crizei din zona euro asupra cererii.

CNADNR reziliază alte două contracte cu Romstrade, firma lui Nelu Iordache

CNADNR a transmis Romstrade înştiinţările de reziliere pentru alte două contracte, de modernizare a DN5 Bucureşti - Adunaţii Copăceni şi de construcţie a variantei de ocolire Caracal, printre motivele invocate numărându-se progresul redus al lucrărilor şi nerespectarea termenelor asumate.

Primarul Londrei: Euro este un proiect catastrofal, care în cele din urmă va exploda

Zona euro este un proiect catastrofal, care aduce beneficii Germaniei, în timp ce pentru statele de la periferia uniunii monetare generează probleme, iar în cele din urmă moneda comună "va exploda", a afirmat primarul Londrei, Boris Johnson, într-un discurs privind situaţia Europei.

Rovinieta poate fi plătită de miercuri prin SMS

Şoferii pot plăti rovinieta prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) începând de miercuri, doar în reţeaua Orange, numărul de telefon alocat fiind 7500, cu un tarif de 5 eurocenţi/mesaj.