România, Bulgaria şi Turcia vor înregistra o recuperare economică "puternică" în 2010

UniCredit se aşteaptă la o recuperare economică "puternică", anul următor, în România, Bulgaria şi Turcia, a declarat, marţi, şeful diviziei băncii italiene pentru Europa de Est, Federico Ghizzoni, citat de Bloomberg.

55 afișări
Imaginea articolului România, Bulgaria şi Turcia vor înregistra o recuperare economică "puternică" în 2010

România, Bulgaria şi Turcia vor înregistra o recuperare economică "puternică" în 2010 (Imagine: Mediafax Foto)

Sprijinul Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru statele din regiune a contribuit la reducerea riscului sistemic în Europa de Est, a adăugat Ghizzoni, prezent la reuniunea bianuală a FMI şi Băncii Mondiale, care se desfăşoară zilele acestea la Istanbul.

Fondul se aşteaptă la o creştere de 0,5% a PIB în România anul următor, după un declin de 8,5% în 2009.

FMI a încheiat acorduri de finanţare cu mai multe state din regiune, ca urmare a impactului crizei economice, între care România, Ungaria, Ucraina, Serbia sau Belarus.

România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, bani care intră în rezerva BNR, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

În România, grupul bancar italian este prezent prin UniCredit Ţiriac Bank, aflată între primii cinci jucători pe piaţa locală, cu 240 sucursale şi peste 3.000 de angajaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici