Economic

Angajaţii unor bănci apelează la vecinii restanţierilor să îi ajute în recuperarea datoriilor

Pentru a recupera ratele neplătite, angajaţii unor bănci apelează la vecinii clienţilor lor pe care îi roagă să bată la uşa restanţierilor, scrie Gândul.

Topul băncilor care înregistrează cele mai multe credite neperformante

La nivelul pieţei, creditele clasificate drept îndoielnic şi pierdere reprezentau la jumătatea anului circa 18% din total, însă pentru băncile cu portofoliile cele mai mari creşterea volumului împrumuturilor restante se vede mai puţin.

Băsescu: Să vedem unde găsim soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde din împrumuturi pentru investiţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR1, că în zilele următoare va avea discuţii cu Guvernul pentru a se vedea unde se vor găsi soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde euro, "din banii împrumutaţi", pentru investiţii.

Obama anunţă facilităţi fiscale de 200 miliarde dolari pentru companii

Preşedintele american Barack Obama continuă, miercuri, o ofensivă de măsuri de susţinere a economiei şi pieţei muncii, cu un plan de acordare a unor facilităţi fiscale în valoare de 200 de miliarde de dolari pentru companii.

Boc l-a transferat pe Gheorghe Dobre de la Dezvoltare în funcţia de secretar general la Transporturi

Premierul Emil Boc a semnat, miercuri, decizia de numire a lui Gheorghe Dobre în funcţia de secretar general în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin aplicarea mobilităţii din funcţia de secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 12% în primele opt luni, dar în august au scăzut cu 6%

Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 12% în primele opt luni, la 39.389 de unităţi, sub avansul de 14% al pieţei, în timp ce în august au scăzut cu 6% faţă de intervalul similar din 2009, iar cu această evoluţie marca s-a menţinut pe poziţia a cincea în topul celor mai bine vândute maşini.

Scrisoarea de intenţie la acordul cu FMI a fost aprobată în forma trimisă de Fond

Scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul de împrumut cu FMI a fost aprobată de Guvern fără nicio modificare faţă de forma trimisă de Fond, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Băsescu supune ratificării Parlamentului Scrisoarea de intenţie către FMI

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 16 iunie, actualizată prin Scrisoarea suplimentară de intenţie, semnată la Bucureşti, la 29 iunie.

Două bănci ruseşti s-au judecat pentru dreptul de a folosi o varză în campaniile publicitare

Băncile ruseşti SKB şi Trust au ajuns în faţa justiţiei pentru dreptul de a folosi în campaniile publicitare din sectorul bancar imaginea verzei de Savoia, conflictul fiind câştigat de SKB, care va primi şi daune de aproape 10.000 de dolari, potrivit cotidianului Kommersant, citat de RIA Novosti.

Cursul de schimb leu – franc elveţian a atins nivelul maxim istoric, de 3,3504 lei/franc

Cursul de schimb leu - franc elveţian, calculat de BNR, a atins miercuri maximul istoric de 3.3504 lei/franc, ceea ce înseamnă o depreciere a monedei naţionale de aproape 18% faţă de prima zi din acest an.

Peugeot va prezenta la salonul auto de la Paris prima maşină diesel hibrid din lume

Constructorul francez Peugeot va prezenta la salonul auto de la Paris, care va avea loc la începutul lunii octombrie, prima maşină diesel hibrid din lume, 3008 Hybrid4, potrivit unui comunicat al importatorului mărcii în România, Trust Motors.

Ialomiţianu spune că nu Finanţele au propus dublarea CAS pentru drepturile de autor

Proiectul privind dublarea CAS pentru persoane plătite prin drepturi de autor nu a fost iniţiat de Ministerul Finanţelor şi nu aparţine conducerii instituţiei, fiind mai multe grupuri care au lucrat la document, inclusiv din afara ministerului, afirmă ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

OUG 58 se va aplica şi pentru persoanele fizice autorizate care obţin venituri din drepturi de autor

Persoanele fizice autorizate care obţin venituri din drepturi de autor vor plăti contribuţii potrivit prevederilor din ordonanţa 58, a declarat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

Obligaţiile pe drepturile de autor vor fi reţinute şi plătite de angajator de la 13 septembrie

Plătitorii de venituri din drepturi de autor vor reţine, declara şi calcula contribuţiile de asigurări pentru pensii şi şomaj aferente beneficiarilor, procedură aprobată, miercuri, de Guvern şi care va fi aplicată începând cu luni, 13 septembrie, a anunţat ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Guvernul a aprobat scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul cu FMI

Guvernul a aprobat, miercuri, scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, a anunţat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Guvernul a aprobat fuziunea filialelor Electrica de furnizare a energiei

Filialele Electrica de furnizare a energiei Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord vor fuziona şi vor forma o societate denumită Electrica Furnizare, operaţiunea fiind aprobată prin hotărâre de guvern.

Operatorii economici pot presta servicii de arhivare numai cu autorizaţie

Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect de lege propus de Guvern care prevede că operatorii economici pot presta servicii de păstrare, conservare, restaurare, prelucrare arhivistică şi utilizare a documentelor cu valoare practică pe care le deţin numai cu autorizaţie de la Arhivele Naţionale.

Consumul de bere din România a scăzut cu 11% în primul semestru

Consumul de bere din România a scăzut cu 11% în primul semestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, întregul sector al berii înregistrând un volum de vânzări de circa opt milioane hectolitri, potrivit asociaţiei "Berarii României".

Preţurile cerute de proprietarii locuinţelor vechi au scăzut cu 12% din august 2009

Proprietarii locuinţelor din blocurile vechi din principalale şase oraşe din România au redus în medie preţurile solicitate cu 11,7% din luna august 2009 şi până în prezent, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Timişoara şi Constanţa, potrivit portalului imobiliare.ro.

Senatul a aprobat OUG 50/2010 privind creditele populaţiei

Senatul a aprobat, miercuri, legea de adoptare a OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, decizia fiind luată cu 66 de voturi pentru şi o abţinere.

Trichet: Capitalul băncilor trebuie consolidat în Europa şi SUA

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, apreciază că atât în Europa, cât şi în SUA, capitalul băncilor trebuie consolidat pe termen mediu.

Boc: Majorarea TVA a generat o creştere a veniturilor cu 25% comparativ cu media lunilor anterioare

Noua cotă de TVA a determinat, în prima lună după majorare, o creştere a încasărilor la buget din această sursă cu 25% comparativ cu media veniturilor din lunile anterioare, a anunţat, miercuri, premierul Emil Boc.

Boc critică faptul că în Ministerul Finanţelor nu a fost efectuat un proces de restructurare

Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului de Finanţe, Gheorghe Ialomiţeanu, în şedinţa de miercuri a Guvernului, să trateze cu seriozitate procesul de restructurare a administraţiei centrale şi să reorganizeze ministerul, arătând că în această instituţie nu a fost efectuat încă un astfel de proces.

Se pregătesc noi variante pentru Duster

Succesul înregistrat până în prezent, atât în ţară cât şi pe alte pieţe, de ultimul model lansat de Dacia, SUV-ul Duster, îi permite constructorului să se gândească la diversificarea modelului.

Orice job nou apărut la multinaţionale este vânat de sute de candidaţi

Tensiunea de pe piaţa muncii este la maxim; Directorii de HR ai firmelor care mai angajează sunt inundaţi de CV-uri; H&M a primit 100 de aplicaţii pentru fiecare post încă din prima zi, după ce a anunţat că angajează şase manageri.

Clasa politică tulbură din nou apele pentru leu

Riscul politic în cazul României a revenit în atenţia analiştilor, iar euro a urcat deja pe piaţa valutară până la aproape 4,3 lei, cel mai ridicat nivel al ultimelor două luni, după ce remanierea a şase miniştri săptămâna trecută nu a stins discuţiile privind demiterea actualului guvern.

BMW va extinde gama de modele BMW şi Mini

BMW, cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, va extinde gama de modele BMW şi Mini pentru a majora vânzările anuale cu 55% în următorul deceniu şi a păstra avansul faţă de Volkswagen şi Daimler, transmite Bloomberg.

China împrumută Rusiei şase miliarde de dolari în schimbul creşterii livrărilor de cărbune

China va împrumuta Rusiei şase miliarde de dolari în schimbul creşterii livrărilor de cărbune rusesc în următorii 25 de ani, a anunţat, marţi, ministrul Energiei de la Moscova.

Drăgoi şi Maurer vor dona sumele primite pentru Comitetul Reprezentanţilor FP

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Bogdan Drăgoi şi Monica Maurer, numiţi luni în Comitetul Reprezentanţilor ai Fondului Proprietatea, vor dona sumele primite în această calitate în contul deschis la trezoreria statului pentru donaţii cu scopul diminuării efectelor crizei economice.

Putin: Nabucco are puţine şanse de reuşită

Proiectul Nabucco, la care participă şi România, are puţine şanse de reuşită, a afirmat premierul rus, Vladimir Putin, în timpul unui forum organizat de Clubul Valdai, transmite RIA Novosti.

Stiglitz: Guvernele europene au făcut „un pariu greşit” mizând pe austeritate

Guvernele europene au făcut "un pariu greşit" prin promovarea măsurilor de austeritate, iar menţinerea angajamentelor Germaniei, Marii Britanii şi Franţei de a reduce deficitele bugetare ar putea avea consecinţe sistemice pentru întreaga Europă, a afirmat, marţi, economistul Joseph Stiglitz.

Tot mai multe bănci sunt supuse presiunii din partea clienţilor nemulţumiţi organizaţi pe Internet

Fenomenul organizării pe internet a clienţilor nemulţumiţi ai băncilor ia amploare, în prezent circa 3.500 de persoane fiind membre ale grupurilor care vizează 12 instituţii, cu scopul de a creşte puterea de negociere pentru rezolvarea unor probleme sau aplicarea noilor reglementări în domeniu.

România, Ungaria şi Serbia se confruntă cu aceleaşi probleme macroeconomice

România, Ungaria şi Serbia, susţinute de FMI, UE şi alte instituţii financiare prin împrumuturi în valoare totală de 43 miliarde euro, se confruntă cu aceleaşi probleme macroeconomice şi întâmpină probleme în a atrage finanţare de la investitori, consideră mai mulţi analişti, consultaţi de Bloomberg.

ANAF va rambursa în septembrie TVA de 1,02 miliarde de lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa în luna septembrie TVA în valoare de 1,02 miliarde de lei, în trei tranşe, cele mai mari sume urmând să fie distribuite către sfârşitul lunii, potrivit insituţiei.

România va primi de la Elveţia fonduri nerambursabile de 135 milioane euro

Guvernul a încheiat marţi cu Consiliul Federal Elveţian un acord cadru privind fonduri nerambursabile în valoare de 181 milioane de franci elveţieni (135 milioane euro) care vor fi acordate României pentru reducerea decalajelor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.

Boc i-a convocat la Guvern pe miniştrii Finanţelor şi Muncii pentru Codul Fiscal şi salarii

Premierul Emil Boc i–a convocat, marţi, la Guvern, pe miniştrii Finanţelor şi Muncii, pentru a discuta despre proiectul de modificare a Codului Fiscal, documentul urmând să fie discutat şi cu organizaţiile patronale, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Firmele mari şi mijlocii, obligate din 25 octombrie să depună online declaraţiile fiscale

Firmele mari şi mijlocii vor avea obligaţia să depună online declaraţiile fiscale, începând cu 25 octombrie, ceilalţi contribuabili având în continuare posibilitatea să opteze pentru depunerea electronică a documentelor ca metodă alternativă, potrivit unui proiect de ordin al ANAF.

BNR: De trei ori mai multe persoane au verificat dacă pot lua un împrumut în luna iulie, faţă de iunie

Băncile au transmis în iulie, după intrarea în vigoare a Ordonanţei privind creditele consumatorilor, 327.679 de interogări pentru clienţi potenţiali la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR, de trei ori mai multe decât în luna iunie şi cel mai mare număr înregistrat din noiembrie 2008.

Alianţa Confederaţiilor Patronale: România are nevoie de încă un acord cu FMI

România are nevoie de încă un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru că avansul economiei preconizat pentru anul viitor nu permite "ruperea" de banii primiţi de la Fond, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Dan Matei Agathon.

ACPR solicită Guvernului reducerea cotei unice la 10%, ca măsură de atragere a investitorilor

Reprezentanţii Alianţei Confederaţiei Patronale din România (ACPR) solicită Guvernului reducerea cotei unice de la 16% la 10%, ca măsură de atragere a investitorilor în vederea relansării economiei.