Prducția industrială a scăzut în primul trimestru al anului
În martie 2025, producţia industrială, serie brută, a crescut faţă de luna precedentă cu 8,8%, datorită creșterilor din industria extractivă (+17,1%) și industria prelucrătoare (+10,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,3%.
Ca seria ajustată, producţia industrială a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 0,5%, ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,5%) și industriei prelucrătoare (-0,6%). Industria extractivă a crescut cu 5,4%.
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială, serie brută, a scăzut cu 4,8%, din cauza scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-5,5%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,4%). Industria extractivă a crescut cu 1,0%. Ca seria ajustată, producţia industrială a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 7,6%.
În primul trimestru al anului, comparativ cu perioada 1 ianuarie-31 martie 2024, producţia industrială, serie brută, a scăzut cu 4,2%, din cauza scăderilor din industria prelucrătoare (-4,7%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,9%) și industria extractivă (-1,5%). Ca serie ajustată, producţia industrială a fost mai mică cu 3,1%, ca urmare a scăderilor din cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-3,7%), industria extractivă (-1,2%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,9%).