Profitul Microsoft a crescut cu 48% în trimestrul aprilie-iunie, la 4,5 miliarde de dolari

Profitul Microsoft a crescut cu 48% în trimestrul al doilea calendaristic, la 4,52 miliarde dolari, depăşind estimările, însă acţiunile gigantului software nu au avut o reacţie semnificativă, în lipsa unor semne convingătoare de relansare a cheltuielilor destinate produselor şi serviciilor IT.

21 afișări
Imaginea articolului Profitul Microsoft a crescut cu 48% în trimestrul aprilie-iunie, la 4,5 miliarde de dolari

Profitul Microsoft a crescut cu 48% în trimestrul aprilie-iunie, la 4,5 miliarde de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cel mai mare dezvoltator de software din lume a arătat că clienţii săi din mediul de afaceri continuă să revină pe piaţa computerelor personale, însă compania nu a reuşit să imite tonul extrem de optimist afişat săptămâna trecută de Intel, cel mai mare producător de microprocesoare.

Acţiunile Microsoft au crescut în ultimele săptămâni, depăşind performanţele indicelui Nasdaq Composite, însă odată ce Apple a devenit cea mai mare companie IT din lume după capitalizare, depăşind gigantul din Seattle, analiştii au început să se întrebe care vor fi motoarele de creştere ale companiei după ce Windows 7 şi Office 2010 vor ieşi din centrul atenţiei.

Microsoft a anunţat că a vândut 175 milioane de licenţe Windows 7 de la lansarea din octombrie 2009, performanţă calificată de analişti drept "puternică, însă deloc surprinzătoare".

"A fost un trimestru excelent, dar contează oare asta? Ştiam cu toţii că a început un ciclu de revenire a afacerilor. Asta este problema reală pentru Microsoft - cum îşi vor pune acţiunile în mişcare?", comentează pentru Reuters un analist al BCG Partners.

Compania şi-a redus estimările privind cheltuielile operaţionale pentru anul fiscal 2010-2011, care a început la 1 iulie, de la 27,5 miliarde de dolari la 27 miliarde de dolari, după ce a redus anul trecut personalul cu circa 5% pentru a controla costurile.

Vânzările Microsoft au urcat în trimestrul aprilie-iunie cu 22%, la 16,04 miliarde de dolari, depăşind de asemenea estimările analiştilor.

Acţiunile Microsoft au scăzut cu 15% de la începutul acestui an şi se tranzacţionează cu aproximaţie la aceleaşi cotaţii ca acum cinci ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici