România vrea să reducă importurile de 90% pe o piaţă importantă. Investiţii de peste 20 de milioane de euro

  • Grupul TeraPlast pregăteşte investiţii de peste 20 de milioane de euro, în aşa fel încât România să îşi reducă dependenţa de importuri
  • Compania vrea să introducă pe piaţa din România o gamă nouă de granule pentru folii biodegradabile, pe care acum o importă în proporţie de 90%.
352 afișări
Imaginea articolului România vrea să reducă importurile de 90% pe o piaţă importantă. Investiţii de peste 20 de milioane de euro

România vrea să reducă importurile de 90% pe o piaţă importantă. Investiţii de peste 20 de milioane de euro

În acest sens, compania pregăteşte investiţii ample, de peste 20 de milioane de euro.

Pentru realizarea acestora, TeraPlast intenţionează să depună proiecte pentru ajutor de stat în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Din valoarea totală a investiţiilor, circa 52% reprezintă contribuţie proprie.

„România are nevoie de instrumente prin care să îşi reducă dependenţa de importuri. Este păcat să continuăm să importăm produse pe care le putem fabrica în România. Companiile care îşi doresc să investească în domenii cheie merită încurajate şi sprijinite. Am demonstrat deja, cu investiţiile realizate anul trecut cu ajutor de stat, că putem să reducem importurile şi să contribuim la echilibrarea balanţei comerciale. Aşteptăm lansarea programului pentru a putea depune proiectele. Ne bazăm pe susţinerea şi încrederea statului în companiile autohtone” a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

Proiectele pregătite de TeraPlast vizează extinderea capacităţii de producţie a liniilor de business instalaţii şi granule, în urma căreia va introduce pe piaţa din România o gamă nouă de granule pentru folii biodegradabile precum şi o extensie a portofoliului de ţevi şi fittinguri.

Pentru aceste game de produse, mai mult de 90% din piaţa din România reprezintă importuri. Tot în cadrul proiectului, compania îşi va extinde capacitatea de producţie pentru fittinguri şi ţevi PVC multistrat pentru canalizări exterioare şi intenţionează accesarea de noi pieţe.

În primul semestru din 2020, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri de 100,8 milioane de euro, în creştere cu 17% faţă de primul semestru din 2019. În aceeaşi perioadă, profitabilitatea Grupului a crescut cu 49%, EBITDA ajungând la 11 milioane de euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici