Economic

Ponta: Guvernul şi OMV vor negocia un pachet de măsuri prin care ambele părţi vor avea de câştigat

Guvernul şi OMV vor începe în perioada imediat următoare negocierile pe un pachet de măsuri prin care ambele părţi să câştige, autorităţile aşteptând ca investitorul să ajute Executivul să depăşească o perioadă dificilă, dar fiind conştiente şi de importanţa investiţiilor, afirmă premierul Ponta.

Marga: România e interesată să ia împrumuturi de la BDCE pentru accesarea fondurilor UE

România este interesată să contracteze împrumuturi de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), banii urmând a fi folosiţi inclusiv pentru facilitarea accesării fondurilor structurale europene, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga.

Intrarea Hidroelectrica în insolvenţă reduce cu 21% valoarea activului net al Fondului Proprietatea

Intrarea Hidroelectrica în insolvenţă ar reduce cu 21% valoarea activului net al Fondului Proprietatea, care deţine 20% din acţiunile celui mai mare producător de energie elerctrică din România.

Ministrul de Finanţe: Stabilizarea situaţiei din Grecia ne va crea şi nouă premise mai favorabile

Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a declarat, luni, după întrevederea cu grupul parlamentar al PSD din Cameră, că stabilizarea situaţiei din Grecia va crea şi României premise mai favorabile de evoluţie economică viitoare, întrucât nu vor mai exista şocuri externe.

Florin Georgescu: Rectificarea bugetară, la sfârşitul lunii iulie, ne vom respecta obligaţiile asumate

Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a declarat luni, după întrevederea cu grupul parlamentar al PSD din Cameră, că rectificarea bugetară va avea loc la sfârşitul lunii iulie şi că Guvernul Ponta îşi va respecta toate obligaţiile asumate până în prezent.

Morgan Stanley estimează un deficit de dolari de 2.000 de miliarde la nivel mondial

Băncile centrale îşi refac rezervele valutare în dolari în cel mai rapid ritm după 2004, lăsând pe dinafară investitorii privaţi, astfel că la nivel mondial ar putea fi un deficit de monedă americană de 2.000 de miliarde, potrivit estimărilor Morgan Stanley.

Ponta: BNR a reuşit, împreună cu Guvernul, să menţină cursul sub control, dar nu a fost uşor

Banca Naţională (BNR) a reuşit, împreună cu Guvernul, să menţină sub control evoluţia cursului de schimb valutar, ceea ce "nu a fost uşor", în contextul presiunilor din regiune înaintea alegerilor din Grecia, a declarat la Viena premierul Victor Ponta.

Plumb: Taxa auto, în analiză. Trebuie să ţinem cont că şase milioane de oameni sunt în pragul sărăciei

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, luni, că taxa de primă înmatriculare este în analiză, dar mesajul său către grupul tehnic a fost că trebuie să se ţină cont de faptul că în România sunt şase milioane de oameni în pragul sărăciei şi trebuie să fie sprijiniţi.

Fost consilier al Băncii Angliei: Alegerile din Grecia sunt „un spectacol secundar”, lupta pentru euro se duce în Spania

Rezultatul alegerilor din Grecia reprezintă numai "un spectacol secundar", lupta pentru prevenirea destrămării zonei euro fiind purtată în Spania, consideră economistul Mario Blejer, fost consilier al Băncii Angliei care a preluat şefia băncii centrale argentiniene după falimentul ţării, în 2001.

Carrefour s-ar putea retrage şi din alte ţări, după ce a ieşit de pe piaţa din Grecia

Carrefour nu va putea să-şi menţină prezenţa pe toate pieţele pe care operează în prezent, a declarat, luni, directorul general al grupului francez, Georges Plassat, după ce retailerul a anunţat vânzarea participaţiei la compania mixtă deţinută în Grecia.

România s-ar putea confrunta în 2020-2025 cu o supracapacitate de producţie a electricităţii

România s-ar putea confrunta, în 2020-2025, cu o supracapacitate de producţie a electricităţii, astfel că investiţia de patru miliarde de euro în reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă ar putea fi inoportună, potrivit unui studiu privind sectorul energetic naţional.

Rovana Plumb: Proiectul Roşia Montană va fi reanalizat. Deocamdată nu se ia nicio decizie

Proiectul Roşia Montană va fi reanalizat împreună cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu şi până nu vom avea această analiză, nu va fi luată nicio decizie, a declarat, luni, ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Băsescu: E nevoie de echilibru în exploatarea resurselor naturale de companiile româneşti şi străine

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că România are nevoie de un echilibru în exploatarea resurselor naturale direct de către companiile româneşti şi în parteneriat cu companii străine, cum ar fi gazele de şist sau exploatările de la Roşia Montană şi Roşia Poieni.

Liderii G20 reuniţi în Mexic pregătesc măsuri pentru stimularea creşterii economice

Liderii statelor G20 vor discuta în Mexic acţiuni pentru sprijinirea creşterii economice mondiale, printr-o combinaţie de măsuri, de scădere a deficitului în unele ţări, de stimulare în altele, numitorul comun fiind "finanţele solide", a declarat pentru Bloomberg o sursă oficială canadiană.

Băsescu: Chiar dacă nu mai am guvernul meu, agenda mea e continuată prin programul cu FMI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, deşi nu mai are un guvern al său, este bucuros că agenda sa de măsuri pentru asigurarea competitivităţii economiei româneşti este continuată de acordul pe care România îl are cu FMI, UE şi Banca Mondială.

Băsescu: Sunt extrem de convins că această criză nu va dispărea în următoarele 12 luni. Este o perioadă de dificultăţi pe termen mediu şi lung

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este "extrem de convins" că actuala criză economică din Europa nu va dispărea în următoarele 12 luni şi că dificultăţile vor continua pe "termen mediu şi lung".

Hidroelectrica a cerut intrarea în insolvenţă

Hidroelectrica SA a introdus la finele săptămânii trecute o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru miercuri, 20 iunie. Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

Sprijinul acordat energiei alternative este „prea generos” şi va afecta negativ sistemul

Ajutorul acordat de stat pentru stimularea producţiei de energie din surse regenerabile este prea generos şi va duce la o supracapacitate de producţie, cu efecte negative asupra stabilităţii sistemului, iar Transelectrica are un obstacol "aproape insurmontabil" în atragerea fondurilor de investiţii.

Concurenţă pentru McDonald’s în China: Gigantul care vrea să deschidă 1.000 de restaurante

Gigantul fast-food american Burger King a anunţat că va deschide 1.000 de restaurante în China pe parcursul următorilor 5-7 ani, reţeaua locală a grupului însumând în prezent doar 63 de unităţi.

Zile gratuite de vacanţă: Cum poţi primi gratuit 1-2 nopţi de cazare la mare

Turiştii care cumpără din agenţii bilete la mare pentru mai mult de cinci zile în perioada de până la 15 iulie şi pentru intervalul 15-31 august pot primi, pentru preţul plătit, una sau două nopţi de cazare gratuită, a anunţat luni Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).

Compania care strânge şi vinde date: Cea mai mare bază de date cunoaşte greutatea, preferinţele politice şi planurile de vacanţă pentru 500 de milioane de consumatori

Compania americană Acxiom a adunat cea mai mare bază de date comerciale despre circa 500 de milioane de consumatori la nivel global, cu circa 1.500 de indicatori pentru fiecare persoană, potrivit cotidianului New York Times.

Bursele din Asia şi moneda euro, în urcare puternică datorită rezultatului alegerilor din Grecia

Bursele din Asia şi moneda euro au urcat luni la cele mai ridicate cotaţii din ultima lună, rezultatul alegerilor din Grecia, cu Noua Democraţie şi Pasok în poziţia de a forma o coaliţie de guvernare "pro-bailout", fiind apreciat pozitiv de pieţe.

Grecia a votat în favoarea menţinerii ţării în zona euro. Europenii salută rezultatul alegerilor

Liderii europeni au întins mâna Atenei încă de duminică seara, pentru a facilita aplicarea reformelor şi formarea unui Guvern de dreapta proeuro, respirând uşuraţi după votul grecilor.

România susţine ideea construirii unui nou pod peste Dunăre, către Ruse

România susţine ideea construirii unui nou pod peste Dunăre, către oraşul Ruse, Bulgaria, a declarat secretarul de stat din MDRT Marcel Boloş.

FMI: Spania va rata ţinta de deficit bugetar pentru acest an

Spania va rata, probabil, ţinta de deficit bugetar pentru acest an, iar statul ar trebui să adopte reforme mai ample pentru a-şi reduce îndatorarea, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Microsoft îşi lansează propria tabletă. Compania va intra în concurenţă directă cu iPad-ul Apple

Microsoft a dezvoltat propria tabletă şi va intra în concurenţă directă cu iPad-ul Apple, mutarea marcând un moment istoric pentru grupul american, ale cărui activităţi sunt concentrate pe dezvoltarea de software pentru PC-uri, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Financial Times.

Ce se va întâmpla cu Grecia după alegerile legislative din 17 iunie – SCENARII POSIBILE

Principalele scenarii posibile cu privire la Grecia şi zona euro după alegerile cruciale de duminică, care ar putea influenţa viitorul ţării, merg de la cele mai negre şi până la unele mai puţin defavorabile, relatează AFP, care prezintă succint patru astfel de posibilităţi.

Fitch: Ieşirea Greciei din zona euro poate duce la retrageri de depozite la băncile elene din România

O eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar putea declanşa în România "retrageri semnificative" de depozite de la subsidiarele băncilor elene, precum şi un avans al creditelor neperformante, în cazul unei deprecieri prelungite şi puternice a leului, a declarat un analist Fitch pentru MEDIAFAX.

Grupul ExxonMobil se retrage din Polonia, unde nu a găsit un flux comercial de gaz de şist

Grupul petrolifer şi gazeifer american ExxonMobil a hotărât să se retragă din Polonia, unde a explorat zăcăminte de gaze de şist dar nu a găsit cantităţi care să fie exploatate în scopuri comerciale, a anunţat cotidianul Gazeta Wyborcza în ediţia de sâmbătă.

„Renunţarea la moneda euro nu este o soluţie pentru Grecia”, spun oamenii de afaceri eleni din România

Renunţarea la moneda euro nu este o soluţie pentru Grecia, şi nici populaţia nici partidele politice nu-şi doresc să se ajungă aici, potrivit unor oameni de afaceri eleni stabiliţi în România.

Christine Lagarde: UE are un termen foarte scurt să dea semnale puternice

Directoarea Fondului Monetar Internaţional Christine Lagarde i-a îndemnat pe europeni să dea cât mai rapid un semnal puternic al "voinţei lor colective de a-şi consolida uniunea monetară", într-o intervenţie, sâmbătă, înaintea alegerilor legislative din Grecia, cruciale pentru euro.

Activitatea Uzinei Dacia de la Mioveni, întreruptă parţial în 18-19 iunie şi 2 iulie

Activitatea Uzinei Dacia de la Mioveni va fi întreruptă parţial, în 18 şi 19 iunie, precum şi în 2 iulie, când majoritatea angajaţilor vor rămâne acasă întrucât în zilele menţionate nu se vor produce maşini, în urma scăderii comenzilor şi a acumulării de stocuri.

Analişti: Renegocierea ajutorului acordat Greciei, inevitabilă după alegeri

O renegociere a programului de ajutor al Greciei de 130 de miliarde de euro (165 de miliarde de dolari) din partea FMI şi a UE este aproape inevitabilă indiferent de rezultatul alegerilor de duminică, potrivit analiştilor, dar toată lumea va trebui să facă unele concesii.

Liderul dreptei din Grecia, Antonis Samaras: Nu vom ieşi din euro. Nu vom lăsa pe nimeni să ne scoată din Europa

Liderul dreptei conservatoare greceşti, Antonis Samaras, a promis vineri seara ţării sale că "vor ieşi din criză, dar nu din euro", dacă partidul său va câştiga la alegerile legislative cruciale de duminică, partidului său fiind la egalitate cu cel de stânga radicală în sondaje.

Guvernul a avizat concedierea a 500 angajaţi ai Termoelectrica, primii 200 salariaţi pleacă în iunie

Guvernul a aprobat începerea procedurilor de concediere colectivă a 500 de angajaţi ai companiei Termoelectrica, contractele de muncă ale acestora urmând să fie desfăcute în două etape, dintre care prima va fi aplicată chiar din luna iunie, pentru 200 de salariaţi.

Datoria publică a Spaniei a atins la sfârşitul lunii martie un nou record, de 72,1% din PIB

Datoria publică a Spaniei a atins la sfârşitul lunii martie un nou record istoric, de 72,1% din PIB, fiind cu 8,5 puncte procentuale mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de banca centrală a ţării.

Fiat va reduce investiţiile în Europa, iar Peugeot va vinde active, din cauza scăderii vânzărilor

Fiat va reduce investiţiile în Europa cu 500 de milioane de euro, iar PSA Peugeot Citroen intenţionează să vândă o participaţie de cel puţin 50% la divizia sa de camioane, din cauza evoluţiei negative a pieţei auto europene, transmite Bloomberg.

Liderii UE vor cere noi măsuri de stimulare a creşterii economice, la viitorul summit

Liderii Uniunii Europene vor cere noi măsuri de stimulare a creşterii economice şi de îmbunătăţire a condiţiilor de creditare, potrivit unui proiect de document pregătit pentru summit-ul din 28-29 iunie de la Bruxelles.

BCE este gata să susţină băncile, dacă Grecia produce din nou volatilitate pe piaţa financiară

Banca Centrală Europeană (BCE) este pregătită să asigure lichidităţi suficiente băncilor comerciale, dacă Grecia crează noi tulburări pe piaţa financiară, a indicat, vineri, preşedintele BCE, Mario Draghi.

Moody’s a retrogradat ratingul Nokia în categoria „junk”, nerecomandată investiţiilor

Moody’s a retrogradat vineri ratingul Nokia cu o treptă, la nivelul "Ba1", cel mai ridicat din categoria "junk" nerecomandată investiţiilor, din cauza pierderilor în creştere ale producătorului finlandez de telefoane mobile.