Premieră negativă pentru Facebook: Compania a raportat venituri în scădere în primul trimestru, motiv de îngrijorare pentru investitori

Facebook a raportat în premieră venituri în scădere, pentru primul trimestru al acestui an, semnal de încetinire a creşterii explozive de care s-a bucurat până acum cea mai mare reţea de socializare din lume, la cateva săptămâni înainte de cea mai mare ofertă publică iniţială din industria IT.

300 afișări
Imaginea articolului Premieră negativă pentru Facebook: Compania a raportat venituri în scădere în primul trimestru, motiv de îngrijorare pentru investitori

Premieră negativă pentru Facebook: Compania a raportat venituri în scădere în primul trimestru, motiv de îngrijorare pentru investitori (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Compania a arătat că scăderea veniturilor a fost cauzată de trendurile sezoniere din advertising.

Unii analişti de pe Wall Street nu se aşteptau la declin.

"A fost o frânare mai rapidă decât ne-am fi aşteptat. Nu contează cum priveşti problema: un declin atât de abrupt va fi motiv de îngrijorare pentru investitori pentru o companie percepută a fi în creştere rapidă, care caută o valoare ridicată pe piaţă", comentează Brian Wieser, analist la Pivotal Research Group.

Facebook vrea să atragă circa 5 miliarde de dolari prin listarea la bursă, pregătind cea mai mare ofertă publică iniţială efectuată vreodată în industria IT, care i-ar putea asigura o capitalizare de până la 100 miliarde de dolari.

Analiştii consideră că investitorii se vor bate pe acţiunile Facebook în cadrul ofertei publice iniţiale, însă semnalele negative privind încetinirea creşterii i-ar putea determina pe unii să nu devină acţionari pe termen lung.

Facebook, fondată în 2004 de Mark Zuckerberg, a depăşit în primul trimestru pentru prima dată pragul de 900 milioane de utilizatori activi lunar. Compania a angajat 1.100 de persoane în ultimele 12 luni, numărul total de angajaţi ajungând la 3.539, potrivit raportărilor înaintate luni seara Comisiei pentru valori mobiliare din SUA.

Cheltuielile s-au dublat în ultimele 12 luni, în timp ce veniturile au urcat cu numai 45%, a precizat compania.

Profitul net a scăzut astfel cu 12% în primul trimestru, la 205 milioane de dolari, de la 233 milioane de dolari în perioada corespunzătoare a anului trecut.

Veniturile au totalizat 1,06 miliarde de dolari, în scădere cu 6% faţă de trimestrul al patrulea.

Pe lângă încetinirea creşterii, Facebook are şi probleme legate de drepturile de proprietate intelectuală şi brevete.

Yahoo a dat în judecată Facebook pentru încălcarea unor brevete, în timp ce reţeaua de socializare încearcă să-şi consolideze portofoliul de drepturi de proprietate intelectuală pentru a evita viitoare înfruntări în instanţă.

Facebook a anunţat luni că va plăti 550 milioane de dolari către Microsoft, pentru un portofoliu de câteva sute de brevete.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici