Poşta Română intermediază vânzarea titlurilor de stat Tezaur

Poşta Română anunţă, vineri, că va continu intermedierea vânzării titlurilor de stat destinate exclusiv populaţiei, în cadrul programului „Tezaur", lansat de Ministerul Finanţelor Publice.

1216 afișări
Imaginea articolului Poşta Română intermediază vânzarea titlurilor de stat Tezaur

Poşta Română intermediază vânzarea titlurilor de stat Tezaur

De luni, 15 aprilie 2024, românii pot subscrie pentru două noi emisiuni de titluri de stat cu scadenţe la 1, respectiv 3 ani şi dobânzi anuale de 6,00%, respectiv 6,85%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Prin subunităţile poştale, titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 15 aprilie – 8 mai 2024, prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei, din mediul rural; iar în perioada 15 aprilie – 9 mai 2024, din oficiile poştale din mediul urban.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Potrivit Poştei Române, nu există o sumă maximă care poate fi investită de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Titlurile de stat sunt nominative, denominate în lei, fiecare având o valoare de 1 leu.

Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în programul de emisiune. Subscrierea de fracţiuni ale unui titlu de stat nu se acceptă. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici