România ar trebui să negocieze cu UE finanţare externă, bazată pe un acord cu FMI

Guvernul României va negocia un pachet de finanţare externă cu Uniunea Europeană, bazat pe un acord "stand-by" cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru a restabili încrederea în politicile sale şi pentru a-şi putea plăti obligaţiile în ceea ce priveşte balanţa de plăţi, potrivit EIU.

11 afișări
Imaginea articolului România ar trebui să negocieze cu UE finanţare externă, bazată pe un acord cu FMI

România ar trebui să negocieze cu UE finanţare externă, bazată pe un acord cu FMI (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ne aşteptăm ca guvernul să negocieze un pachet de finanţare externă cu Uniunea Europeană, bazat pe un acord "stand-by" cu Fondul Monetar Internaţional, în încercarea de a restabili încrederea în politicile sale şi de a-şi achita obligaţiile în ceea ce priveşte balanţa de plăţi", potrivit unui raport al Economist Intelligence Unit (EIU), remis agenţiei MEDIAFAX.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, săptămâna trecută, că un eventual acord cu FMI ar trebui să fie inclus într-un pachet de înţelegeri cu instituţiile europene.

Potrivit lui Isărescu, un pachet de înţelegeri cu instituţiile europene presupun nu doar bani pentru acoperirea nevoilor de lichiditate şi protejarea rezervelor valutare, ci şi finanţări de proiecte.

Guvernatorul a atras însă atenţia că un acord stand-by cu FMI presupune şi costuri de sute de milioane de euro, în condiţiile unui comision de neutilizare de 25%.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat că, dacă va fi necesar un credit din partea FMI, România se va adresa Fondului, întrucât "nimic nu este scump atunci când este vorba de stabilitatea economică şi financiară a unei naţiuni".

EIU consideră că guvernul trebuie să recurgă la politici fiscale "austere", dat fiind constrângerile finanţării externe, dar este "discutabil" dacă executivul va rezista unei "explozii" de mişcări sociale.

"Situaţia economică deteriorată, cu prospectul îngheţării salariilor (…), creşterea şomajului şi majorări semnificative ale preţurilor la alcool şi ţigări ridică spectrul unor mişcări sociale în România, similare cu episoadele recente de proteste violente din Statele Baltice, Bulgaria, Islanda şi în alte părţi ale Uniunii Europene", menţionează EIU.

România a mai primit asistenţă financiară din partea FMI sub forma unor împrumuturi de tip stand-by.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici