Renault lansează în România noua variantă Grand Scenic

Renault România va lansa noua variantă a modelului Grand Scenic în luna septembrie şi va fi disponibil în două variante, cu cinci şi cu şapte locuri, a anunţat, miercuri, compania.

56 afișări
Imaginea articolului Renault lansează în România noua variantă Grand Scenic

Renault lansează în România noua variantă Grand Scenic (Imagine: www.renault.com)

În funcţie de piaţa de comercializare, modelul va fi disponibil în şase variante de motorizare diesel şi în cinci motorizări pe benzină, se arată într-un comunicat al companiei.

Renault nu a precizat preţul modelului, însă a menţionat că acesta va fi mai mic sau egal cu cel al precedentei generaţii.

Lungimea Grand Scenic este de 4,56 metri, cu 70 de milimetri mai mare decât cea a modelului precedent, iar portbagajul are o capacitate de 752 metri cubi şi de 702 metri cubi pentru variantele cu şapte locuri.

Maşina este produsă la fabrica Georges Besse din Douai, Franţa, unde Renault a investit 250 milioane euro pentru lansarea noilor modele Grand Scenic şi Scenic.

Vânzările totale (autoturisme şi vehicule comerciale - n.r.) ale Renault în România s-au prăbuşit anul trecut cu 31,6%, la 22.073 unităţi, declinul general al pieţei auto româneşti fiind de 11,7%, la 324.080 autovehicule.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici