Rusia ar putea creşte taxa pe extracţia de petrol pentru a finanţa construcţia de drumuri

Guvernul de la Moscova ia în calcul creşterea unei taxe pe extracţia de petrol, una dintre principalele surse de venit ale ţării, pentru a obţine fonduri de până la 60 de miliarde de ruble (1,9 miliarde de dolari) necesare construcţiei de drumuri.

188 afișări
Imaginea articolului Rusia ar putea creşte taxa pe extracţia de petrol pentru a finanţa construcţia de drumuri

Rusia ar putea creşte taxa pe extracţia de petrol pentru a finanţa construcţia de drumuri (Imagine: Shutterstock)

Executivul analizează majorarea cu 5 puncte procentuale a taxei, în cadrul politicii fiscale pentru perioada 2014-2016, a declarat ministrul de Finanţe, Anton Siluanov, potrivit Bloomberg.

Un alt oficial din cadrul Ministerului de Finanţe a afirmat că majorarea taxei este o "măsură de rezervă" pentru a face rost de fonduri. Planul este o măsură de urgenţă, în cazul în care statul nu va majora accizele la combustibili anul următor, a spus el.

"Creşterile de taxe au întotdeauna impact negativ şi considerăm că statul va avea o abordare echilibrată faţă de sectorul petrolier, schimbările radicale fiind puţin probabile", a declarat Alexander Burganski, analist la firma Otkritie Financial.

Rusia obţine jumătate din veniturile statului de pe urma companiilor de petrol şi gaze naturale şi încearcă să încurajeze producţia, dar şi să obţină fonduri mai mari pentru infrastructură şi programe sociale.

Preţul ţiţeiului Ural, exportat de Rusia, s-a dublat în ultimii patru ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici