Statele care nu rezolvă problemele finanţelor ar trebui excluse din zona euro - ministru german

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, consideră că sancţiunea de ultimă instanţă pentru statele din zona euro care nu reuşesc să redreseze finanţele publice ar trebui să fie excluderea din uniunea monetară.

16 afișări
Imaginea articolului Statele care nu rezolvă problemele finanţelor ar trebui excluse din zona euro - ministru german

Statele care nu rezolvă problemele finanţelor ar trebui excluse din zona euro - ministru german (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Avem nevoie de reguli mai stricte, ceea ce înseamnă, pentru cazuri de ultimă instanţă, posibilitatea excluderii din zona euro a statului care nu reuşeşte să-şi pună în ordine finanţele publice. Aceasta perspectivă impune o cu totul altă disciplină", a afirmat Schäuble pentru publicaţia Bild Zeitung.

Totodată, ministrul a revenit asupra posibilităţii înfiinţării unui fond monetar european, precizând că regulile zonei euro, respectiv Pactul de Stabilitate şi Dezvoltare, nu permit depăşirea crizei actuale.

"Avem nevoie de un astfel de fond. Pactul de Stabilitate nu este suficient. În perioada adoptării acestuia, nimeni nu putea concepe că un stat din zona euro poate falimenta", a afirmat Schäuble.

Miniştrii de Finanţe din zona euro încearcă să găsească luni o modalitate de a ajuta financiar Grecia, stat care trece printr-o criză a datoriilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici