Statul a atras peste 380 milioane euro, aproape de maximul vizat, prin vânzarea a 15% din Romgaz

Romgaz a vândut 15% din acţiuni prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde lei (534 milioane dolari sau 382,8 milioane euro), tranşa destinată investitorilor mici a fost majorată de la 15% la 20% din totalul ofertei, iar investitorii instituţionali din străinătate au preluat 60% din ofertă.

507 afișări
Imaginea articolului Statul a atras peste 380 milioane euro, aproape de maximul vizat, prin vânzarea a 15% din Romgaz

Statul a atras peste 380 milioane euro, aproape de maximul vizat, prin vânzarea a 15% din Romgaz

Oferta s-a încheiat joi, iar preţul a fost fixat la 30 lei pentru o acţiune, aproape de nivelul superior al intervalului stabilit, rezultând un cost de 9,25 dolari pentru certificate de depozit (GDR-uri) vândute pe piaţa de la Londra.

Astfel, în cadrul ofertei, micii investitori de retail au cumpărat la preţuri de 28,5 lei (5% discount acordat pentru subscrierile din primele cinci zile ale ofertei) şi 29,1 lei (3% discount pentru subscrierile din a şasea zi a ofertei).

Statul a lansat pe 22 octombrie oferta prin care a scos la vânzare 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe acţiune, estimând că va obţine între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro).

Astfel, suma atrasă se apropie de valoarea maximă vizată.

Aproximativ 40% din acţiunile şi certificatele globale de depozit din cadrul ofertei au fost vândute instituţiilor şi publicului din România şi 60% investitorilor instituţionali din afara României.

Includerea în ofertă a GDR-urilor cu listarea acestora pe Bursa de la Londra a avut succes, fiind alocat pe acest segment 36% din ofertă.

La preţul stabilit, de 30 lei, capitalizarea de piaţă a companiei este de 11,6 miliarde de lei (3,6 miliarde de dolari).

Investitorii instituţionali din România au primit 20% din ofertă, iar o instituţie financiară internaţională 13% din total.

Potrivit reprezentanţilor statului, investitorilor instituţionali străini le-au fost alocate 11% din acţiunile vândute în ofertă.

Tranzacţiile cu GDR-urile pe Bursa de la Londra sub simbolul "SNGR" şi tranzacţiile de acţiuni pe bursa de la Bucureşti, sub simbolul "SNG" sunt planificate să înceapă la 12 noiembrie.

În urmare a ofertei, Ministerul Economiei va deţine aproximativ 70% din acţiunileRomgaz, iar 14,9% aparţine Fondului Proprietatea.

Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea s-au angajat la o perioadă de lock-up (stabilizare) de 180 de zile, după începutul tranzacţionării acţiunilor şi certificatelor.

Goldman Sachs International şi Erste Group Bank, în calitate de Joint Bookrunners, vor reţine 13% din veniturile brute obţinute de Minister în cadrul ofertei pentru a le utiliza în scopul activităţilor de stabilizare, pe o perioadă de 30 de zile de la începutul tranzacţionării acţiunilor şi GDR-urilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici