România va putea atrage fonduri UE nerambursabile de 2,5 mld. euro

România va putea să atragă de la UE finanţări nerambursabile de până la 2,5 miliarde euro, aferente perioadei 2007-2013, iar obiectivul autorităţilor este obţinerea unor fonduri de 800 de milioane de euro până la sfârşitul anului 2008.

45 afișări
Imaginea articolului România va putea atrage fonduri UE nerambursabile de 2,5 mld. euro

România va putea atrage fonduri UE nerambursabile de 2,5 mld. euro (Imagine: Mediafax Foto)

"Obiectivul pentru 2008 este atragerea unor fonduri europene de 800 de milioane de euro pe proiect aprobate", a declarat, luni, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Proiectele vor beneficia şi de cofinanţări, reprezentând 15% din costuri, astfel încât sumele totale se vor putea ridica la trei miliarde de euro.

POS CCE prevede alocarea unor fonduri de 646 de milioane de euro pentru cercetare şi inovare, 470 de milioane de euro pentru tehnologia informaţiei pentru sectorul public şi privat, 725 de milioane de euro pentru eficienţă energetică şi 90 de milioane de euro pentru asistenţă tehnică, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Economiei Eugen Teodorovici.

Totodată, Vosganian a spus că productivitatea muncii va creşte, până în 2015, cu 5,5% pe an - ritm mediu superior celui al PIB - , urmând să ajungă la 55% din productivitatea medie europeană.

Totodată, Vosganian remarcat că anul trecut, pentru prima dată după cel de-al doilea război mondial, consumul de energie a avut o evoluţie diferită faţă de cel al PIB, scăzând cu 1%, faţă de creşterea economică de 6%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici