Preţurile producţiei industriale au crescut uşor în iunie, cu 0,4%, faţă de mai

Preţurile producţiei industriale pe total, piaţa internă şi externă, au crescut în iunie cu 0,4% faţă de mai şi cu 6,2% faţă de luna corespunzătoare din anul anterior, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

23 afișări
Imaginea articolului Preţurile producţiei industriale au crescut uşor în iunie, cu 0,4%, faţă de mai

Preţurile producţiei industriale au crescut uşor în iunie, cu 0,4%, faţă de mai (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

Astfel, după destinaţie, atât preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă, cât şi cele pentru piaţa externă au urcat în iunie, faţă de mai, cu 0,2%, respectiv cu 0,8%, se arată într-un comunicat al INS.

Pe sectoare de activitate, au consemnat creşteri de preţuri produsele din industria extractivă (+1,8%), industria prelucrătoare (+0,5%), la distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+0,4%). Scăderi de preţuri au avut loc la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,5%).

Pe marile grupe industriale, în iunie, comparativ cu mai, s-au efectuat majorări de preţuri în industria bunurilor intermediare (+1%), industria bunurilor de uz curent (+0,7%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,7%), industria bunurilor de capital (+0,6%). Scăderi de preţ se constată în industria energetică (-0,7%).

Raportate la aceeaşi lună din 2009, în iunie anul acesta, pe secţiuni, s-au remarcat majorări de preţuri în industria prelucrătoare (+7%), la distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+6,2%), în industria extractivă (+3,8%), la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,9%).

Pe marile grupe industriale, creşteri semnificative de preţuri, comparativ cu iunie 2009, au avut loc la produsele din industria energetică (+10,1%). Sub nivelul înregistrat pe total s-au situat preţurile produselor din industria bunurilor intermediare (+6%), industria bunurilor de uz curent (+5,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,4%) şi industria bunurilor de capital (0,5%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici