Strauss-Kahn: Europa riscă o revenire economică dificilă, care să nu genereze locuri de muncă

Europa riscă să treacă printr-o revenire economică dificilă, care să nu genereze un număr semnificativ de locuri de muncă, situaţie întâlnită de altfel şi în plan global, a declarat pentru Bloomberg Television directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn.

23 afișări
Imaginea articolului Strauss-Kahn: Europa riscă o revenire economică dificilă, care să nu genereze locuri de muncă

Strauss-Kahn: Europa riscă o revenire economică dificilă, care să nu genereze locuri de muncă (Imagine: Daniel Mihăilescu/Mediafax Foto)

"Relansarea nu este de ajuns, trebuie să existe şi o revenire în zona locurilor de muncă. Cea mai prostă idee ar fi să credem că, pentru că am scăpat, după ce am ajuns la marginea prăpastiei, de marea criză care ar fi putut avea loc acum un an - un an şi jumătate, acum suntem în siguranţă. Nu suntem încă în siguranţă", avertizează şeful FMI.

Economistul şef al Fondului, Olivier Blanchard, a avertizat săptămâna trecută că şomajul ridicat din Statele Unite, Europa şi alte regiuni ale lumii afectate de acest fenomen va persista în următoarele luni.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a arătat că guvernele ar putea fi nevoite să extindă sau să majoreze programele de susţinere a economiei, din moment ce creşterea se dovedeşte a fi mai slabă decât s-a estimat.

Revenirea economică "vine, dar nu aşa de repede sau aşa de puternic precum ne aşteptam, dar este încă o revenire, chiar dacă este afectată de unele incertitudini. Trebuie să ne dăm seama nu numai cum să sprijinim creşterea economică, dar şi cum să o susţinem într-un mod care să conducă la crearea milioanelor de locuri de muncă de care avem nevoie", a mai declarat Strauss-Kahn.

FMI va prezenta în octombrie următoarea prognoză privind creşterea economică globală. Creşterea este puternică în majoritatea ţărilor din Asia, dar şi în unele state din America Latină, în timp ce Africa îşi revine mai repede decât se estima, a mai arătat şeful FMI.

Pe de altă parte, situaţia este incertă în Statele Unite, iar Europa riscă cel mai mult să treacă printr-o revenire economică "leneşă". Astfel, din cauza unei legături slabe între economia europeană şi piaţa forţei de muncă, o creştere economică de circa 2% ar putea fi insuficientă pentru a genera locuri de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici