Economic

Leul stagnează la începutul sesiunii de miercuri, iar cursul se menţine uşor sub 4,21 lei/euro

Moneda naţională se tranzacţiona la cotaţii uşor sub 4,21 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de miercuri, nivel similar cu cel de la închiderea de marţi, pe o piaţă cu volume reduse.

Bursa de la New York a închis marţi în urcare, datorită optimismului legat de Grecia

Bursa de la New York a închis marţi în urcare, datorită optimismului privind rezolvarea iminentă a crizei datoriilor de stat din Grecia, însă rulajul redus indică prudenţă şi nervozitate în piaţă, transmite Reuters.

Cine este femeia care ar putea deveni cea mai bogată persoană din lume

Probabil că n-aţi auzit de Gina Rinehart, o văduvă australiancă de 57 de ani, dar ea este cea care are toate şansele să-i depăşească pe cei mai bogaţi oameni ai planetei, Carlos Slim, Bill Gates sau Warren Buffet, potrivit Yahoonews. Rinehart este pe punctul de a ajunge cea mai bogată persoană din lume în topul Forbes, urmând să fie astfel prima femeie care ocupă această poziţie.

Ce casă de modă ar putea încheia cea mai profitabilă tranzacţie a ultimilor patru ani

Casa de modă a creatorului Michael Kors (52 ani) vrea să se dezvolte pe plan mondial. Şi cum ar putea face acest lucru, dacă nu prin vânzarea unei participaţii. Cunoscutul designer american, în special datorită articolelor vestimentare adresate publicului feminin, speră la o tranzacţie cu multe zerouri în coadă. Mai exact: două miliarde de dolari. Cifra l-ar ajuta să depăşească gigantul Prada, în materie de succese financiare din ultimii patru ani.

Care sunt administratorii plajelor româneşti: companii de publicitate, comerţ de piese auto sau editare ziare

Aproape jumătate din plaja litoralului românesc dată spre închiriere, circa 570.000 de metri pătraţi, este administrată de zece companii private, din care doar trei au ca obiect principal de activitate hoteluri, restul derulând activităţi în manipulare mărfuri în port, comerţ de piese pentru autovehicule, publicitate sau editare ziare, după cum arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Investiţiile statului, în scădere continuă. Ce cheltuieli de capital a făcut guvernul Boc

Investiţiile publice sunt în scădere de doi ani şi jumătate, exporturile încetinesc, iar creşterea economică este anemică. Cheltuielile de capital, adică investiţiile făcute de stat, au fost pe o tendinţă des­cendentă în ultimii doi ani şi ju­mătate, comparativ cu vârful atins în 2008, de 26,7 mld. lei, iar scă­d­erile au continuat şi în primele cinci luni din acest an în ciuda îmbunătăţirii vizibile a încasărilor bugetare.

Opinie Adrian Vasilescu: Companiile statului: sfârşitul răsfăţului?!

Încercările nereuşite ale autorităţilor de salvare a companiilor cu capital de stat, repetate an de an, au lovit dramatic piaţa de consum. Ineficienţa multora dintre aceste companii nu a putut fi vindecată decât rareori şi pentru durate scurte.

România împrumută 660 de euro pe secundă

În timp ce membrii camerelor reunite ale Parlamentului au ascultat, luni, discursul lui Traian Băsescu, statul român s-a îndatorat cu încă 2,4 milioane de euro la bănci. Şedinţa, în care preşedintele a atras atenţia, printre altele, asupra pericolului unei datorii publice prea mari, a durat aproximativ o oră, un minut şi 20 de secunde.

Christine Lagarde, prima femeie la conducerea FMI

Determinarea ca negociator şi experienţa în privinţa crizei din zona euro îi vor asigura, probabil, noului şef al FMI, Christine Lagarde, prima femeie care ocupă această funcţie, preluarea fără probleme a conducerii instituţiei, confruntată cu unele din cele mai grave provocări din istoria sa.

Christine Lagarde a fost numită director general al FMI

Ministrul de Finanţe al Franţei, Christine Lagarde, a fost numit marţi director general al Fondul Monetar Internaţional (FMI) de către board-ul instituţiei financiare, pentru un mandat de cinci ani începând din 5 iulie.

Peste 80% dintre români sunt nemulţumiţi de calitatea vieţii

Peste 80% dintre români sunt nemulţumiţi de calitatea vieţii, cea mai ridicată pondere înregistrată în 34 de state din Europa şi Asia Centrală incluse într-un sondaj realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Băncile germane vor discuta planul francez pentru rostogolirea datoriilor Greciei

Băncile germane au convenit de principiu să folosească planul instituţiilor de credit din Franţa, care vizează rostogolirea datoriilor Greciei pe 30 de ani, ca bază pentru a negocia participarea într-un program financiar pentru statul elen, au declarat două surse apropiate situaţiei pentru Reuters.

Ford: Ţările europene trebuie să reformeze industria auto şi să scadă capacitatea de producţie

Ţările europene trebuie să colaboreze pentru a reforma industria şi pentru a reduce capacitatea de producţie, dacă vor să înregistreze o recuperare a sectorului comparabilă cu cea din SUA, a declarat şeful Ford Europa, Stephen Odell.

Mobius: Rezolvarea crizei din zona euro ar reprezenta „mărunţiş” pentru China

Rezolvarea crizei din zona euro ar fi "mărunţiş" pentru China, stat cu cele mai mari rezerve valutare din lume, de circa 3.000 miliarde de dolari, a declarat preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, Mark Mobius, pentru postul american de televiziune CNBC.

Românii plătesc aproape cât media UE pentru haine sau electronice, dar mai puţin pentru alimente

Preţurile articolelor vestimentare, electronicelor şi mijloacelor de transport personal, precum automobilele, sunt apropiate în România de media Uniunii Europene, în timp ce românii plătesc mai puţin pe alimente, băuturi, produse din tutun, mese la restaurant sau cazare la hotel.

Cursul valutar oscila sub 4,21 lei/euro la sfârşitul sesiunii

Moneda naţională şi-a păstra avansul de la începutul şedinţei, iar cotaţiile oscilau sub 4,21 lei/euro spre finalul zilei, leul fiind singura valută din regiune care a consemnat aprecieri în faţă monedei unice.

China promite UE „o mână de ajutor” în criza datoriilor suverane

Premierul chinez Wen Jiabao a oferit marţi Europei "o mână de ajutor" în criza datoriilor, în timpul unei vizite în Germania, declarând că ţara sa poate cumpăra obligaţiuni suverane, dacă unele state din zona euro vor avea nevoie, transmite Reuters.

Lăzăroiu despre absorbiţia fondurilor UE: Impresia mea este că s-a pus prea mare accent pe cantitate

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, marţi, că absorbţia fondurilor europene constituie o problemă spinoasă, dar că impresia lui este că s-a pus prea mult accent pe partea cantitativă, şi prea puţin pe rezultate.

EXCLUSIV – Franks: Vom discuta implicaţiile reorganizării teritoriale. Sunt necesare studii aprofundate

Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a declarat pentru MEDIAFAX că va analiza la Bucureşti împreună cu autorităţile române implicaţiile economice pe care le are reorganizarea administrativ-teritorială, menţionând că sunt necesare "studii aprofundate" înainte de o astfel de decizie.

UPDATE: Bursa a crescut cu 0,9%, iar acţiunile Rompetrol au urcat cu 15% pe un rulaj redus

(adaugă informaţii, în paragrafele 19 - 22)

EXCLUSIV – Franks: Modificarea dobânzii de politică monetară, necesară mai târziu, nu neapărat miercuri

O eventuală modificare a dobânzii de politică monetară este o decizie care poate fi luată mai târziu în acest an, nu neapărat miercuri în şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Bursa a crescut cu 0,9%, iar acţiunile Rompetrol au urcat cu 15% pe un rulaj redus

Bursa a crescut cu 0,96%, iar acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au urcat cu 15%, însă pe un rulaj redus, după ce Tribunalul Constanţa a decis că societatea petrolieră nu mai datorează statului niciun ban din creanţa în valoare de 603 milioane dolari convertită în obligaţiuni în 2003.

MDRT: Andreica nu a semnat contracte finanţate cu fonduri UE în perioada mandatului Elenei Udrea

Ioan Andreica, fost secretar de stat în MDRT, nu a gestionat fonduri UE şi nu a avut atribuţia de a semna contracte cu bani europeni în mandatul de ministru al Elenei Udrea, a anunţat ministerul, după ce acesta a declarat, la DNA, că nu putea semna niciun contract "fără ca ministrul să ştie".

EXCLUSIV – Franks: Scăderea cheltuielilor bugetare este o veste bună, nu şi în cazul investiţiilor

Scăderea cheltuielilor la nivelul bugetului consolidat este îmbucurătoare, dar nu şi reducerea sumelor pentru investiţii, care rămâne o zonă problematică întrucât absorbţia fondurilor europene nu este satisfăcătoare, a declarat pentru MEDIAFAX Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România.

EXCLUSIV – Franks: Sunt semne că economia României şi-a încetinit creşterea în trimestrul al doilea

Datele preliminare arată că avansul exporturilor şi producţiei industriale a încetinit în trimestrul al doilea, ceea ce va conduce la o creştere economică plasată sub nivelul din primul trimestru, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks.

EXCLUSIV – Franks: Îngrijorările legate de criza din Grecia au ridicat prima de risc pentru România

Îngrijorările legate de situaţia din Grecia au avut ca efect în ultimele zile creşterea primei de risc pentru România, însă va trebui să mai treacă o perioadă pentru a determina dacă situaţia este una de durată şi va avea impact negativ, a declarat pentru MEDIAFAX Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI.

SUA şi Rusia sprijină oficial candidatura lui Lagarde la conducerea FMI

SUA şi Rusia sprijină oficial candidatura ministrul francez de Finanţe, Christine Lagarde, la conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters.

ANRMAP:Documentaţiile standard de achiziţii în transporturi şi mediu vor fi finalizate în septembrie

Documentaţiile standard pentru derularea achiziţiilor publice în transporturi şi mediu, care vor permite autorităţilor să evite abuzurile unor firme care contestă din start licitaţiile, vor fi finalizate în luna septembrie, a anunţat preşedintele Autorităţii pentru Achiziţii Publice, Cristina Trăilă

ANAT: Greva din Grecia nu va afecta plecările grupurilor de turişti

Asociaţia Naţionala a Agenţiilor de Turism (ANAT) informează că greva generală din Grecia, din zilele de 28 şi 29 iunie, nu va afecta plecările turiştilor spre această destinaţie, cu precizarea că pot apărea probleme legate de transportul public în comun şi cel cu feribotul, a anunţat asociaţia.

Fitch retrogradează Carrefour în urma aşteptărilor privind declinul profitului operaţional în Franţa

Agenţia de evaluare finaciară Fitch a retrogradat retailerul Carrefour, prezent şi în România, ca urmare a aşteptărilor privind declinul profitului operaţional pe piaţa franceză în prima jumătate a anului şi a deciziei de vânzare a reţelei de magazine Dia Discount.

Ford România: Vom restitui toate activele imobiliare conexe către AVAS

Reprezentanţii Ford afirmă că va restitui toate activele conexe ale fostei societăţi Automobile Craiova către AVAS, ca raspuns la acuzaţiile aduse de un grup de investitori referitoare la un presupus ajutor de stat ilegal acordat producătorului auto.

Planul francez de restructurare a datoriilor Greciei prevede două opţiuni

Propunerea franceză de restructurare a datoriilor Greciei include două opţiuni pentru deţinătorii de obligaţiuni care vor să participe, în perioada iulie 2011-iunie 2014, iar aplicarea planului depinde şi de acordul informal al agenţiilor de rating, potrivit unui proiect citat de Reuters.

Trăilă: Unitatea pentru Verificarea Achiziţiilor funcţionează prost, nu are o organizare coerentă

Unitatea Centrală pentru Verificarea Achiziţiilor Publice funcţionează prost la acest moment deoarece nu are o organizare coerentă, inspectorii instituţiei fiind angajaţi ai direcţiilor de finanţe publice, care nu au nicio legătură cu achiziţiile publice, afirmă preşedintele ANRMAP, Cristina Trăilă.

15 bănci din UE, dintr-un total de 91 evaluate, vor pica testele de stres

Până la 15 bănci din Uniunea Europeană, dintr-un total de 91 evaluate, vor pica testele de stres prin care va fi verificată soliditatea lor financiară, potrivit unor surse din zona euro apropiate situaţiei.

Titlurile OMV Petrom, BRD şi BT reprezintă peste 3% din activele fondurilor private de pensii

Acţiunile OMV Petrom, BRD şi Banca Transilvania (BT) au o pondere de 3,14% în totalul activelor fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II), care au crescut cu 81,7% în 2010, la 4,33 miliarde de lei, conform raportului anual al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Grupul orădean Cesal, parte a Atlas din Polonia, estimează afaceri de 11,5 mil.euro, mai mari cu 10%

Grupul Cesal din Oradea estimează afaceri mai mari cu 10% în 2011, de la 10,5 milioane euro anul trecut, prognoza fiind susţinută în special de modernizarea capacităţilor de producţie, potrivit reprezentanţilor producătorului de materiale de construcţii, preluat la finele lui 2010 de Atlas Polonia.

Porsche România a lansat Volkswagen Golf Cabrio cu preţuri pornind de la 21.000 euro cu TVA

Porsche România, importatorul mărcii Volkswagen, a lansat versiunea decapotabilă a modelului Golf, disponibilă la dealeri cu preţuri cuprinse între 21.056 euro şi 26.178 euro cu TVA inclus, potrivit site-ului companiei.

BCR: Băncile sunt interesate să cofinanţeze proiecte cu fonduri UE dacă acestea sunt profitabile

Băncile sunt interesate să acorde finanţări pentru proiecte care beneficiază de fonduri europene dacă acestea sunt bancabile şi profitabile, a declarat Wolfgang Schoiswohl, vicepreşedinte responsabil cu segmentul de companii al BCR.

Pierderile administratorilor de pensii private au crescut cu 55,3% anul trecut, la 45,97 mil. lei

Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au încheiat anul 2010 cu o pierdere cumulată de 45,97 milioane de lei, în creştere cu 55,3% faţă de anul precedent, potrivit datelor din raportul anual al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP)

Boc: România, apreciată pentru controlul deficitului. Slăbind şurubul, am fi compromis viitorul ţării

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la o dezbatere privind ordoliberalismul şi economia socială de piaţă, că România este apreciată în UE pentru faptul că a reuşit să menţină sub control deficitul, arătând că, dacă Guvernul ar fi "slăbit şurubul", ar fi compromis viitorul ţării.