Economic

Ernst&Young a fost acuzată oficial de fraudă, în scandalul falimentului Lehman Brothers

Ernst&Young a fost acuzată oficial de fraudă, de către procuratura din New York, pentru că a ajutat Lehman Brothers să ascundă timp de peste şapte ani situaţia financiară reală în care se află, aceasta fiind cea mai gravă acuzaţie adusă unei companii de consultanţă în ultimii zece ani.

Preţul petrolului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

Preţul petrolului a atins, miercuri, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, de aproape 91 dolari pe baril, susţinut de reducerea stocurilor din Statele Unite şi temperaturile scăzute din SUA şi Europa.

Piaţa auto încheie anul cu vânzări similare celor din 2003, însă producţia atinge cote istorice

Vânzările de atutoturisme vor scădea în acest an la nivelul celor din 2003, la aproximativ 100.000 unităţi, însă producţia şi exportul vor atinge maxime istorice, de aproximativ 350.000, respectiv 315.000 unităţi, conform estimărilor specialiştilor şi datelor din piaţa de profil.

Bloomberg News dă în judecată BCE pentru dezvăluirea unor documente privind deficitul Greciei

Bloomberg News a dat în judecată Banca Centrală Europeană (BCE), pentru a o determina să dezvăluie informaţii privind modul în care Grecia s-a folosit de instrumente financiare derivate în scopul mascării deficitului bugetar, ceea ce a contribuit la declanşarea crizei datoriilor.

O treime din alimentele şi băuturile alcoolice consumate de români sunt din gospodăria proprie

O treime din alimentele şi băuturile alcoolice consumate de români sunt din producţia proprie şi numai două treimi provin din comerţ, cel mai mare autoconsum înregistrându-se la ouă, unde populaţia cumpără mai puţin de jumătate din cantitatea totală.

Vezi aici cele mai stupide momente din afaceri din acest an în SUA

Modul în care directorul general al BP, Tony Hayward, a gestionat mediatic dezastrul din Golful Mexic sau eşecul telefonului Kin, retras de Microsoft la doar o luna de la lansare, sunt printre cele mai stupide momente din afacerile acestui an din SUA enumerate de revista americană Fortune.

Reintroducerea impozitului de 3% pentru microîntreprinderi, discutată joi în Guvern

Guvernul se va reuni, joi, în şedinţă, pentru aprobarea modificărilor la Codul Fiscal privind armonizarea accizelor la directivele UE, fiind posibilă şi reintroducerea impozitului de 3% pentru microîntreprinderi, dar trebuie discutat mai întâi cu FMI şi UE, a declarat ministrul Gheorghe Ialomiţianu.

Vânzările auto au scăzut în primele 11 luni cu 19,4%

Vânzările de vehicule au scăzut în primele 11 luni cu 19,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 111.300 unităţi, însă în noiembrie faţă de luna precedentă au crescut cu 4,6%, la 12.320 de automobile, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Deutsche Bank va plăti o amendă de 553,6 milioane dolari într-un caz de fraudă în SUA

Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a anunţat că a acceptat să plătească 553,6 milioane de dolari (423 milioane de euro) justiţiei americane în schimbul renunţării la acuzaţii referitoare la implicarea instituţiei de credit într-o fraudă fiscală din perioada 1996-2002.

Vrei o tabletă, un cititor electronic sau un smartphone ieftin? Vezi cât costă şi ce pot face variantele româneşti!

Dacă vrei să-ţi verifici mailul pe o tabletă PC sau pe un telefon inteligent însă nu ai bani de iPad, ori vrei să citeşti o carte electronică, încearcă variantele româneşti. Sunt de 3 ori mai ieftine decât cele americane, însă producătorii promit că au aceleaşi caracteristici!

Nemţii încep “să strâmbe din nas” la Logan

Dacia Logan este una dintre cele mai puţin fiabile autoturisme care circulă pe şoselele din Germania. Maşina se strică repede, potrivit unui raport al Societăţii Germane pentru Expertiză Tehnică ( TUV), realizat pentru anul în curs. Dar, surprinzător sau nu, modelul românesc a ieşit mai bine la raport faţă de Peugeot 407, Volvo XC90 sau Kia Carnival.

Blejnar, ANAF: Dispar peste 30% din administraţiile fiscale

Restructurarea la nivelul sectorului fiscal va duce la dispariţia a peste 30% dintre cele 424 de administraţii financiare existente în teritoriu, urmând să existe şi disponibilizări la Garda Financiară, Vamă şi Trezorerie, potrivit preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, scrie ZF în ediţia de miercuri.

Guvernul a avizat scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu FMI

Guvernul a avizat, în şedinţa de marţi seara, scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Scrisoarea FMI prevede continuarea reducerii numărului de angajaţi şi noi tăieri de cheltuieli

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional să continue în 2011 reducerea numărului de angajaţi în sectorul public şi să diminueze impozitele aplicate forţei de muncă doar dacă economia îşi va reveni, restrângeri de cheltuieli fiind prevăzute şi în sistemul asistenţei sociale.

Google şi alte companii ar putea fi obligate în Franţa să contribuie la costurile reţelelor

Google şi alţi furnizori de conţinut web ar putea fi obligaţi să contribuie la dezvoltarea şi întreţinerea reţelelor de telecomunicaţii, întrucât nu participă suficient la acoperirea costurilor, a declarat, marţi, ministrul francez al industriei, Eric Besson, transmite Bloomberg.

Românii care lucrează în străinătate au trimis aproape 40 mld. dolari în ţară în ultimii şase ani

Românii care lucrează în străinătate au trimis, în perioada 2005-2010, 38,819 miliarde de dolari în ţară, cei mai buni ani fiind 2007 şi 2008, iar cel mai slab 2010, potrivit datelor şi estimărilor Băncii Mondiale (BM).

Guvernul se reuneşte în şedinţă pentru a aproba scrisoarea convenită cu FMI

Guvernul se va reuni în şedinţă, marţi seara, la ora 18.00. pentru a aproba scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), convenită în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Ryanair va lansa în 2011 un zbor pe ruta Constanţa-Milano

Ryanair va lansa pe 27 martie 2011 un zbor din Constanţa spre Milano (Bergamo), care va avea o frecvenţă de două curse pe săptămână, iar compania estimează că va transporta 30.000 de pasageri pe perioada orarului de vară.

Următorul şoc al economiei mondiale: Peste 100 de oraşe americane ar putea intra în faliment

Peste 100 de oraşe americane ar putea intra în faliment în 2011, ca urmare a problemelor cu care se confruntă băncile. Meredith Whitney, analist american care a previzionat contractarea pieţelor de credit, a descris datoriile locale şi ale statelor cea mai mare problemă cu care se confruntă economia americană, ca urmare a acestei probleme economia americană riscând să nu îşi revină, informează The Telegraph.

Vezi aici programul băncilor de sărbători

Băncile nu au program cu publicul în prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, şi în prima zi din 2011, în condiţiile în care unele instituţii de credit au decis ca unităţile din centrele comerciale să fie deschise pe 26 decembrie şi 2 ianuarie.

Salariile angajaţilor cu contracte pe perioade determinate au crescut cu 5% în acest an

Veniturile salariale ale angajaţilor cu contracte pe perioade de timp determinate au crescut în acest an în medie cu 5%, cele mai importante majorări fiind înregistrate în domeniile IT, administrativ şi banking, potrivit unui studiu al firmei de recrutare şi leasing de personal Trenkwalder.

China este pregătită să susţină UE şi FMI pentru asigurarea stabilităţii financiare a Europei

China este pregătită să susţină acţiunile Uniunii Europene (UE) şi ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a asigura stabilitatea financiară a Europei, a declarat vicepremierul chinez Wang Qishan.

Cum pot patronii să-şi cumpere calculatoare şi să se conecteze la internet cu ajutorul UE

Programul este destinat IMM-urilor şi ONG-urilor şi are un plafon maxim de 100.000 de lei pe proiect, rata de cofinanţare fiind de 90-95%.

Creditul auto în lei, preferat celui în valută. Ce maşini poţi cumpăra cu 5.000 de euro

Cea mai dorită marcă auto din România este Volkswagen, care este şi cea mai cumpărată când vine vorba de piaţa maşinilor de ocazie

Nokia negociază o alianţă cu Microsoft pentru dezvoltarea de telefoane cu Windows Phone 7

Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, negociază cu gigantul software Microsoft formarea unei alianţe pentru a produce terminale cu sistemul de operare Windows Phone 7, potrivit blogerului rus Eldar Murtazin, citat de presa internaţională.

Cine vrea să i se aplice OUG50 mai are maximum o lună să semneze actul adiţional cu banca

Cine are credite în derulare şi vrea să beneficieze de prevederile Ordonanţei 50/2010, care stabileşte condiţii transparente pentru împrumuturile consumatorilor, trebuie să se grăbească să semneze actul adiţional oferit de bancă, înainte ca Parlamentul să îşi dea votul final pe forma modificată.

Cand e mai bine să-ţi iei maşină? Acum sau anul viitor?

Pe final de an a crescut cererea de maşini noi, atât datorită ofertelor şi reducerilor de preţuri cât şi ca urmare a faptului că cei care se gândesc să-şi cumpere o maşină nouă grăbesc achiziţia pentru a evita noua taxă auto care va fi introdusă anul viitor, inclusiv pentru motoarele Euro 5.

Suma luată în calcul pentru noul acord cu FMI este de 5-6 mld. euro, dar poate creşte la 8 mld.

Suma luată în calcul în prezent de autorităţile române pentru noul acord cu FMI este de circa 5-6 miliarde euro, dar valoarea ar putea creşte până la 8 miliarde euro, în funcţie de nevoia de finanţare, care va fi stabilită definitiv în martie 2011, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Raportul confidenţial al Băncii Mondiale. Cum am putea avea autostrăzi în România

România nu are nicio strategie în domeniul transporturilor, plăteşte foarte scump întreţinerea drumurilor, are "servicii de transport şi infrastructură sub aşteptările românilor şi standardele europene", se arată într-un raport al Băncii Mondiale care analizează activitatea şi performanţa ministerului Transporturilor şi a câtorva companii de stat din subordinea instituţiei, precum CFR Călători, CFR Marfă, CFR SA şi Compania Naţională de Drumuri, informează cotidianul Gândul.

ANAF preia atribuţiile Vămii şi Gărzii Financiare. O parte dintre angajaţi vor fi disponibilizaţi

ANAF va prelua toate atribuţiile Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) şi Gărzii Financiare, care vor fi desfiinţate şi transformate în structuri sau departamente fără personalitate juridică în cadrul ANAF coordoate de câte un vicepreşedinte, reorganizare care va presupune reduceri de personal.

Compania Ernst&Young ar putea fi acuzată de fraudă pentru rolul avut în falimentul Lehman Brothers

Procuratura din New York urmează să acuze compania de consultanţă Ernst&Young de fraudă, pentru rolul jucat în falimentul Lehman Brothers, întrucât nu a intervenit deşi banca de investiţii a înşelat investitorii în privinţa solidităţii sale financiare, au declarat surse citate Wall Street Journal.

Trezoreria deschide conturi la bănci pentru ca populaţia să poată achita impozitele fără comisioane

Clienţii persoane fizice ai băncilor vor putea plăti taxele şi impozitele fără a achita comisioane bancare, după ce Ministerul Finanţelor Publice va deschide conturi de plată ale Trezoreriei la insituţiile de credit, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de MFP.

Bulgaria vrea să-şi schimbe brandul turistic

Actualul logo turistic al Bulgariei, trandafirul, va fi probabil schimbat în curând, după ce Ministerul Turismului a lansat un program estimat la 2,9 milioane leva (1,48 milioane euro) pentru crearea unui nou brand de ţară, urmând să fie analizate atât piaţa locală, cât şi cele rivale din regiune.

Deputaţii au adoptat OUG care stabileşte majorarea TVA la 24%

Deputaţii au adoptat, luni, cu 172 voturi pentru, 48 împotrivă şi trei abţineri, Ordonanţa de urgenţă 58/2010, care stabileşte majorarea cotei TVA la 24% prin modificarea Codului Fiscal.

Votul în plenul Camerei Deputaţilor asupra OUG 50, amânat pentru joi

Votul asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost amânat pentru şedinţa Camerei Deputaţilor de joi.

Ponta: PSD nu va vota bugetul pe 2011, ar trebui refăcut complet

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că parlamentarii social-democraţi nu vor vota în plenul Parlamentului bugetul de stat pe 2011, întrucât acesta este "un buget de campanie electorală pentru PDL".

BCR: Economia va creşte cu 1,2% anul viitor şi cu 2,3% în 2012

Economia va creşte cu 1,2% anul viitor şi cu 2,3% în 2012, însă ieşirea din recesiune va fi anevoioasă şi presărată cu măsuri nepopulare pe care guvernul va trebui să le adopte pentru atingerea ţintei de deficit bugetar de 4,4% din PIB în 2011, apreciază economistul-şef al BCR, Lucian Anghel.

Peugeot ar putea vinde din 2015 mai multe maşini în China decât în Franţa

Constructorul auto francez Peugeot ar putea ajunge ca în 2015 să vândă mai multe maşini în China decât în Franţa, a declarat directorul general al companiei pentru operaţiunile chineze, Timothy Zimmerman.

Şeful BCE: Guvernele europene trebuie să-şi asume responsabilităţi în faţa crizei

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a cerut luni guvernelor europene "să-şi asume responsabilităţile" în faţa crizei, subliniind că aceasta nu este o criză a monedei euro.

Pipera, paradisul pierdut. Vezi cât şi de ce au scăzut în ultimii doi ani terenurile „aurifere” de 500 de €/mp

Unul din 500 de bucureşteni a vândut sau cumpărat o proprietate imobiliară în penultima lună a acestui an. Dezgheţul din miez de iarnă al pieţei se resimte chiar şi în Pipera, un loc în care pretenţiile proprietarilor se diminuează de la o zi la alta.