Se împlinesc 91 de ani de la cea mai mare criză economică mondială. Crahul a rămas în istorie botezat drept “Joia neagră”

  • Pe 24 octombrie 1929 a avut loc cel mai mare crah din SUA
  • Crahul a fost numit “Joia neagră”
  • A urmat o criză devastatoare
Urmărește
5797 afișări
Imaginea articolului Se împlinesc 91 de ani de la cea mai mare criză economică mondială. Crahul a rămas în istorie botezat drept “Joia neagră”

Sursa foto: profimedia

Ştii că acum 91 de ani pe vremea asta, bursa s-a prăbuşit la New York şi a condus la o lungă perioadă de criză. A fost cel mai mare crah bursier din istoria Statelor Unite ale Americii.

Doar că în 1929, 24 octombrie nu a picat într-o sâmbătă, ci într-o joi. Joia neagră. După Primul Război Mondial a urmat o perioadă foarte prosperă, plină de excese, care s-a terminat brusc. Peste o mie de bănci din SUA au dat faliment, conform Mediafax.

Producţia industrială a scăzut cu peste 65% în numai doi ani, peste 1,5 milioane de ferme nu au mai reuşit să îşi plătească creditele, iar preţurile la produsele fermierilor scad cu peste 60%. Şomajul a ajuns, tot în doi ani, la 14 milioane de oameni, adică circa 38% din populaţia activă a SUA.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici