Planul de 700 de miliarde de dolari al lui Joe Biden pentru redresarea economiei. Reacţia lui Trump: „Va arunca SUA într-o catastrofă economică“

  • Joe Biden a prezentat un plan ambiţios de redresare economică după criza Covid-19.
  • Biden: „Planul este îndrăzneţ, practic şi se concentrează asupra construirii unei economii a viitoruluiׅ“.
  • Planul lui Biden sfidează programul lui Donald Trump, adversarul său la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.
919 afișări
Imaginea articolului Planul de 700 de miliarde de dolari al lui Joe Biden pentru redresarea economiei. Reacţia lui Trump: „Va arunca SUA într-o catastrofă economică“

Sursa FOTO: Profimedia

Joe Biden are un plan de redresare economică în valoare de 700 de miliarde de dolari, sfidându-l pe cel al lui Trump, „America First“. Programul „Build Back Better“, al lui Biden, are ca scop reînfiinţarea locurilor de muncă dispărute după criza Covid-19 şi a locurilor de muncă suplimentare prin investiţii publice masive pe o perioadă de patru ani.

„De ajuns!“, a spus Biden. „Este timpul să schimbăm priorităţile din această ţară. Este timpul să ajutăm întreprinderile mici şi oamenii de clasă mijlocie să-şi redreseze afacerile afectate de pandemie“.

El vrea independenţă faţă de furnizorii străini pentru a ajuta micile întreprinderi, mai ales pe cele ale minorităţilor rasiale. În plus, crede că salariaţii trebuie să aibă o mai mare libertate de a se înscrie într-un sindicat, iar muncitorii consideraţi ”esenţiali” în timpul pandemiei merită o creştere a salariului.

Cum se împart 700 de miliarde de dolari

Biden are în plan  alocarea e 400 de miliarde de dolari „pentru cumpărarea unor produse şi materiale de care ţara noastră are nevoie în vederea modernizării infrastructurilor, reconstituirea stocurilor şi îmbunătăţirea securităţii“. Planul lui Biden urmăreşte, de asemenea, o schimbare majoră în ceea ce priveşte globalizarea, comerţul liber şi protejarea angajaţilor americani, scrie The Washington Post.
300 de miliarde vor fi alocate Cercetării şi Dezvoltării şi unor inovaţii tehnologice precum energii regenerabile şi vehicule electrice.
Planul solicită guvernului să facă o „revizuire a lanţului de aprovizionare” de 100 de zile, scopul fiind cumpărarea de materiale medicale şi alte produse fabricate în Statele Unite.

Reacţia lui Trump

Echipa de campanie a lui Donald Trump a denunţat planul lui Joe Biden, considerând că va „anula toate câştigurile pe care le-au generat împreună şi va arunca SUA într-o catastrofă economică”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici