Ssangyong declară falimentul din cauza crizei

Hyundai, cel mai mare constructor auto din Coreea de Sud, va reduce producţia pe plan local cu până la 30% în primul trimestru al acestui an, pentru a adapta operaţiunile la cerere, în timp ce rivalul Ssangyong a solicitat protecţie sub legea falimentului.

40 afișări
Imaginea articolului Ssangyong declară falimentul din cauza crizei

Ssangyong declară falimentul din cauza crizei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ssangyong Motor, companie ale cărei mărci sunt importate în România de AutoItalia Group, a anunţat vineri că va intra în faliment din cauza efectelor crizei financiare asupra industriei auto.

La scurt timp după decizia Ssangyong, Hyundai a anunţat că va reduce producţia, la fabricile din Coreea de Sud, cu 25-30% în primele trei luni ale anului, cu excepţia a două linii de asamblare a unor modele din clasa maşinilor mici.

Grupul Hyundai a înaintat deja decizia sindicatului salariaţilor, precizând totodată că planurile de producţie vor suferi ajustări ulterioare, în concordanţă cu evoluţia cererii de pe piaţa auto.

Vânzările de autovehicule ale Hyundai au scăzut, în decembrie, pe piaţa sud-coreeană, cu numai 2,5%, însă grupul a consemnat o prăbuşire de 48% a numărului de maşini comercializate în Statele Unite, principala piaţă de export.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici