Semnele unui colaps total? Investitorii pariază împotriva obligaţiunilor de stat argentiniene / Ţara lui Messi este pe cale să aleagă un preşedinte ce se autodefineşte drept "anarho-capitalist"

Fondurile speculative au crescut pariurile împotriva obligaţiunilor de stat argentiniene, deoarece apariţia candidatului radical de dreapta Javier Milei a stârnit temerile investitorilor că ţara este pe cale să aleagă un lider care va avea dificultăţi în a guverna ţara aflată în plină criză economică.

739 afișări
Imaginea articolului Semnele unui colaps total? Investitorii pariază împotriva obligaţiunilor de stat argentiniene / Ţara lui Messi este pe cale să aleagă un preşedinte ce se autodefineşte drept "anarho-capitalist"

Semnele unui colaps total? Investitorii pariază împotriva obligaţiunilor de stat argentiniene / Ţara lui Messi este pe cale să aleagă un preşedinte ce se autodefineşte drept "anarho-capitalist"

Valoarea totală a obligaţiunilor argentiniene împrumutate de investitori pentru a paria pe o scădere a preţurilor a crescut cu 65% de când Milei, care se autodefineşte drept "anarho-capitalist", a câştigat un scrutin primar luna trecută, înainte de alegerile prezidenţiale din octombrie, relatează FT.

Planurile sale de a reduce radical cheltuielile publice şi de a dolariza economia au zguduit pieţele. Valoarea poziţiilor de "short" faţă de obligaţiunile argentiniene este în prezent de 41 de milioane de dolari, o creştere puternică de la 25 de milioane de dolari înainte de votul de la jumătatea lunii august, potrivit datelor S&P Global Market Intelligence.

Pariurile împotriva economiei argentiniene vine după o perioadă de turbulenţe pentru acesta. Inflaţia depăşeşte 113%, rezervele valutare sunt la un nivel periculos de scăzut, iar moneda locală peso-ul a pierdut mai mult de jumătate din valoarea sa faţă de dolar în ultimele 12 luni.

"Având în vedere situaţia macroeconomică dezastruoasă a Argentinei, nu există loc de erori", a declarat Alejandro Arevalo, şeful departamentului de datorii pe pieţele emergente la Jupiter Asset Management.

El a adăugat că investitorii sunt îngrijoraţi de dificultatea pe care Milei, un lider radical şi fără experienţă, o va avea în implementarea politicilor de reformă atât de necesare fără o majoritate în Congres sau fără sprijinul puternicelor sindicate din Argentina.

"Întrebarea nu este atât de mult dacă reducerile propuse în ceea ce priveşte cheltuielile publice vor declanşa proteste sociale, ci mai degrabă cum va reacţiona Milei la aceste proteste", a spus Arevalo.

Investitorii spun că cel mai prietenos candidat cu piaţa este Patricia Bullrich, de dreapta, mai moderată, care propune, de asemenea, un program de consolidare fiscală. În timp ce Milei a declarat că va reduce drastic cheltuielile guvernamentale, poziţia sa a generat îngrijorări cu privire la fezabilitatea propunerilor sale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici