Preţul aurului a atins minimul ultimilor doi ani şi jumătate după şedinţa Rezervei Federale

Preţul aurului a scăzut joi la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, la o zi după ce preşedintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, Ben Bernanke, a declarat că instituţia ar putea începe în acest an restrângerea programului de suplimentare a lichidităţilor.

254 afișări
Imaginea articolului Preţul aurului a atins minimul ultimilor doi ani şi jumătate după şedinţa Rezervei Federale

Preţul aurului a atins minimul ultimilor doi ani şi jumătate după şedinţa Rezervei Federale

"Un trader mi-a spus în urmă cu câteva minute că este o baie de sânge, fiind rupte majoritatea barierelor tehnice, astfel că putem atinge astăzi un preţ al aurului de 1.280 dolari uncia, apoi de 1.265 dolari uncia", a declarat Austin Kiddle, director la compania Sharps Pixley, transmite MarketWatch.

Contractele pentru aurul cu livrare în luna august sunt în declin cu 5,57%, respectiv cu 81,7 dolari, la 1.1292,4 dolari uncia, la bursa din New York.

Pe parcursul şedinţei, aurul a fost cotat la 1.285 dolari uncia, nivel atins ultima oară în septembrie 2010, potrivit datelor FactSet.

Preţurile contractelor futures pentru aur au început să scadă după ce şeful Fed, Ben Bernanke, a spus miercuri că achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale ale instituţiei ar putea fi restrânse în acest an, dacă activităţile economice se vor îmbunătăţi în conformitate cu aşteptările.

În prezent, Fed cumpără lunar obligaţiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari, pentru încurajarea creşterii economice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici