Producţia industrială a Chinei a urcat cu 13,9% în luna august, peste aşteptări

Producţia industrială a Chinei a crescut cu 13,9% în luna august faţă de perioada similară a anului trecut, peste aşteptările analiştilor, semn că a treia mare economie a lumii îşi menţine avântul în pofida măsurilor guvernului de a limita creditarea şi speculaţiile imobiliare.

20 afișări
Imaginea articolului Producţia industrială a Chinei a urcat cu 13,9% în luna august, peste aşteptări

Producţia industrială a Chinei a urcat cu 13,9% în luna august, peste aşteptări (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În luna iulie, producţia industrială a urcat cu 13,4%. Pentru luna august, mai mulţi analişti intervievaţi de Reuters au anticipat un avans de 13% al indicatorului.

Totodată, inflaţia a accelerat de 3,3% în perioada ianuarie-iulie la 3,5% în intervalul ianuarie-august, cel mai rapid ritm din ultimii 22 de ani. Evoluţia reflectă, în principal, creşterea preţurilor la alimente.

"Indicatorii economici pentru luna august şi, în particular, revenirea producţiei industriale confirmă trendul stabil al economiei şi arată că economia are un puternic motor intern", a afirmat Wang Han, analist la CEBM.

Unii economişti consideră că guvernul ar putea adopta o politică mai puţin restrictivă referitor la creditare şi aproba mai multe proiecte de investiţii spre sfârşitul acestui an, pentru a preîntampina eventuale probleme precum încetinirea economiei SUA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici