Economic

Băncile spaniole au nevoie de până la 62 miliarde euro

Băncile spaniole vor avea nevoie de până la 62 de miliarde de euro pentru a rezista celui mai grav scenariu economic, potrivit celor două firme de consultanţă angajate de guvernul de la Madrid pentru efectuarea unor teste de stres la instituţiile financiare.

Comisia Europeană cere Ungariei să aplice accize pentru palincă

Comisia Europeană cere Ungariei modificarea unei legi care scuteşte băuturile distilate din fructe, respectiv palinca, de la plata accizelor şi a trimis totodată un avertisment oficial referitor la taxele din telecomunicaţii şi retail, precum şi la acordarea de bonuri de masă.

Kiabi nu a rezistat pe piaţa românească. Compania caută cumpărători pentru cele şase magazine

Retailerul francez de îmbrăcăminte Kiabi va ieşi de pe piaţa românească, unde a deschis primul magazin în anul 2009, în prezent fiind în căutarea unor parteneri care să preia cele şase magazine operate în România, a declarat pentru MEDIAFAX, Yann Le Blay, director în companie.

Roubini: Berlusconi şi puternice interese de afaceri din Italia vor revenirea ţării la liră

Silvio Berlusconi şi puternice interese de afaceri din Italia vor ca ţara să revină la liră, a declarat economistul Nouriel Roubini, după ce fostul şef al guvernului de la Roma a afirmat că Italia ar trebui să ia în calcul părăsirea zonei euro, dacă Germania nu acceptă un rol sporit pentru BCE.

Euro-2012 ridică cifra de afaceri obţinută de Adidas din fotbal

Producătorul de echipament sportiv Adidas a anunţat, joi, că ţinteşte o cifră de afaceri de 1,6 miliarde de euro din fotbal în acest an, graţie Campionatului European din Polonia şi Ucraina.

Apple primeşte o amendă de 2,3 milioane de dolari în Australia pentru reclamă înşelătoare la iPad

Apple a primit o amendă de 2,3 milioane de dolari în Australia pentru că a indus în eroare clienţii referitor la compatibilitatea ultimei tablete iPad cu reţelele de mare viteză 4G disponibile la nivel local.

Bulgaria începe în august construcţia gazoductului de interconectare a reţelei de gaze cu România

Bulgaria va lansa în august construcţia gazoductului care va lega sistemul de transport de gaze naturale al ţării cu cel din România, a declarat ministrul Economiei şi Energiei, Delyan Dobrev, citat de Novinite.

Tarifele RCS&RDS în roaming vor fi la jumătatea celor stabilite de Comisia Europeană, de la 1 iulie

RCS&RDS va reduce cu 20%, la 1 iulie, tarifele pentru apelurile iniţiate în roaming în statele UE, de la 0,20 euro/minut la 0,16 euro/minut (fără TVA), nivel situat la jumătatea pragului maximal fixat de Comisia Europeană, de 0,29 euro/minut (fără TVA).

Acoperirea Orange 3G, la 98% din populaţia României. Compania a investit 110 milioane euro în 2011

Orange România a investit anul trecut suma de 110 milioane de euro în programul de extindere a acoperirii reţelei 3G a operatorului, care a crescut de la 55% la 98% din populaţia României, a declarat joi directorul general al companiei, Jean-Francois Fallacher.

ZF Bankers Summit – Negriţoiu, despre Hidroelectrica: Decizia de intrare în insolvenţă este contraproductivă. Evident că vom deveni reticenţi să finanţăm companiile de stat

Directorul general ING România, Mişu Negriţoiu, a declarat că băncile care au creditat Hidroelectrica vor proviziona întreaga expunere, chiar dacă s-a promis că vor fi plătite ratele la timp după intrarea în insolvenţă, măsură contraproductivă care va afecta împrumuturile pentru alte companii de stat.

Şeful Oracle Larry Ellison cumpără o insulă în Hawaii

Directorul general al Oracle, Larry Ellison, locul şase în topul miliardarilor lumii, se pregăteşte să cumpere 98% din teritoriul insulei hawaiiene Lanai, potrivit actualului proprietar şi guvernatorului local.

Vânzările H&M în România au crescut de aproape trei ori în primul semestru fiscal

Vânzările H&M în România au crescut de aproape trei ori în primul semestru fiscal încheiat la 31 mai, de la 103 milioane coroane suedeze (11,6 milioane euro) în urmă cu un an la 288 milioane coroane (32,6 milioane euro), potrivit datelor publicate miercuri de retailerul suedez de îmbrăcăminte.

PREMIERĂ MONDIALĂ: Grecia ar putea fi retrogradată la statutul de piaţă emergentă

Bursa de la Atena a fost plasată sub evaluare în vederea retrogradării la statutul de piaţă emergentă de către MSCI, măsură care va marca o premieră mondială dacă se va materializa.

Şeful Băncii Austriei avertizează asupra austerităţii, care în anii ’30 a condus la nazism

Concentrarea pe austeritate în anii '30 a condus la şomaj şi prăbuşirea democraţiei, iar în final la nazism, a declarat guvernatorul Băncii Austriei, Ewald Nowotny, avertizând asupra pericolelor cu care se confruntă Europa în prezent.

Franţa vrea să obţină funcţia de şef al Eurogroup, vizată şi de Germania

Franţa vrea să îl propună pe ministrul de Finanţe de la Paris, Pierre Moscovici, ca şef al Eurogroup, în încercarea de a bloca preluarea postului de către omologul german al acestuia, Wolfgang Shaeuble, potrivit cotidianului Handelsblatt, citat de RFI.

Clasamentul statelor eşuate: Pe ce loc se află România în topul privind stabilitatea statului

România se află pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte stabilitatea statului, înaintea Ciprului şi după Bulgaria, ca urmare a presiunilor politice, economice şi sociale puternice, potrivit unui clasament al statelor eşuate (Failed States Index) realizat de organizaţia Fund for Peace.

Procedura de insolvenţă în cazul Hidroelectrica a fost deschisă

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, miercuri, deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul Hidroelectrica, a declarat avocatul Remus Borza, precizând că soluţia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, însă este executorie.

ZF Bankers Summit – Bogza, mai îngrijorat de Hidroelectrica decât de alegerile din Grecia: Nu răspunzi la şmen cu alt şmen

Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica este mai îngrijorătoare pentru România decât rezultatul alegerilor din Grecia, din cauza riscului reputaţional al statului, apreciază preşedintele Bancpost, Mihai Bogza, care spune că nu se răspune "la un şmen cu un şmen".

Ponta: Am moştenit „bombe” precum Oltchim şi Hidroelectrica, trebuie eliminate frauda şi corupţia

Guvernul a moştenit adevărate "bombe" economice, precum situaţia Oltchim sau a Hidroelectrica, şi are obligaţia să le rezolve prin eliminarea corupţiei politice şi a avantajelor materiale de care beneficiază cei implicaţi în operaţiuni de fraudare a banilor publici, a afirmat premierul Victor Ponta.

Criza datoriilor, austeritatea şi recesiunea pun presiune pe băncile italiene

Băncile italiene au probleme în privinţa consolidării rezervelor de capital, efectele crizei datoriilor de stat în combinaţie cu cea de-a treia rundă de recesiune din ultimul deceniu pe plan local generând un avans puternic al creditelor neperformante, care forţează creşterea provizioanelor.

România, pe locul 6 în topul celor mai atractive ţări europene pentru investiţii străine în următorii 3 ani

România este a 6-a cea mai atractivă ţară europeană pentru investiţii în următorii trei ani, potrivit celor 840 de lideri de business chestionaţi de compania de consultanţă şi audit Ernst & Young (E&Y) în cadrul raportului 2012 European Attractiveness Survey, lansat miercuri.

Încolţit pe piaţă, producătorul BlackBerry pregăteşte noi concedieri

Compania canadiană Research In Motion (RIM), care produce smartphone-urile BlackBerry, a anunţat că ţinteşte reducerea costurilor operaţionale cu un miliard de dolari pe an, plan care include concedieri semnificative.

ZF Bankers Summit – Gheţea: Băncile care au apucat să facă bani în România vor ţine cu dinţii să rămână, inclusiv grecii

Băncile cu capital străin care s-au poziţionat bine pe piaţă şi au obţinut profituri semnificative "vor ţine cu dinţii" să rămână în România, apreciază preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, care nu exclude însă ieşirea unor instituţii mici, care au o poziţie mai bună pe alte pieţe din regiune.

Salariile personalului din companii de stat, limitate. Ponta: Salariile directorilor nu vor mai depăşi venitul directorului general

Salariile directorilor din companiile de stat vor fi limitate la nivelul veniturilor directorului general sau al managerului, deoarece există cazuri în care remuneraţia acestor angajaţi este mai mare decât cea a directorilor generali, a declarat premierul Victor Ponta.

Moody’s a retrogradat cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, la „B2”, cu perspectivă negativă

Agenţia de evaluare financiară Moody's a coborât cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, de la "Ba1" la "B2", după ce compania şi-a cerut insolvenţa, şi a atribuit perspectivă negativă, avertizând că ar putea urma o nouă retrogradare.

Şeful RBS: Rezolvarea crizei din Europa va mai dura ani buni

Directorul general al Royal Bank of Scotland, Stephen Hester, crede că găsirea unei soluţii pentru criza din Europa ar mai putea dura ani buni, iar economiile din sudul zonei euro trebuie să se reformeze şi să-şi recâştige competitivitatea.

Merkel: Liderii G20 au cerut Spaniei să formuleze rapid cererea de ajutor pentru bănci

Liderii G20 reuniţi în Mexic au exercitat presiuni asupra Spaniei să formuleze rapid cererea de ajutor pentru bănci şi să contribuie la rezolvarea crizei din zona euro, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel.

China şi alte state emergente contribuie la creşterea resurselor FMI

State emergente între care China şi Brazilia şi-au oficializat angajamentele de finanţare suplimentară a FMI, cu 456 miliarde de dolari, contribuind la dublarea aproape a capacităţii de creditare a instituţiei financiare, pentru protejarea economiei mondiale de criza datoriilor din Europa.

Miliardarul Doland Trump vede oportunităţi de achiziţii în toată Europa, inclusiv în Grecia

Europa, marcată de criza datoriilor, este o mare şansă pentru investitorii care caută terenuri ieftine şi oportunităţi unice de achiziţii, inclusiv în Grecia, potrivit miliardarului american Donald Trump, care se aşteaptă ca zona euro să se destrame până la urmă, relatează CNBC.

Grecii încep să-şi ducă din nou banii la bănci

Banii retraşi din băncile elene în contextul crizei datoriilor au început să revină, treptat, în depozite la instituţiile de credit după ce rezultatul alegerile parlamentare de duminică a calmat temerile că ţara ar putea părăsi zona euro, afirmă bancheri din Grecia, citaţi de Kathimerini.

Criza din zona euro, un test al „metodei Merkel”, constând în austeritate şi viziune pe termen lung

Criza din zona euro reprezintă un test al metodei propuse de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, adepta austerităţii bugetare şi măsurilor calculate, cu impact pe termen lung, comentează publicaţia electronică EUObserver.

Vulpescu: „Dezastru de management” la Hidroelectrica. Insolvenţa nu vizează falimentul

Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, după "un dezastru de management" şi seceta din 2011, nu vizează falimentul companiei, ci reorganizarea, care va dura 16-18 luni, şi nu va duce la vânzarea de active sau închiderea de hidrocentrale, a declarat Remus Vulpescu, preşedintele CA şi şeful OPSPI.

Băsescu: Economia României nu e mai bolnavă decât media europeană, dar nici mult mai sănătoasă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că economia României nu este, în acest moment, mai bolnavă decât media europeană, dar nici mult mai sănătoasă, el arătând şi că "austeritatea veşnică" nu e o soluţie, iar România va continua relaxarea măsurilor de austeritate adoptate în 2009-2010.

Renault ar putea reînvia marca sport Alpine

Renault ia în calcul introducerea a două mărci, sport şi de lux, şi continuarea extinderii pe pieţele emergente, pentru a-şi reduce expunerea pe piaţa de volum din Europa, aflată în contracţie abruptă, a declarat pentru Bloomberg Carlos Tavares, directorul operaţional executiv al grupului francez.

Concurenţă pentru iPad: Cum arată tableta Microsoft Surface – GALERIE FOTO

Microsoft a prezentat tableta "Surface", cu diagonala de 10,6 inci şi următoarea versiune a sistemului de operare Windows, compania încercând astfel să propună un concurent puternic pentru iPad-ul celor de la Apple.

Oferta de locuinţe de lux, în creştere: Cea mai scumpă proprietate – 3 milioane de euro

Oferta de proprietăţi rezidenţiale de lux este în creştere, iar cea mai scumpă unitate scoasă la vânzare în prima parte a acestui an este un penthouse pentru care se solicită trei milioane euro, situat în zona Băneasa a Capitalei.

Facebook a cumpărat Face.com, o firmă specializată în recunoaşterea facială

Facebook a anunţat, luni, că a cumpărat pentru o sumă neprecizată compania israeliană Face.com, specializată în recunoaşterea facială şi în producerea instrumentelor informatice ce permit identificarea persoanelor care apar în fotografiile postate online.

Ponta: Videanu a aprobat exporturi de energie sub preţul pieţei. DIICOT şi DNA vor elucida

Premierul Victor Ponta a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, două documente despre care a spus că privesc exporturi de energie electrică sub preţul pieţei, aprobate de fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, el exprimându-şi convingerea că DIICOT şi DNA vor elucida acest caz.

Petrom: Independenţa energetică a României se va reduce. Importurile vor ajunge la 40-50% în 2030

Independenţa energetică a României se va reduce, importurile urmând să ajungă la 40-50% în 2030, din cauza cererii mai mari de energie primară şi a declinului natural al producţiei interne de hidrocarburi, estimează OMV Petrom.

Petrom va investi anual 0,8-1,2 miliarde euro până în 2014, dacă va avea un mediu favorabil

OMV Petrom va investi până în 2014 între 800 de milioane de euro şi 1,2 miliarde de euro pe an, în special în sectorul de explorare şi producţie, dacă va exista un mediu favorabil investiţiilor, a anunţat marţi compania. Astfel, sectorul upstream va atrage 80% din investiţii, iar cel de mid/downstream 20%.