Economic

Ministerul Agriculturii anunţă controale la legumele şi fructele din producţia internă sau din import

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) a efectuat, în perioada martie-mai, un număr de 2.743 controale la 167 de depozite de produse de protecţie a plantelor, 988 fitofarmacii, 317 utilizatori, 319 prestatori de servicii cu produse de protecţie a plantelor şi 952 de producători agricoli.

Vodafone anunţă lansarea serviciilor 5G în Bucureşti. Ce zone sunt acoperite

Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, a lansat, miercuri, în premieră pe piaţa locală, servicii comerciale bazate pe tehnologia de comunicaţii mobile 5G, fiind astfel unul dintre primii operatori din Europa şi din lume care lansează aceste servicii.

Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru cu 5% faţă de perioada similară de anul trecut

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2018, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 5,0% pe seria brută şi cu 5,1% pe seria ajustată sezonier, iar faţă de trimestru IV 2018, PIB a fost în termeni reali mai mare cu 1,3%, informează INS.

Ministrul Finanţelor, despre propunerea de a îngheţa impozitele pe proprietate: Se analizează această posibilitate

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat, marţi, că analizează propunerea liderului PSD Liviu Dragnea, privind posibilitatea îngheţării impozitelor pe proprietate până în anul 2040.

Sistemele antigrindină din exploataţiile pomicole, finanţate cu 11 milioane de euro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a acordat finanţare pentru achiziţionarea şi instalarea sistemelor de plasă antigrindină în 383 de hectare de exploataţii pomicole, valoarea fiind de circa 11 milioane de euro, informează instituţia.

Guvernul va creşte la 3.000 de euro pe hectar SUBVENŢIA pentru agricultorii care cultivă usturoi

Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că Guvernul majorează subvenţiile pentru agricultorii care cultivă usturoi de la 1000 euro la 3000 de euro pe hectar. Premierul a precizat că va fi prelungit cu două săptămâni, până la 15 iunie, termenul de valorificare a producţiei pentru programul de tomate.

Proiect de lege anunţat de Liviu Dragnea: Vânzarea produselor supuse dublului standard, sancţionată cu 4% din cifra de afaceri | DOCUMENT

Un proiect de lege iniţiat de liderul PSD Liviu Dragnea prevede sancţionarea celor care vând produse sau servicii "falsificate supuse dublului standard" cu amendă de maxim 4% din cifra de afaceri. În caz de abatere repetată se suspendă autorizaţia de funcţionare a comerciantului pe 6 luni.

Conducerea CEC a fost schimbată. Ministerul Finanţelor l-a numit pe şeful Trezoreriei statului în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie

Radu Gheţea nu mai este preşedintele Consiliului de Administraţie al CEC Bank, în locul lui Ministerul Finanţelor l-a pus pe Valentin Mavrodin, şeful Trezoreriei statului, conform siteului instituţiei.

Impossible Foods, compania care îşi propune să revoluţioneze industria „cărnii”, a atras investiţii de 300 de milioane de dolari

Impossible Foods, o companie care dezvoltă înlocuitori pe bază de plante pentru carne şi produse lactate, susţinută de celebrităţi precum Serena Williams şi Katy Perry, a anunţat luni că a atras 300 de milioane de dolari într-o rundă de finanţare.

Autoritatea Sanitară Veterinară a acordat sute de amenzi în urma controalelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

În cursul lunii aprilie 2019, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 10.765 de controale în unităţile din sectorul produselor alimentare de origine nonanimală şi au acordat 214 amenzi în valoare de 1.119.820 de lei.

Sandoz, companie farmaceutică prezentă şi pe piaţa din România, printre zeci de producători acuzaţi de fixare a preţurilor

Compania de farmaceutice Norvatis a declarat luni că promite că va lupta împotriva acuzaţiilor din Statele Unite de fixare a preţurilor aduse Sandoz, în cadrul unui proces care include 20 de producători de medicamente, transmite Reuters.

Proiect al Ministerului Mediului: Vouchere de 500 de lei pentru televizoare

Ministerul Mediului a lansat un proiect pentru lărgirea programului „Rabla pentru electrocasnice” şi vrea să acorde vouchere şi pentru televizoare şi maşini de spălat vase. Pentru un televizor se poate obţine un voucher de 500 de lei, iar pentru o maşină de spălat vase suma de 400 de lei.

Bitcoin a depăşit luni valoarea de 7.000 de dolari

Bitcoin a depăşit luni valoarea de 7.000 de dolari, cel mai mare nivel din ultimele nouă luni, moneda virtuală recăpătându-şi suflul pierdut în prima parte a lui 2019, informează Reuters.

Anunţul Comisiei Europene. Când se vor IEFTINI apelurile către alte ţări din UE

Începând cu data de 15 mai, pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul UE se va aplica un nou tarif, de cel mult 19 cenţi pe minut (+ TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (+ TVA), informează Comisia Europeană.

Biletul câştigător de la LOTO. Agenţia norocoasă unde s-a câştigat marele PREMIU a mai făcut patru milionari în euro – FOTO, VIDEO

Marele premiu la Loteria Română, de 4,7 milioane de euro, a fost câştigat cu un bilet jucat de la o agenţie din Galaţi. Câştigătorul nu a revendicat încă suma de bani, dar agenţia din Galaţi a atras atenţia gălăţenilor deoarece acolo au fost câştigate cel puţin alte patru mari premii.

Inflaţia anuală, în creştere. Cartofii, din nou campionii scumpirilor

Preţurile de consum în luna aprilie 2019 comparativ cu luna aprile 2018 au crescut cu 4,1%, iar rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%., informează INS.

Răzvan Cuc ameninţă cu demiteri şi dă termen de o lună pentru finalizarea podului de pe Argeş la Autostrada Bucureşti – Piteşti

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc s-a declarat dezamăgit de stadiul lucrărilor la podul de pe Argeş de pe A1 şi că a convocat, dumincă, comisia care se ocupă de acest obiectiv. Totodată Ministrul Transporturilor a precizat că lucrările la pod trebuie finalizate în maxim 30 de zile.

Ludovic Orban: PNL va tăia supracciza la combustibil şi va desfiinţa suprataxa pe part-time

Liderul liberalilor Ludovic Orban a afirmat, duminică, la evenimentul de prezentare a candidaţilor la europarlamentare de la Galaţi, că PNL va tăia supraacciza la combustibil şi va desfiinţa suprataxa pentru contractele part-time, când va ajunge la guvernare.

Bayer nu acceptă comportamente neetice în compania Monsanto, în urma unei investigaţii franceze

Bayer, proprietarul firmei germane Monsanto, a anunţat că nu acceptă un „comportament neetic" în companie, în urma unei investigaţii franceze asupra modului în care producătorul de seminţe a influenţat diferite personalităţi din Franţa, informează Reuters.

Dragnea: Cum să mâncăm crap românesc adus din Spania? Când eram mic, erau bălţile pline de peşte

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că trebuie luate măsuri urgente în domeniul piscicol, deoarece românii au ajuns în situaţia în care cumpără crap românesc crescut în Spania, în timp în ţară bălţile au rămas neîngrijte din lipsa sprijinului prin subvenţii pentru producători.

Un judecător american a cerut explicaţii SEC cu privire întârzierea procesului împotriva Volkswagen

Un judecător federal a cerut Comisiei americane pentru valori mobiliare şi burse (SEC) să se pronunţe cu privire la momentul procesului civil, deschis în martie, prin care a acuzat compania auto Volkswagen AG de fraudarea investitorilor, informează Reuters.

Aeroportul Otopeni, în top 10 cele mai proaste din lume. Vezi ce loc ocupă cel mai important aeroport din România

Cozi interminabile, toalete murdare, întârzieri şi anulări ale zborurilor sunt câteva dintre numeroasele probleme cu care milioane de clienţi ai companiilor aeriene se confruntă zilnic.

Dăncilă, promisiuni de campanie: În scurt timp sperăm să adoptăm Codul administrativ, amnistia fiscală şi reducerea TVA

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, sâmbătă la Satu Mare, că în scurt timp speră ca Guvernul să adopte Codul administrativ, amnistia fiscală şi reducerea TVA de la 9 la 5% pentru produsele bio şi cele tradiţionale.

INCIDENT la Aeroportului Otopeni: Maşini afectate de scurgerile de apă din parcarea. Compania Aeroporturi Bucureşti anunţă despăgubiri

Proprietarii autoturismelor afectate de scurgerile de apă cauzate de executarea unor lucrări de reparaţii neconforme efectuate la nivelul superior al parcării Sosiri a Aeroportului Internaţional Henri Coandă vor fi despăgubiţi, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Dragnea: Am cerut ministrului Cuc şi premierului urgentarea procedurilor pentru centura Galaţiului

Preşedintele PSD Liviu Dragnea le-a cerut ministrului Transporturilor Răzvan Cuc şi premierului Viorica Dăncilă urgentarea procedurilor pentru centura oraşului Galaţi.

Dragnea anunţă că va depune în Parlament un proiect care să interzică dublul standard. Ce vrea să prevadă legea

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că va depune un proiect de lege, săptămâna viitoare în Parlament, care să interzică dublul standard, pentru ca cei care încalcă legea „să plătească şi să îi usture”.

Teodorovici: Fiscul va trimite decizii de corecţie contribuabililor care au primit somaţii triplate

Fiscul lucrează la rectificarea erorilor, iar contribuabilii vor primi în scurt timp decizii de corecţie, a declarat sâmbătă pentru Antena 3 ministrul Finanţelor Eugeen Teodorovici, ca răspuns la informaţiile apărute privind somaţiile de plată trimise de ANAF pentru sume de trei ori mai mari.

Acţiunile Uber s-au prăbuşit, în prima zi după listarea la bursă

Acţiunile companiei de ride-sharing Uber au scăzut cu 7,6% până la închiderea şedinţei în prima zi de tranzacţionare la bursă, transmite BBC.

INTERVIU | Sorin Grindeanu, ANCOM: Introducerea tehnologiei 5G echivalează cu o nouă revoluţie industrială | VIDEO

Introducerea tehnologiei 5G echivalează cu o nouă revoluţie industrială, iar cifra de afaceri a industriilor inteligente se va dubla, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Încălzirea globală i-a îmbogăţit pe bogaţi şi i-a sărăcit pe săraci/ Ţările care au fost cel mai grav afectate

În ultima jumătate de secol, schimbările climatice au sporit inegalitatea între ţări, ducând la reducerea creşterii economice în ţările cele mai sărace, în timp ce, sporesc prosperitatea în unele dintre cele mai bogate ţări, arată un nou studiu, transmite BBC.

CCR discută pe 26 iunie sesizarea PNL pe înfiinţarea Comisiei de anchetă a Consiliului Concurenţei

Curtea Constituţională va dezbate pe 26 iunie sesizarea PNL cu privire la hotărârea Senatului pentru înfiinţarea comisiei parlamentară de anchetare a activităţii Consiliului Concurenţei. Liberalii susţin că o decizie a Curţii arată că forurile legislative anchetează fapte şi nu persoane.

Donald Trump pregăteşte majorarea taxelor pentru esenţialmente toate importurile din China care nu au fost până acum vizate de tarife suplimentare

Preşedintele american Donald Trump a ordonat autorităţilor de la Washington să iniţieze procesul de impunere de taxe vamale suplimentare pentru esenţialmente toate importurile din China care nu au fost până acum vizate, a anunţat Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Afaceri comerciale.

Marea Britanie este preocupată de tensiunile pe teme comerciale între SUA şi China – oficial guvernamental

Marea Britanie este preocupată de escaladarea tensiunilor pe teme comerciale între Statele Unite şi China, fiind de părere că nicio parte nu beneficiază de pe urma unui război comercial, a declarat o purtătoare de cuvânt a premierului britanic Theresa May, informează cotidianul The New York Times.

Ministrul Transporturilor: Procedura pentru Autostrada Nordului va fi lansată în perioada următoare

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi directorul general CNAIR Narcis Neaga au verificat vineri stadiul de execuţie al obiectivelor de investiţii gestionate de Ministerul Transporturilor, aferente judeţului Satu Mare şi au avansat posibilitatea rezilierii contractului pentru centura Satu Mare.

Sorin Grindeanu, preşedinte ANCOM: Licitaţia pentru licenţele 5G are loc în toamnă, apar 250.000 de locuri de muncă

Licitaţia pentru licenţele 5G va avea loc în toamnă, introducerea noii tehnologii în comunicaţiile mobile echivalând cu o nouă revoluţie industrială, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Producătorii, obligaţi să importe telefoane cu opţiune de primire a mesajelor RO-ALERT deja activată

După intrarea în vigoare a OUG privind sistemul RO-ALERT, producătorii şi importatorii de telefoane mobile au termen 6 luni să îşi epuizeze stocurile şi să introducă pe piaţă dispozitive cu opţiunea de trimitere a mesajelor activată, este concluzia dezbaterii de vineri de la centrul cultural MAI.

Eurodeputat PNL, atac la ministrul Muncii: Budăi ori habar nu are regulile europene, ori minte pentru a-şi ascunde incompetenţa

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a declarat, vineri, că ministrul Muncii, Marius Budăi, ”ori habar nu are regulile europene, ori minte deliberat pentru a-şi ascunde incompetenţa”, după ce acesta a spus că România nu-şi putea depune candidatura pentru găzduirea Autorităţii Europene a Muncii.

Şapte bănci vor fi AMENDATE de autorităţile europene pentru manipularea pieţei valutare

Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan, Royal Bank of Scotland, UBS şi o bancă japoneză vor fi amendate de autorităţile europene, în următoarele săptămâni, pentru manipularea pieţei valutare, într-o afacere de multe miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters două surse.

Jeff Bezos intră în cursa pentru recucerirea LUNII. Patronul Amazon şi-a prezentat proiectul original VIDEO

Jeff Bezos, patronul companiilor Amazon şi Blue Origin şi cel mai bogat om din lume, şi-a anunţat intenţia de a participa la cursa pentru recucerirea Lunii prezentând un proiect de transportor spaţial pentru vehicule şi echipamente, numit Blue Moon, potrivit The Guardian.

Proiectul de amnistie fiscală cerut de Dăncilă: 600.000 de contribuabili vor beneficia de anularea contribuţiei de asigurări sociale. Cui li se şterg datoriile – DOCUMENT

600.000 de contribuabili vor beneficia de anularea contribuţiei de asigurări sociale datorată, de circa 1, 035 miliarde lei, conform unui proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor, proiect care prevede şi reducerea TVA pentru alimentele bio şi tradiţionale.