Războiul comercial se intensifică. Trump dublează taxele pe oțelul și aluminiul importate la 50%. De când vor intra în vigoare

Publicat: 31 05. 2025, 07:02
Actualizat: 31 05. 2025, 07:15
April 30, 2025, Washington, District Of Columbia, USA: United States President DONALD J TRUMP listens to remarks during a cabinet meeting in the Cabinet Room of the White House. (Credit Image: © Ken Cedeno - Pool Via Cnp/CNP via ZUMA Press Wire)

Anunțul a fost făcut dintr-o fabrică US Steel din Pennsylvania, în fața muncitorilor care au scandat „USA, USA!” după declarații. Trump a precizat că noile tarife se vor aplica și produselor derivate, precum dozele de băuturi.

„Industriile noastre siderurgice și ale aluminiului vor fi mai puternice ca niciodată”, a scris Trump pe Truth Social, asigurând că „nimeni nu va putea ocoli” aceste taxe, anunță AFP.

De la întoarcerea la Casa Albă, Trump a transformat tarifele vamale în pilonul central al politicii sale economice. A impus deja taxe pe diverse sectoare și țări – de la China la Canada și Mexic – folosindu-le ca instrument de negociere și sursă de venituri.

Însă două instanțe americane au contestat săptămâna aceasta dreptul președintelui de a decreta unilateral anumite tarife. Taxele rămân totuși active până la soluționarea definitivă a proceselor.