Prima conductă de bere din lume, inaugurată în Bruges - FOTO/VIDEO

Prima conductă de bere din lume a intrat în funcţiune săptămâna trecută la Bruges, în Belgia, şi leagă fabrica de bere Halve Maan din centrul istoric al oraşului Bruges de o fabrică de îmbuteliere din suburbii, scrie CNN.

5701 afișări
Imaginea articolului Prima conductă de bere din lume, inaugurată în Bruges - FOTO/VIDEO

Prima conductă de bere din lume, inaugurată în Bruges (Imagine AFP)

Conducta, de aproximativ trei kilometri, este o alternativă pentru camioanele care transportau zilnic bere pe străzile înguste din centrul oraşului, susţin reprezentanţii Halve Maan, una dintre fabricile de bere care se dezvoltă cel mai rapid în Belgia. Conducta avantajează fabrica de bere astfel încât aceasta poate rămâne în amplasamentul curent, unde se află de peste 500 de ani.

Mai mult, centrul istoric al Bruges-ului, care este în patrimoniul mondial UNESCO, va beneficia de fluidizarea traficului.

Conducta are 3,2 kilometri şi ajunge la o adâncime de 34 de metri în punctul extrem, trece pe sub canalele din centrul istoric al oraşului şi este echipată cu cea mai recentă tehnologie care asigură calitatea berii şi este dotată cu un sistem de curăţare.

Aproape 4.000 de litri de bere, suficienţi pentru a umple 12.000 de sticle, curg prin conductă într-o oră.

Conducta a fost finanţată, parţial, printr-o campanie de strângere de fonduri de tip crowdfunding, care a strâns peste 300.000 de euro din cele patru milioane necesare, stabilind, astfel, un record în Belgia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici