Economic

Preţurile de consum din zona euro au crescut în luna mai pentru prima oară în şase luni, cu 0,3%

Preţurile de consum din zona euro au crescut în luna mai pentru prima oară în ultimele şase luni, cu 0,3% faţă de intervalul similar din 2014, marcând o victorie importantă pentru campania Băncii Centrale Europene (BCE) de evitare a deflaţiei care ar fi putut deturna redresarea economică fragilă.

Romgaz a semnat un contract de 44,4 milioane lei cu GDF Suez pentru înmagazinarea gazelor

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a semnat un contract de înmagazinare subterană a gazelor naturale cu GDF Suez Energy România, valoarea acordului fiind de 44,44 milioane de lei.

HSBC, cea mai mare bancă din Europa, ar putea concedia până la 20.000 de angajaţi

HSBC, cea mai mare bancă din Europa, ar putea concedia până la 20.000 de angajaţi, în cadrul măsurilor de reorganizare pregătite de directorul general Stuart Gulliver.

Takata renunţă la un dispozitiv de umflare a airbagurilor vehiculelor care a dus la rechemări record

Compania japoneză Takata va renunţa la fabricarea unuia dintre dispozitivele de umflare a airbagurilor şoferilor, care a dus la rechemarea în service a peste 17 milioane de vehicule americane, dintr-un total de aproape 34 de milioane de vehicule incluse în campania din Statele Unite.

Intel cumpără producătorul de cipuri Altera pentru 16,7 miliarde dolari

Intel, cel mai mare producător de cipuri la nivel mondial, a convenit preluarea companiei rivale Altera, pentru 16,7 miliarde dolari, pentru a compensa declinul cererii în industria PC-urilor prin extinderea pe segmentul cipurilor destinate centrelor de date, care asigură marje mai mari de profit.

CEC Bank a avut anul trecut un profit de 13,8 milioane lei, mai mic de patru ori faţă de 2013

CEC Bank a înregistrat anul trecut un profit brut de 13,8 milioane lei, de patru ori mai mic faţă de anul precedent, iar soldul creditelor acordate a urcat cu 6,4%, astfel că activele băncii de stat au ajuns la 28 miliarde lei.

Peste 45.000 de români au petrecut vacanţa de Rusalii pe litoral. Cât au cheltuit

Peste 45.000 de turişti români şi-au petrecut vacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral şi au cheltuit aproximativ 6 milioane de euro, peste aşteptările hotelierilor, care estimau 30.000 de clienţi şi încasări de 4 milioane de euro.

Grecia va plăti vineri rata de 300 milioane de euro către FMI, dacă va ajunge la un acord cu creditorii

Grecia va face plata de 300 de milioane de euro către FMI scadentă vineri, dacă va ajunge până atunci la un acord cu creditorii, chiar dacă ajutorul internaţional nu va fi furnizat la timp, a declarat marţi un oficial guvernamental elen.

Firmele vor să-şi reducă gradul de îndatorare la bănci. Aproape 70% nu ar lua credit în lei sau euro

Companiile din România intenţionează să-şi menţină sau chiar să-şi reducă gradul de îndatorare bancară, având în vedere că 64% dintre firme nu ar accesa un credit în lei, iar 68% nu ar contracta o finanţare în euro, indiferent de cost, potrivit unui sondaj efectuat de BNR.

Mari producători de tutun, condamnaţi la plata unor despăgubiri de 12,5 miliarde dolari în Canada

Subsidiare ale British American Tobacco, Philip Morris International şi Japan Tobacco vor plăti despăgubiri de circa 15,6 miliarde dolari canadieni (12,5 miliarde dolari), în urma pierderii unui proces în Quebec cu dependenţi de tutun şi persoane care s-au îmbolnăvit din cauza fumatului.

Preţurile producţiei industriale s-au redus în aprilie cu 2,8%, cel mai mult în industria energetică

Preţurile producţiei industriale au scăzut în aprilie cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul reducerii pe piaţa internă cu 2,4% şi pe cea externă cu 3,5%, cea mai mare diminuare a preţurilor fiind consemnată de industria energetică, cu 8,7%.

Producţia de ţiţei a OPEC atinge în mai cel mai înalt nivel din 2012

Producţia de ţiţei a OPEC în luna mai a atins cel mai înalt nivel din ultimii doi ani întrucât creşterea exporturilor Angolei şi o producţie record a Arabiei Saudite şi Irakului au contrabalansat stagnarea producătorilor mai mici, arată un studiu realizat de Reuters.

Microsoft a anunţat data oficială de lansare pentru Windows 10. Care sunt noutăţile sistemului de operare – VIDEO

Aşteptările utilizatorilor Windows pentru versiunea 10 a sistemului de operare vor lua sfârşit la mijlocul acestei veri, conform unui anunţ oficial făcut, luni, de compania Microsoft.

Constantin: De patru-cinci zile există concurenţă în piaţă, sunt deja afişate la raft preţuri scăzute

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că de patru-cinci zile este concurenţă în piaţă, fiind afişate la raft două preţuri, cel vechi şi cel cu TVA scăzut de luni la 9%, fiind simţită o creştere în vânzări, context în care au de câştigat consumatorii, dar şi segmentul de agricultură.

Propunere: Supermarketurile să doneze unor ONG-uri umanitare alimentele aflate la expirare

Senatorul UNPR Marian Vasiliev propune, în două proiecte de lege, ca 16 octombrie să fie Ziua naţională pentru combaterea risipei alimentare, iar supermarketurile să încheie contracte cu organizaţii umanitare sau de protecţia animalelor pentru a dona alimentele aflate aproape de data expirării.

Economia Rusiei s-a contractat cu 2,4% în primele patru luni

Economia Rusiei s-a contractat cu 2,4% în primele patru luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în luna aprilie declinul s-a accentuat la 4,2%, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Economiei, relatează MarketWatch.

Oficial UE: Acordul cu Grecia este încă posibil în această săptămână

Comisarul european Guenter Oettinger a declarat luni că este încă posibil ca Grecia să încheie în această săptămână un acord cu creditorii internaţionali referitor la programul de reforme, pentru deblocarea asistenţei financiare.

STUDIU: Peste 500 de copii, înregistraţi ca acţionari. Care sunt afacerile unde au acţiuni

Peste 500 de copii au fost înregistraţi ca acţionari, în perioada 2009-2014, cei mai mulţi în afaceri din comerţ, hoteluri şi restaurante, precum şi în construcţii şi transport, potrivit unei analize realizate de agenţia KeysFin şi prezentate cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au scăzut cu aproape 10% în primele cinci luni

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au scăzut cu 9,9% în primele cinci luni ale acestui an, la 42.549 unităţi, înregistrând cel mai puternic declin în rândul mărcilor cu un volum mare al vânzărilor, în timp ce piaţa a înregistrat o creştere de 3,8%, la 791.143 de unităţi.

Astăzi intră în vigoare TVA de 9% la alimente. Preţurile ar trebui să scadă cu 12%

Taxa pe valoarea adăugată se reduce luni de la 24% la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, seminţe-plante şi ingrediente pentru prepararea alimentelor, iar preţurile produselor ar trebui să scadă cu 12%, marii retaileri anunţând că vor transfera integral diferenţa clienţilor.

Grecia: Investigaţiile împotriva evazioniştilor fiscali evoluează în ritm de melc

Grecia nu va putea nici în 30 de ani, utilizând procedurile actuale, să finalizeze investigaţiile împotriva tuturor persoanelor suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani de ordinul miliardelor de euro, aflate pe şapte liste ale procurilor din domeniul criminalităţii financiare.

BCR opreşte temporar sistemul informatic. Recomandarea băncii pentru clienţi

Banca Comercială Română (BCR) va opri pentru efectuarea unor actualizări, în noaptea de duminică spre luni, sistemul informatic care gestionează operaţiunile cu carduri, automatele de schimb valutar şi aparatele multifuncţionale, a anunţat banca.

Rogozin: Rusia trebuie să redevină o putere industrială majoră

Viitorul Rusiei depinde de renaşterea ţării ca putere industrială majoră, în baza unui egoism naţional rezonabil, a declarat vicepremierul Dmitri Rogozin, el subliniind că producătorii ruşi trebuie să recucerească piaţa internă.

Google vrea să transforme hainele în smartphone-uri prin intermediul materialelor high-tech

Google se implică serios în includerea tehnologiei smart în materialele cămăşilor şi altor articole de vestimentaţie, pentru ca hainele să poată reacţiona la gesturi sau comenzi tactile, compania colaborând deja la această iniţiativă cu Levi Strauss, relatează Bloomberg.

Guvernul elen ar putea amâna o parte din programul anti-austeritate, pentru acordul cu creditorii

Guvernul Greciei are încredere că poate încheia un acord cu creditorii şi este dispus, în acest scop, să amâne o parte din programul anti-austeritate, a declarat sâmbătă ministrul de Interne Nikos Voutsis.

Oficial BCE: Politicile băncii funcţionează şi nu pun în pericol stabilitatea financiară

Politicile Băncii Centrale Europene (BCE) contribuie la redresarea economică a zonei euro şi nu au dus la o supraevaluare generalizată a activelor care ar pune în pericol stabilitatea financiară, a declarat sâmbătă, la Barcelona, vicepreşedintele instituţiei financiare, Vitor Constancio.

REPORTAJ: Zeci de mii de turişti şi pelerini vizitează obiective din Hunedoara, dar nu au unde se caza

Zeci de mii de pelerini şi turişti vizitează, la final de săptămână, Mănăstirea Prislop sau Castelul Corvinilor din judeţul Hunedoara, însă nu au unde să se cazeze peste noapte, unităţile hoteliere şi pensiunile asigurând sub o mie de locuri, astfel că oamenii apelează şi la casele localnicilor.

Proiect: Exportul de buşteni, cherestea şi lemne de foc să fie interzis pe o perioadă de cinci ani

Un proiect de lege depus de mai mulţi deputaţi PC-PLR propune interzicerea exportului de buşteni, cherestea şi lemn de foc pe o perioadă de cinci ani, iniţiatorii arătând că susţinerea necontrolată a exportului de material lemnos poate să încurajeze tăierile ilegale de păduri.

Reducerea TVA: Ce produse vor avea taxă de 9% de la 1 iunie

Cota redusă de TVA de 9% va fi aplicată din 1 iunie pentru alimente, inclusiv băuturi (cu excepţia băuturilor alcoolice) destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor.

O eventuală ieşire a Marii Britanii din UE ar afecta companiile de asigurări din Londra – experţi

O eventuală retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar afecta capacitatea companiilor de asigurări din Londra de a comercializa poliţe în spaţiul comunitar şi ar împiedica firme străine de profil să îşi deschidă filiale în capitala britanică, atrage atenţia o asociaţie din domeniu.

Van Bonzel: Internetul din România e rapid pentru că oligarhii nu l-au păstrat pentru ei în anii ’90

Creşterea economică merge mână în mână cu dezvoltarea statului de drept şi a justiţiei, iar România are potenţial de creştere, a declarat ambasadorul Olandei, Matthijs van Bonzel, explicând că un domeniu ca internetul a avut succes deoarece n-a existat în comunism, iar oligarhii nu l-au păstrat pentru ei în anii '90.

Muftiatul Cultului Musulman a primit un teren pe 49 ani de la Guvern, pentru un complex de clădiri

Muftiatul Cultului Musulman din România a primit de la Guvern în folosinţă gratuită pentru 49 de ani un teren în suprafaţă de aproape 11.300 metri pătraţi şi cu o valoare de inventar de 17,2 milioane lei, pentru construirea unui complex de clădiri de interes public.

Teodorovici: Discutăm în continuare cu FMI şi CE între 19-30 iunie, sperăm să avem un rezultat pozitiv

Discuţiile Guvernului cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Comisiei Europene vor continua în perioada 19-30 iunie, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care speră să se reia acordul la finalul acestora, astfel încât să poată fi încheiat cu succes în septembrie.

Companiile germane evaluează costurile posibilei ieşiri a Marii Britanii din UE

Companiile germane au început să evalueze costurile unei posibile ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu luni sau chiar ani de zile înainte ca votanţii din Regatul Unit să decidă prin referendum acest lucru, fiind probabil ca cel mai mult să aibă de pierdut producători auto precum BMW.

Teodorovici: Reclasificarea activităţilor independente în dependente, după ce avem criterii clare

Prevederea care împiedică reconsiderarea activităţilor independente cu venituri din profesii libere şi drepturi de autor în dependente este păstrată până va intra în vigoare noul Cod Fiscal, pentru a fi clarificate între timp criteriile de reclasificare, potrivit ministrului Finanţelor.

Egis va face studii de fezabilitate privind variantele de ocolire a oraşelor Comarnic şi Buşteni

Firma Egis România va efectua, în termen de patru luni, studiile de fezabilitate pentru construcţia variantelor de ocolire a oraşelor Comarnic şi Buşteni, situate pe DN1 (E60), pe Valea Prahovei.

Leroy Merlin a deschis un magazin în complexul Sun Plaza Bucureşti, după modernizarea fostului bauMax

Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin a deschis vineri în complexul comercial Sun Plaza, din sudul Bucureştiului, cel de-al patrulea magazin sub brand propriu şi al doilea din reţeaua bauMax, achiziţionată în 2014.

Comercianţii nu vor scăpa de impozitul pe bacşiş de la 1 iunie. Măsura întârzie în Parlament

Impozitul pe bacşiş nu va fi eliminat de la 1 iunie, aşa cum estima în urmă cu două săptămâni ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, întrucât eliminarea măsurii întârzie în Parlament.

Instanţa a respins contestaţia privind studiul de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piteşti

CNADNR va semna cu asocierea Spea Ingineria Europea (Italia) - Tecnic Consulting Engineering România contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate al autostrăzii Sibiu - Piteşti, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia formulată de firmele Romair şi Dongbu (Coreea de Sud).

Alpha Bank a înregistrat în România pierderi de 6,5 milioane de euro în primul trimestru

Alpha Bank a înregistrat în România pierderi înainte de taxe de 6,5 milioane de euro în primul trimestru, după un rezultat negativ de 58,5 milioane de euro pe ansamblul anului trecut, potrivit datelor publicate de instituţia financiară elenă.