Economic

Donald Trump afirmă că Statele Unite ar trebui să înceapă să manipuleze valoarea dolarului

Preşedintele american Donald Trump a acuzat din nou China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un "joc major de manipulare monetară" pentru a concura cu Statele Unite, adăugând că Washingtonul ar trebui să facă acelaşi lucru, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Un reactor de la centrala nucleară Kozlodui, care s-a oprit automat din cauza unei anomalii tehnice, a fost repornit

Reactorul Nr. 6 de la centrala nucleară Kozlodui, care s-a oprit automat miercuri din cauza unei anomalii la sistemul de alimentare cu electricitate, a fost repornit după rezolvarea problemei tehnice care a provocat incidentul, a anunţat Aleksander Nikolov, directorul adjunct al centralei din Bulgaria,

Lee Iacocca, „tatăl” automobilului Ford Mustang şi „salvatorul” companiei Chrysler, a murit

Lee Iacocca, o legendă a industriei auto americane, creatorul Ford Mustang şi cel care a salvat Chrysler de faliment, a murit la vârsta de 94 de ani, informează BBC.

Internaţionalizarea afacerilor şi promovarea exporturilor, temele Zilelor Diplomaţiei Comerciale

Oportunităţile de internaţionalizare a afacerilor, promovarea exporturilor şi a cooperarii economice, dar şi atragerea de investitii straine, sunt principalele teme ale “Zilelor Diplomaţiei Comerciale”, eveniment organziat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

România, o ţară din ce în ce mai îmbătrânită. Care este oraşul cu cea mai tânără populaţie

În ultimii cinci ani, ponderea segmentului tânăr, sub 15 ani, în populaţia totală a scăzut progresiv, ajungând la 14,8% în 2018, iar numărul românilor de peste 65 de ani l-a depăşit pe al celor sub 15 ani începând cu anul 2014, arată o analiză EY.

Un nou proiect de lege: Angajaţii vor fi plătiţi în funcţie de studiile absolvite

Un nou proiect de lege depus la Senat prevede stabilirea unei ierarhii a salariilor în funcţie de studiile absolvite de către angajaţi. Astfel sunt introduşi, pentru toţi angajaţii din economia naţională, coeficienţi de raportare la salariul minim, pe 11 categorii de pregătire şi studii.

Un angajat român din cinci pleacă în primele 100 de zile. Atmosfera de echipă şi managementul defectuos, printre principalele cauze

Conform unui studiu, 21% dintre angajaţi au părăsit un loc de muncă din cauza atmosferei din echipă şi a managementului defectuos, dar şi pentru că le-a lipsit motivaţia, nu au ştiut ce au de făcut şi nici cum să îşi ducă la îndeplinire sarcinile.

Eurostat: Românii cheltuie cel mai mult pentru hrană, europenii pe utilităţi

Spre deosebire de majoritatea statelor europene, unde cheltuielile pentru utilităţi au cea mai mare pondere în bugetul familiei, în România, Estonia şi Lituania cea mai mare parte a bugetului familial este alocat hranei, conform Eurostat.

Oficial american: Va fi nevoie de timp pentru un acord comercial între SUA şi China

Consilierul de la Casa Albă pe probleme comerciale Peter Navarro a declarat că negocierile între Statele Unite şi China se îndreaptă în direcţia potrivită, însă va fi nevoie de timp pentru a ajunge la o înţelegere, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Austria devine prima ţară din Uniunea Europeană care interzice erbicidul glifosfat

Parlamentarii de la Viena au votat marţi în favoarea interzicerii erbicidul glifosfat, despre care există suspiciuni că ar putea fi cancerigen, Austria devenind astfel prima ţară din Uniunea Europeană care interzice acest erbicid, informează agenţia Dpa.

Teodorovici: Deficitul de 1,4% a fost anticipat în 2019 în legea bugetului, nu e o surpriză

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunțat, marți seară, că deficitul bugetar consemnat după primele cinci luni a fost anticipat la începutul acestui an și nu reprezintă o surpriză, precizând că unul dintre factori este majorarea salariilor.

Liviu Doroş, şeful SIF Moldova, a vândut acţiuni de 879.000 de lei la societate. Costel Ceocea, preşedintele societăţii, a vândut şi el de 215.000 de lei

Liviu Doroş, director general al SIF Moldova (simbol bursier SIF2), a vândut pe 1 iulie 2019 un pachet de 474.920 de acţiuni la societatea pe care o conduce la un preţ de 1,85 lei pe acţiune, adică o tranzacţie de 879.000 de lei, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza informaţiilor publicate marţi la bursă.

Abateri la 60% dintre operatorii din industria laptelui. Concluziile trase în urma unui control al ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 700 de operatori economici din industria laptelui şi a constatat abateri la aproximativ 60% dintre aceştia.

Raed Arafat: Unele aeroporturi sunt închise seara. ROMATSA refuză să deschidă pentru urgenţe medicale

Raed Arafat a declarat că în curând va fi lansată o nouă bază aeriană la Jibău, care va eficientiza intervenţia în cazul urgenţelor medicale. Şeful DSU a mai spus unele aeroporturi sunt închise seara, iar angajaţii refuză să-l deschidă pentru urgenţele medicale.

Isărescu, validat de Comisiile de buget din Parlament pentru funcţia de guvernator al BNR: În acest mandat BNR va îndeplini obiectivul de aderare a României la zona Euro

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului l-au validat, marţi, pe Mugur Isărescu, pentru funcţia de guvernator al BNR. Membrii celor două comisii au validat, de asemenea, şi candidaţii înscrişi pentru funcţii în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Parlament: Comisiile pentru buget au validat componenţa Consiliului fiscal

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului i-au audiat, marţi, pe candidaţii înscrişi pentru funcţiile de membri ai Consiliului fiscal. La finalul audierilor, cei cinci candidaţi au fost validaţi în funcţie, cu unanimitate de voturi.

Procurorii DIICOT, percheziţii la Tarom. Suspiciuni de delapidare/ TAROM: Activitatea nu este periclitată. Operarea curselor aeriene se desfăşoară în condiţii normale

DIICOT anunţă, oficial, că procurorii din structura centrală au efectuat percheziţii la sediul unui sindicat din cadrul companiei aeriene TAROM şi au ridicat înscrisuri. De asemenea, au fost efectuate 25 de percheziţii domiciliare în cauza în care sunt cercetate fapte de corupţie şi delapidare.

Deficit bugetar de 1,4% din PIB, după primele cinci luni din 2019

Execuţia bugetului general consolidat, conform datelor operative de execuţie, s-a încheiat pe primele cinci luni ale anului 2019 cu un deficit de 14,7 miliarde de lei, respectiv 1,4% din PIB, informează Ministerul Finanţelor.

Metrorex a lansat licitaţia pentru proiectarea M5 Eroilor – Piaţa Iancului

Metrorex anunţă că a fost publicat în SICAP anunţul de participare pentru atribuirea contractului de achiziţie sectorială pentru servicii de proiectare şi asistenţă tehnică aferent Magistralei 5 de metrou, Drumul Taberei – Pantelimon, secţiunea secţiunea Eroilor (PS Operă) – Piaţa Iancului.

Rezervele valutare la BNR s-au redus în iunie cu 265 milioane euro faţă de mai

Rezervele valutare la BNR s-au redus în iunie cu 265 milioane euro faţă de mai, la 32,5 miliarde euro, informează instituţia.

Tăriceanu anunţă că ALDE îl susţine pe Dan Radu Ruşanu pentru postul de viceguvernator BNR

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, după şedinţa coaliţiei, că ALDE îl va susţine pe Dan Radu Ruşanu pentru postul de viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Propunerile pentru BNR. Florin Georgescu este susţinut de PSD, iar Eugen Nicolăescu de PNL

PSD îi va propune în Consiliul de Administraţie al BNR pe actualul prim-viceguvernator al instituţiei Florin Georgescu şi pe Gheorghe Gherghina, actual membru în CA, au afirmat surse din partid, pentru MEDIAFAX. PNL îl susţine în continuare pe Eugen Nicolăescu în funcţia de viceguvernator.

MONITORUL APĂRĂRII | RAPORT: Dominaţia economică a SUA pe plan mondial riscă să fie afectată de anumite decizii politice

Modificarea abordărilor Administraţiei de la Washington în materie de politică externă ar putea afecta modul în care Statele Unite proiectează influenţă pe plan mondial prin utilizarea mijloacelor de presiune economică, relevă un raport elaborat de Centrul pentru Noua Securitate Americană.

Scandalul Huawei: Produsele care nu sunt acoperite de decizia lui Donald Trump de a bloca vânzările către gigantul chinez

Preşedintele Consiliului Economic Naţional al Casei Albe, Larry Kudlow, a declarat în cadrul unui interviu pentru Fox News că decizia preşedintelui Trump de a permite vânzările de produse americane către Huawei se aplică doar produselor disponibile la scară largă la nivel mondial, potrivit Reuters.

Cum poţi afla unde este cea mai ieftină benzină sau motorină din România/ Toate informaţiile, disponibile online

Consiliul Concurenţei a lansat, luni, o platformă on-line prin care consumatorii au posibiliatea să afle preţurile practicate de către principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto. Prin „Monitorul Preţurilor Carburanţilor” se mai pot semnala şi discrepanţele de preţ sau alte nereguli.

Combinatul siderurgic din Galaţi are un nou proprietar

Cea mai mare unitate siderurgică din ţară a fost cumpărată de la compania ArcelorMittal la capătul unui proces îndelungat care a presupus, printre altele, aprobarea Comisiei Europene.

Gazele se ieftinesc începând de astăzi. Preţul reglementat scade pentru toţi consumatorii casnici

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie anunţă că a hotărât ieftinirea gazelor cu peste 5% pentru toţi consumatorii în regim reglementat, începând cu data de 1 iulie.

INCIDENT FEROVIAR: Locomotiva unui tren de marfă care mergea spre Midia a deraiat

Locomotiva unui tren de marfă format din 40 de vagoane a deraiat, în timpul nopţii de duminică spre luni, în Constanţa. Reprezentanţii ISU Dobrogea Constanţa au intervenit pentru a asigura măsurile de siguranţă.

Viitorul a început ieri. Robotii ar putea prelua peste 20 de milioane de joburi până în 2030

Roboţii ar putea prelua peste 20 mil. de locuri de muncă din întreaga lume până în 2030, potrivit economiştilor, scrie CNCB.

The Washington Post: Cât de sănătoasă este economia Statelor Unite?

Ritmul creşterii economice din Statele Unite se diminuează, iar mediile de afaceri se tem să revină la intensificarea investiţiilor, afirmă experţi citaţi de cotidianul The Washington Post într-o analiză asupra economiei americane.

Johan Meyer (FP), despre vinderea a 8% din acţiunile Petrom: Legislaţia este extrem de neclară

Johan Meyer, manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea (FP), a declarat vineri, despre afirmaţiile preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu că vinderea a 8% din acţiunile Petrom ar crea un mare haos întrucât legislaţia nu este clară în acest sens şi că multe lucruri nu sunt specificate.

“Doriţi şi carteluţă?”. O companie de telefonie mobilă îşi pune cartelele sim printre rafturile unui lanţ de supermarketuri din România

Grupul Telekom România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, a lansat un atac îndrăzneţ pe piaţa de telefonie mobilă, prin care încearcă să-şi atingă obiectivul strategic de a-şi majora cota de piaţă până la 25%: cartele sim preplătite plasate printre rafturile cu banane, mere şi dulciuri din lanţul de supermarketuri Mega Image, care pot fi activate imediat şi oferă net şi apeluri nelimitate iar apoi pot fi transformate online, în abonamente fără perioadă minimă contractuală.

Explicaţiile TAROM, după ce a renunţat la procesele intentate Mădălinei Mezei şi soţului ei în aceeaşi zi cu numirea ei la conducerea companiei

Reprezentanţii TAROM au anunţat, vineri, că litigiul Mădălinei Mezei, director general al companiei aeriene, a fost stins pentru că debitele au fost achitate integral. Aceştia au răspuns la comentariile legate de coincidenţa numirii Mădălinei Mezei la conducerea TAROM şi renunţarea la judecată.

Eugen Teodorovici va ocupa o nouă funcţie în Guvern

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că CEx al PSD a decis ca Eugen Teodorovici să fie propus interimar pentru funcţia de vicepremier, în locul lui Viorel Ştefan, care îşi începe, de la 1 iulie, mandatul ca membru al Curţii de Conturi Europene.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei mine de cupru şi cobalt din RD Congo a ajuns la 43

Numărul minerilor care au murit după ce o mină de cupru şi cobalt s-a prăbuşit peste ei în sud-estul Republicii Democrate Congo a ajuns la 43, iar căutările pentru găsirea celor dispăruţi continuă, au anunţat autorităţile locale, potrivit Reuters.

LOTO | Loteria Română a pregătit sume în valoarea de 2,41 milioane de euro la Joker

La ultimele trageri loto, Loteria Română a acordat 16.180 lei de castiguri în valoare totală de 708.657.17 lei, iar duminică vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

Summitul G20 | Vladimir Putin: Încercările de a distruge OMC sunt contraproductive

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat vineri, în cadrul summit-ului G20 din Japonia, că încercările de a diminua rolul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) sau chiar de a o distruge sunt contraproductive, potrivit Reuters.

Românii ezită să îşi negocieze salariul la interviu. Cei mai mulţi angajatori susţin că suma poate fi negociată cu până la 25%.

Un studiu BestJobs arată că, deşi 6 din 10 angajatori sunt dispuşi să ofere un salariu mai mare, mai mult de jumătate dintre candidaţi ezită să negocieze remuneraţia la interviu. În cea mai mare parte, recrutorii declară că suma oferită poate fi negociată cu până la 25%.

ZF: O scădere de 1.800 dolari în 10 minute: Bitcoin reaminteşte investitorilor că este un activ extrem de volatil

După ce a înregistrat una dintre cele mai bune perioade de creştere din istorie în doar câteva săptămâni şi s-a apropiat de pragul de 14.000 de dolari, bitcoin a scăzut brusc, şi le-a amintit investitorilor instituţionali de ce nu au destul apetit de risc pentru acest activ.

Tranzacţie MAJORĂ: Compania care deţine Madame Tussauds, cumpărată de fondatorii Lego şi de Blackstone. Care a fost suma plătită

Merlin, proprietara celebrelor muzee ale figurilor de ceară Madame Tussauds, a anunţat, vineri, că a acceptat oferta de investiţii primită din partea fondatorilor Lego şi a grupului Blackstone LP, într-o afacere care estimează compania şi datoria acesteia la aproape 7,6 miliarde de dolari.