Economic

Doi ani de criză în imobiliare: Cu cât s-au ieftinit casele şi vilele noi din România

Preţurile solicitate de proprietarii de case şi vile noi din Bucureşti şi principalele judeţe din ţară au scăzut în acest an cu peste 42%, faţă de 2008, iar cele mai mari reduceri au fost înregistrate în Capitală şi în Constanţa, potrivit datelor portalului imobiliare.ro.

Firme şi persoane fizice obligate să permită reprezentanţilor Departamentului de Luptă Antifraudă acces în sedii, în maşini şi pe terenuri

Toate instituţiile şi autorităţile publice, firmele private şi de stat, precum şi persoanele fizice vor fi obligate să le permită reprezentanţilor Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) accesul în sedii, în maşini şi pe terenuri, precum şi să prezinte acestora actele solicitate spre verificare.

H&M recrutează până la sfârşitul anului! Vezi pe ce poziţii poţi să te angajezi!

După ce în ultimele două luni retailerul suedez de îmbrăcăminte H&M a făcut recrutări pentru poziţiile de director de magazin, manager de departament sau pentru merchandiser (activităţi de promovare), compania, care va intra pe piaţa din România în primăvara anului 2011, caută acum asistenţi de vânzări, potrivit www.incont.ro.

Ce blocuri s-au construit în Bucureşti după cutremurul din 1977

La nivelul Bucureştiului, înainte sau după cutremurul din 1977 reprezintă o întrebare de câteva mii de euro în momentul tranzacţionării unei locuinţe, scrie revista Business Construct în numărul din luna decembrie, care va apărea în această săptămână alături de Ziarul Financiar.

Clienţii băncilor cred că dobânzile la economii sunt prea mici şi comisioanele la credite prea mari

Majoritatea românilor care utilizează produse bancare sunt de părere că dobânzile acordate la produsele de economisire sunt prea mici, iar comisioanele la credite se ridică la un nivel prea mare, potrivit unui studiu realizat în mediul urban de GfK România, la solicitarea FGDSB.

Domnul Yen: Recesiunea economiei mondiale ar putea dura până în 2018

Recesiunea mondială ar putea dura până în 2018, consideră economistul japonez Eisuke Sakakibara, fost oficial pentru pieţe valutare, supranumit şi "Domnul Yen" pentru capacitatea de a influenţa pieţele financiare, transmite Bloomberg.

Băsescu: Suntem sub riscul de a intra în derapaj dacă nu se adoptă legile condiţii pentru FMI

Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia, luni, că există "riscul de a rata şi de a împinge ţara într-un derapaj", dacă nu sunt adoptate legile ce reprezintă condiţionalităţi pentru acordarea următoarei tranşe de la FMI, al cărui board se reuneşte în 7 ianuarie 2011.

Locaţii Ford, percheziţionate de poliţia germană într-o anchetă de corupţie

Poliţia germană a efectuat percheziţii la mai multe locaţii ale constructorului american de automobile Ford în cadrul unei anchete mai largi de corupţie.

Roubini: Statele europene trebuie să suplimenteze mecanismul destinat susţinerii zonei euro

Statele europene trebuie să suplimenteze fondurile mecanismului destinat susţinerii economiilor cu probleme financiare din zona euro, dacă vor să evite destrămarea uniunii monetare, apreciază economistul american Nouriel Roubini, citat de publicaţia Le Monde.

Oamenii de afaceri români, mai optimişti în privinţa evoluţiei indicatorilor financiari în 2011

Oamenii de afaceri români sunt mai optimişti în ceea ce priveşte evoluţia indicatorilor financiari pentru 2011, potrivit unui studiu al Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie Europene, Eurochambres, numărul firmelor care vor face angajări şi investiţii fiind în creştere faţă de anul 2010.

Proiecte de peste 1 miliard de euro, abandonate în ultimii doi ani în Bucureşti

În Bucureşti există proiecte imobiliare de peste un miliard de euro, care trebuiau să înceapă în ultimii doi ani, însă nu au mai fost demarate din cauza crizei şi a înăspririi regimului autorizaţiilor, a declarat pentru MEDIAFAX Ştefan Dumitraşcu, arhitectul şef al Sectorului 3.

OCDE: Revenirea economică a zonei euro este învăluită în continuare de incertitudini

Revenirea economică a zonei euro este învăluită în continuare de incertitudini, iar şefii de state şi de guverne din regiune trebuie să consolideze sistemele de gestionare a crizelor, apreciază Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Europa trece printr-o criză fără precedent. Cine mai urmează?

Europa a avut, din punct de vedere economic, un an oribil, cu planuri de salvare a Greciei şi Irlandei, urmate de un cortegiu de planuri de austeritate, zona euro fiind obligată să adopte reforme profunde pentru a putea supravieţui, comentează AFP.

Raiffeisen vinde lunar credite de retail de 30 mil. euro, la fel ca în 2006

Raiffeisen, a şaptea bancă locală după active, cu acţionariat austriac, vinde credite pentru persoane fizice cu o valoare de 30-35 mil. euro în fiecare lună, similar cu nivelul consemnat în 2006, iar reprezentanţii săi spun că volumul finanţărilor acordate pe acest segment de clientelă în 2010 va fi de peste 300 mil. euro la finalul anului, potrivit Ziarul Financiar.

Google a distrus intenţionat 25 de laptopuri Chrome OS – VIDEO

Gigantul american Google, care deţine cel mai mare motor de căutare pe Internet din lume, a distrus 25 dintre noile notebook-uri CR-48 care aveau sistem de operare Chrome OS, potrivit www.incont.ro.

Tramvaiele din Viena vor avea caroseria facută la Uzina RATB

Tramvaiele din Viena vor avea caroseria facută la Uzina RATB, după ce Regia a semnat un contract cu Siemens Austria, primul modul urmând să fie livrat în vara anului 2010.

Oficial BCE: Guvernanţa economică din zona euro trebuie consolidată

Economistul şef al Băncii Centrale Europene, Jurgen Stark, a pledat pentru consolidarea supravegherii macroeconomice în zona euro, într-un interviu pentru publicaţia elenă To Vima.

Bulgaria şi-a dublat exporturile de electricitate în 2010. Principalul concurent este România

Bulgaria şi-a dublat exporturile de electricitate în 2010, la 7.500 GWh, faţă de anul trecut şi intenţionează să devină lider al vânzărilor de energie în Europa de Sud-Est, principalul concurent fiind România, transmite Novinite.

Liderii europeni vor modifica Tratatul UE pentru protejarea stabilităţii zonei euro

Liderii Uniunii Europene vor include în Tratatul UE două noi propoziţii care să permită crearea Mecanismului European de Stabilitate, din 2013, potrivit proiectului de concluzii al summitului comunitar de săptămâna viitoare.

Boc: Discuţia cu FMI privind un eventual nou acord va începe la 20 ianuarie

Discuţiile dintre autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional privind posibilitatea unui nou împrumut încep la 20 ianuarie, când delegaţia FMI revine la Bucureşti, opinia actuală fiind că România ar putea avea nevoie de un acord-cadru, fără o sumă concretă, a afirmat, la ProTV, premierul Boc.

Boc: Numărul de bugetari va scădea sub 1,29 milioane angajaţi până la sfârşitul anului

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la ProTV, că numărul bugetarilor din România va scădea sub 1,29 milioane până la sfârşitul acestui an, procedurile de disponibilizare fiind încă în derulare şi urmând să continue şi anul viitor.

Boc confirmă că Guvernul a aprobat normele de aplicare a Legii parteneriatului public-privat

Premierul Emil Boc a confirmat, duminică, la ProTv, că Guvernul a aprobat normele de aplicare a Legii parteneriatului public-privat (PPP), afirmând că acestea creează un cadru suplimentar pentru atragerea investiţiilor în România, atât româneşti, cât şi străine.

Emil Boc la „După 20 de ani”: Preşedintele nu îmi dă ordine. Vezi aici declaraţiile premierului

Premierul Emil Boc a fost invitat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, unde a discutat câteva din temele importante din punct de vedere politic şi social.

Ce schimbări a produs criza în topul celor mai mari 15 bănci de pe piaţă

După doi ani de criză, cu basculări între negarea impactului şi apoi un pesimism propagat în întreaga economie, schimbările din clasamentul băncilor începe să reflecte din ce în ce mai clar diferenţele de robusteţe şi viabilitate a modelelor de business, a strategiilor pe termen lung pentru piaţa locală, dar şi eficienţa managementului riscului.

iPad 2 va avea două camere foto-video

Noile contracte semnate de producătorul de electronice Apple cu furnizorii de componente indică apariţia unui nou model de iPad, au declarat surse apropiate negocierilor, una dintre ele precizând că noua versiune a tabletei PC va avea două camere foto-video montate pe ambele părţi ale dispozitivului.

De la tranziţie la capitalism: ce pieţe au apărut în România în ultimii zece ani

În primii zece ani ai acestui mileniu, România s-a transformat radical. Au apărut pieţe noi, altele s-au schimbat din temelii, salariile au crescut, iar românii au călătorit mai des în străinătate după ce operatorii low-cost au "descoperit" pe hartă şi România.

UE acceptă reguli fiscale mai permisive pentru statele care reformează sistemele de pensii

Polonia a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pentru reguli fiscale mai permisive în cazul statelor care derulează reforme ale sistemelor de pensii, au declarat, vineri, două surse din guvernul polonez pentru Reuters, printre ţările vizate de această măsură numărându-se şi România.

Guvernul va sista, din 2011, indemnizaţia de şomaj pentru persoanele care refuză un loc de muncă

Şomerii nu vor mai primi indemnizaţie de şomaj dacă refuză un loc de muncă, indiferent de distanţa faţă de localitatea de domiciliu în care se află postul ofertat, sau nu participă la programe de formare profesională, regulă care va fi aplicată din 2011, a decis Guvernul prin ordonanţă de urgenţă.

Rezervele de bani ale companiilor din SUA au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 50 de ani

Companiile nefinanciare din Statele Unite aveau rezerve de 1.930 de miliarde de dolari în bani sau alte active lichide la sfârşitul lunii septembrie, reprezentând 7,4% din totalul activelor, cel mai ridicat procentaj începând cu 1959, potrivit Rezervei Federale, citate de Wall Street Journal.

Guvernul a decis să reducă indemnizaţia de şomaj la 75% din indicatorul social de referinţă

Indemnizaţia de şomaj va reprezenta, începând cu anul viitor, 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 lei, şi nu va mai fi raportată la salariul minim, majorat la 670 lei, aceeaşi modificare de calcul urmând să fie aplicată şi pentru absolvenţii care vor primi ajutor de şomaj.

Dacia vizează toate pieţele de pe glob, fără SUA

Automobile Dacia intenţionează să pătrundă pe cât mai multe pieţe internaţionale, cu excepţia SUA, având în vedere că vânzările din Europa de Vest nu vor rămâne pentru foarte mult timp la fel de puternice, a declarat vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe.

Bonusurile bancherilor vor fi limitate din 2011

Bonusurile şi primele în bani pentru bancheri vor fi limitate de anul următor în funcţie de salariu, după ce autorităţile de reglementare din Uniunea Europeană (UE) au aprobat un set de reguli cu scopul de a tempera asumarea excesivă de riscuri în sectorul bancar, transmite Bloomberg.

Dacia va produce 450.000 de maşini în acest an, iar până în 2015 va ajunge la 550.000

Dacia va produce în acest an 450.000 de autoturisme, respectiv 330.000 de maşini asamblate şi kituri complete de asamblare echivalente a 120.000 vehicule, urmând ca până în 2015 producţia să urce la 550.000 unităţi, din care 350.000 automobile asamblate, potrivit vicepreşedintelui Constantin Stroe.

Germania şi Franţa promit armonizarea fiscală, ca soluţie în Europa pentru evitarea crizelor

Germania şi Franţa s-au angajat, vineri, să îşi armonizeze sistemele fiscale, ca un exemplu de soluţie în Europa pentru evitarea crizelor, dar au exclus emiterea de obligaţiuni comune ale zonei euro sau majorarea actualului fond anticriză.

Boc aminteşte că programul de plată on-line a impozitelor va fi aplicat, în etape, începând cu 2011

Premierul Emil Boc a amintit, vineri, că pogramul prin care taxele şi impozitele vor putea fi plătite printr-un sistem electronic, anunţat de către Ministerul Comunicaţiilor încă din luna octombrie, va fi aplicat începând cu anul viitor.

Franks: FMI nu a impus nicio reducere a concediului pentru mame, ca şi condiţie pentru finanţare

FMI nu a impus nicio reducere a concediului de creştere a copilului ca şi condiţie pentru finanţare, decizia aparţinând Guvernului, forţat să ia măsuri dificile cu privire la venituri şi să facă reduceri drastice de cheltuieli, susţine Jeffrey Franks, într-o scrisoare trimisă asociaţiilor de mame.

Boc: Geoană a comis un gest de iresponsabilitate amânând dezbaterea pe calendarul bugetului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a comis un gest de iresponsabilitate prin faptul că nu a acceptat convocarea Birourilor Permanente pentru stabilirea calendarului de aprobare a proiectului de buget pe anul viitor, ci a amânat această şedinţă pentru luni, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Isărescu: Pentru un brand de ţară trebuie mai multe branduri puternice în interiorul ţării

Brandul României ar trebui susţinut în primul rând de mai multe branduri puternice interne, iar o bună reputaţie a serviciilor şi bunurilor româneşti poate fi atinsă doar dacă se schimbă valorile societăţii şi creşte competitivitatea, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Primul magazin din Bucureşti cu mărfuri confiscate

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti va deschide luni primul magazin de bunuri confiscate din Capitală, produsele fiind destinate atât persoanelor fizice, cât şi firmelor, a anunţat vineri Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Guvernul spaniol este pregătit pentru noi măsuri de austeritate

Costul de finanţare al Spaniei va creşte, probabil, săptămâna viitoare, când va avea loc o nouă emisiune de obligaţiuni, a declarat ministrul Economiei, Elena Salgado, adăugând că guvernul este pregătit să ia noi măsuri de austeritate pentru respectarea ţintelor bugetare.