Regulamentul de investigare şi reglementare a accidentelor feroviare, finalizat de MTI

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a elaborat un Regulament de investigare a accidentelor şi a incidentelor feroviare şi de metrou, care urmează să fie aprobat de guvern şi care reglementează procedura de analizare a acestora.

161 afișări
Imaginea articolului Regulamentul de investigare şi reglementare a accidentelor feroviare, finalizat de MTI

Regulamentul de investigare şi reglementare a accidentelor feroviare, finalizat de MTI (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Totodată, regulametul defineşte termenii de "accident", "accident grav","pagube importante", "incident", "investigaţie" şi "investigator principal".

Astfel, accidentele grave implică cel puţin o persoană decedată, vătămarea gravă a cel puţin cinci persoane şi pagube importante.

La categoria incidente intră, printre altele, primirea simultană a trenurilor, expedieri sau plecări de trenuri când calea este ocupată şi părăsirea postului de către personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare.

"În categoriile accidentelor sau incidentelor nu se încadrează situaţiile care au condus la închiderea circulaţiei feroviare, în mod accidental, din cauze naturale (inundaţii, ruperi de copaci, incendii, înzăpeziri, cupremure etc), defectarea vehiculelor feroviare din compunerea trenurilor, ruperea pantografului locomotivelor, ruperea trenului şi scurgeri din conţinutul vagoanelor încărcate cu substanţe chimice", se arată într-un comunicat al MTI.

Centrele de siguranţă ale operatorilor feroviari vor întocmi lunar, trimestrial, semestrial şi anual o statistică a accidentelor şi incidentelor.

Autoritatea Feroviară Română (AFER), ca agenţie specializată de intervenţie, va avea obligaţia să acţioneze în cazul apelurilor de urgenţă, în situaţia unui accident sau incident feroviar.

În cadrul Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română din AFER va funcţiona un dispecerat care va prelua şi trata apelurile de urgenţă primite prin centrul unic pentru apeluri de urgenţă - 112.

Regulametul mai prevede că "în toate cazurile, traficul feroviar are prioritate de trecere. Este interzis să se traverseze calea ferată prin alt loc decât cel amenajat special în acest scop".

Hotărârea de guvern va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici