România este interesată să participe la construcţia de locuinţe, şcoli şi autostrăzi în Irak

Guvernele României şi Irakului au semnat, vineri, în prezenţa vicepremierilor Liviu Dragnea şi Saleh Mohamed Al-Mutlaq, acorduri ce prevăd colaborarea în domeniul construcţiei de locuinţe, şcoli şi autostrăzi, industriei, transporturilor, agriculturii, sănătăţii şi exploatării resurselor minerale.

173 afişări
Imaginea articolului România este interesată să participe la construcţia de locuinţe, şcoli şi autostrăzi în Irak

Liviu Dragnea (Imagine: Octav Ganea / Mediafax foto)

Potrivit celor doi vicepremieri, companiile româneşti ar putea lua parte la programul irakian de construcţie a circa 3 milioane de locuinţe, 6.000 de şcoli, dar şi la refacerea infrastructurii de transport, respectiv drumuri şi autostrăzi.

Unul dintre acorduri, semnat de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat şi ministrul irakian al Sănătăţii, Majeed Aman Hamid, prevede implementarea sistemului de tip SMURD în Irak.

De asemenea, conform unui memorandum de înţelegere semnat de ministrul Economiei, Andrei Gerea, şi ministrul Industriei şi Minelor irakian, Ahmed al Karboli, partea română va oferi expertiză în domeniu, iar companiile româneşti vor putea participa la exploatările de resurse minerale din Irak.

În domeniul agriculturii, ministrul Daniel Constantin şi omologul irakian Izzedin Hussein au semnat un acord de colaborare privind creşterea animalelor, cultura cerealelor, îngrăşăminte şi depozitarea produselor agricole.

Vicepremierul Liviu Dragnea a arătat că Irakul are nevoie de tractoare şi maşini agricole, vagoane, tramvaie, autobuze şi microbuze.

Ministerul Dezvoltării va oferi expertiză Irakului în domeniile dezvoltării regionale, administraţiei, planificării urbanistice şi de mediu.

La ceremonia de semnare a documentelor bilaterale în România şi Irak a fost prezent şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, care ar fi trebuit să semneze un memorandum de colaborare cu guvernatorul Bagdadului, însă încheierea acordului a fost amânată ca urmare a recentelor inundaţii din capitala irakiană, soldate cu numeroase pagube materiale şi victime umane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici