Sam Altman de la OpenAI a fost declarat miliardar de către Forbes

  • Sam Altman, directorul general al OpenAI, creatorul ChatGPT, a devenit miliardar, a anunţat luni Forbes.
  • Săptămâna trecută, Taylor Swift a fost, de asemenea, numită oficial membră a listei Forbes a miliardarilor, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari.
104 afișări
Imaginea articolului Sam Altman de la OpenAI a fost declarat miliardar de către Forbes

Sam Altman de la OpenAI a fost declarat miliardar de către Forbes

Altman, care a devenit imaginea freneziei globale a inteligenţei artificiale atunci când compania sa a lansat ChatGPT în 2022, a intrat pe lista miliardarilor din revista pe poziţia 2.692.

Publicaţia de ştiri financiare a precizat că averea lui Altman provine în principal din investiţiile sale în startup-uri, cum ar fi Reddit, care a fost recent scos la bursă la New York, şi compania de plăţi Stripe, a cărei valoare este estimată la 65 de miliarde de dolari.

În vârstă de 38 de ani, Altman a investit, de asemenea, în întreprinderi mai recente, cum ar fi compania de energie nucleară Helion şi start-up-ul de longevitate Retro Biosciences.

Averea sa, care include proprietăţi imobiliare de primă mână în California şi Hawaii, a fost estimată folosind documente publice şi rapoarte de investigaţie, potrivit Forbes, citat de AFP.

Altman a insistat asupra faptului că nu deţine acţiuni în OpenAI, o companie a cărei valoare este estimată la aproximativ 80 de miliarde de dolari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici