Pelata, Renault: Vrem să facem maşini Dacia mai mari

Gama Dacia va fi extinsă cu cel puţin două noi modele, mai mari, iar la Piteşti vor fi produse componente pentru sistemul de tracţiune integrală (4x4), destinate utilizării la automobilul de tip SUV pe care Dacia îl va lansa, a declarat directorul operaţional al Renault, Patrick Pelata.

46 afișări
Imaginea articolului Pelata, Renault: Vrem să facem maşini Dacia mai mari

Pelata, Renault: Vrem să facem maşini Dacia mai mari

"Am spus întotdeauna că vor fi opt sau nouă maşini pe platforma Logan, denumită platforma B0. În prezent avem şase (inclusiv SUV-ul pe care Dacia îl va lansa anul viitor - n.r.), deci cu siguranţă vom avea cel puţin încă două de lansat", a spus Pelata, într-o întâlnire cu presa.

Cele două maşini vor ataca segmente complet diferite.

Întrebat dacă una dintre ele va fi mai mică decât celelalte modele Dacia, Pelata a răspuns că "mai degrabă mai mare".

Oficialul Renault a explicat că platforma B0 a fost gândită să poată suporta chiar şi maşini mai mici decât Sandero (cel mai mic model din actuala gamă Dacia), dar şi maşini de tip SUV, însă Renault este concentrat pe modele încăpătoare, care vor păstra în mare motorizările actuale.

"Vrem să facem maşini mai mari, pentru a oferi şi mai mult spaţiu interior. (...) Platforma Logan suportă motoare mai mari, însă noi credem că motorizările actuale sunt potrivite", a continuat Pelata.

El a exclus posibilitatea introducerii unei alte platforme decât B0 pe maşinile Dacia, în viitorul apropiat.

Întrebat dacă maşinile Dacia vor putea obţine cinci stele din cinci la testele de securitate rutieră, Pelata a afirmat că unele criterii de măsurare a siguranţei nu ţin de securitatea reală şi că Dacia este apreciată tocmai pentru simplitate.

"De ce? Pentru că, în general, cumpărătorii nu vor să plătească pentru dotări inutile. S-a întâmplat aşa ani la rândul şi mulţi constructori, în special cei germani, cred că adăugarea a şi mai multă tehnologie va determina clienţii să plătească întotdeauna. Costul mândriei pe care îl cere o maşină care obţine cinci stele din cinci la teste este prea mare pentru Dacia", a explicat oficialul Renault.

Cu toate acestea, el a arătat că maşinile Dacia au dotări opţionale, precum airbag-urile laterale, pe care oamenii le plătesc dacă le doresc.

"Întregul model de business din România este de succes. Atâta timp cât uzina va rămâne competitivă în faţa uzinelor din India, China sau altele din Europa, vom continua să investim. (...) Nu vom investi la nesfârşit. În lumea modernă, când lucrurile nu mai merg, te relochezi, dar deocadată semnalele de aici sunt pozitive", a adăugat Pelata.

Oficialul Renault crede că piaţa auto europeană va continua să scadă şi în 2010, estimările pentru România fiind incerte.

"Credem că piaşa europeană va scădea în 2010 cu 10% faţă de 2009, iar faţă de anul 2007, utlimul an de dinante de criză, scăderea va fi de 20-25%. (...) Pentru România este greu de spus. În mod normal, piaţa ar trebui să urce la anul, având în vedere scăderile de 50-60% ale pieţei din acest moment, însă nu consumăm prea multă energie încercând să facem previziuni şi ne pregătim pentru ce e mai rău", a mai spus Patrick Pelata.

Vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), Brent Valmar, a declarat, joi, că vânzările de automobile noi din acest an vor totaliza 130.000 de unităţi, nivel realizabil şi în 2010. Anul trecut, vânzările de automobile noi au scăzut cu14,1%, la 270.995 unităţi, potrivit datelor APIA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici