Şef nou la ANAF. Pe cine a numit premierul Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă l-a numit, joi , pe Lucian Ovidiu Heiuş, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu rang de secretar de stat. Decizia a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.

3348 afișări
Imaginea articolului Şef nou la ANAF. Pe cine a numit premierul Ciucă

Şef nou la ANAF. Pe cine a numit premierul Ciucă

„Am cerut noului preşedinte al ANAF ca principalul obiectiv să fie creşterea nivelului de colectare pentru a asigura finanţarea măsurilor economice şi sociale pentru protejarea cetăţenilor şi economiei de efectele perioadei dificile pe care o traversăm. Creşterea încasărilor din primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut trebuie continuată într-un ritm mai susţinut”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul afirmă că implementarea proiectelor “Radarul mărfurilor” şi „E-factura” sunt, de asemenea, în măsură să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat şi să asigure un mediu de business concurenţial.

Mirela Călugăreanu, fosta şefă ANAF, a fost numită, marţi, de Parlament, în funcţia de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi.

Lucian Heiuş a fost consilier superior la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, deputat PNL şi director general la Uzina Mecanică Orăştie. Până în prezent Heiuş a fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
heiuş,
anaf,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici